Unul dintre cele mai spectaculoase conace din Transilvania râvnit de belgieni şi englezi, salvat cu fonduri europene

Unul dintre cele mai spectaculoase conace din Transilvania râvnit de belgieni şi englezi, salvat cu fonduri europene

Conacul familiei Teleki este unul dintre cele mai spectaculoase din Transilvania FOTO: fotodragan.blogspot.ro

Unul dintre cele mai spectaculoase conace boiereşti din Transilvania, situat în localitatea bistriţeană Posmuş va fi salvat cu ajutorul fondurilor europene. Asta după ce fosta reşedinţă a conţilor Teleki a făcut cu ochiul unui institut belgian şi unei companii engleze. Aceştia ar fi renunţat la ideea, realizând că reabilitarea conacului costă prea mult.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fosta reşedinţă a familiei nobiliare Teleki, situată în localitatea Posmuş, este cu siguranţă unul dintre cele mai spectaculoase conace boiereşti din Transilvania. Pe cât este de frumos, pe atât este de degradat.
 
Din cauza stării avansate de degradare, autorităţile judeţene, în administrarea cărora se află ansamblul de clădiri, au căutat în ultimii ani mai multe posibilităţi de salvare a obiectivului.
 
Printre ele se numără şi un parteneriat public-privat, dar şi vinderea conacului către străini. Astfel, în 2013, un consorţiu format din Universitatea Financiar Bancară Bucureşti şi Instiute for Studies in International Relations and Public Policy din Bruxelles, trimitea o scrisoare de intenţie Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în care anunţa că este interesat să achiziţioneze acest obiectiv. 
 
Belgienii voiau să reabiliteze clădirile şi să transforme conacul într-un centru european în care să se desfăşoare activităţi academice de cercetare. 
 
În acelaşi an, o companie britanică specializată în restaurare şi construirea de clădiri istorice a trimis o scrisoare Consiliului Judeţean în care solicita acelaşi lucru. Britanicii intenţionau să amenajeze acolo o şcoală cu regim de internat cu tabără de vacanţă pe timpul verii, pentru copii cu handicap. 
 
Niciunul dintre aceste proiecte nu s-a concretizat. Se pare că atât belgienii, cât şi britanicii au abandonat după ce au constatat că este mult prea costisitoare reabilitarea conacului.
 
În aceste condiţii, autorităţile judeţene au început să caute noi finanţări. Zilele trecute, preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan a anunţat, într-o postare pe Facebook că s-a obţinut finanţare din fonduri europene pentru reabiliarea conacului.
 
„Un nou proiect de aproape 5 milioane de euro pentru judeţul Bistriţa-Năsăud! Este vorba despre proiectul de modernizare a Castelului Teleki din Posmuş, comuna Şieu, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Transilvaniei! Durata de implementare a proiectului este de 48 de luni şi la finalul proiectului, castelul va fi deschis circuitului turistic. Valoarea totală a proiectului este de 21.78 milioane de lei, din care 2% este contribuţia Consiliului Judeţean, iar diferenţa este asigurată din fonduri europene nerambursabile”, a explicat preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan. 
 

Conacul de la Posmuş, bijuteria familiei Teleki 

 
Conacul din localitatea Posmuş este una dintre cele mai frumoase clădiri deţinute de conţii Teleki. Domeniul are o suprafaţă de 11 hectare, în centrul aflându-se conacul.
 
Acesta a fost construit în anul 1752. Pe domeniul care înconjoară conacul se află ţi câţiva arbori secular, vârsta unora trecând de 600 de ani. Familia Teleki a mai deţinut un conac în localitatea Comlod, contruit în anul 1756. Acesta a ajuns în posesia familiei Teleki în secolul al XIX-lea. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 
citeste totul despre: