Tibi Uşeriu, românul care a câştigat cursa extremă de la Cercul Polar, înfruntă Alpii în pantaloni scurţi şi la bustul gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tibi se pregăteşte deja pentru una dintre cele mai dure curse din Europa FOTO: Tibi Uşeriu Facebook
Tibi se pregăteşte deja pentru una dintre cele mai dure curse din Europa FOTO: Tibi Uşeriu Facebook

Tibi Uşeriu, românul care a uimit întreaga ţară şi nu numai după ce a câştigat o cursă extremă la Cercul Polar, îşi testează din nou limitele. De data aceasta, în Alpi, la Tor Des Geants, una dintre cele mai dure competiţii din Europa. Acesta îşi obişnuieşte corpul alergând la 3.200 de metri la bustul gol şi în pantaloni scurţi.

Românul care uimea la începutul acestui an o ţară întreagă după ce câştiga una dintre cele mai dure curse de pe mapamond, desfăşurată tocmai la Cercul Polar nu se lasă şi pace. 

Acesta se află în Alpi, unde participă la Tor Des Geants, o competiţie care va începe duminică, 11 septembrie, şi care presupune parcurgerea a 330 de kilometri în 150 de ore. Traseul este unul deosebit de dificil, implicând porţiuni unde concurenţii trebuie să se caţere efectiv, iar condiţiile meteo nefavorabile îţi pot aduce accidentări grave sau pot duce chiar la moarte.

Nu este pentru prima dată când Tibi Uşeriu îşi testează limitele la Tor Des Geants. Anul trecut a participat, însă pe la jumătate, cursa s-a întrerupt din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Acesta mărturiseşte pe pagina sa de Facebook că nu poate lăsa ceva neterminat, motiv pentru care s-a întors anul acesta.

tibi useriu 2

Tibi va începe competiţia duminică, 11 septembrie (Foto: Tibi Uşeriu Facebook)

„Am o problemă – nu pot lăsa neterminat un lucru început, mai ales când e vorba de un vis mare, de ceva legat de pasiunea vieţii mele. Un astfel de ideal a fost să intru în elita primilor 100 din cei care trec linia de sosire la Turul Giganţilor din Alpi, una dintre cele mai solicitante competiţii din Europa. Ultima dată am fost destul de aproape de împlinirea acestui vis. Dora că natura s-a dezlănţuit şi cursa s-a întrerupt. Eram la kilometrul 230 din 330. Ca diferenţă de nivel eram la 17.000+ din cei 24.000+, de altfel ceva destul de greu de imaginat. Dacă la Cercul Polar am văzut zburând în jurul meu fluturi mov, aici am văzut elefanţi. Chiar nu ştiu ce căutau ei la 3000 de metri altitudine. O săptămână întreagă după aceea, visul meu s-a transformat în coşmar. Mă vedeam trecând linia de sosire. Apoi urma trezirea la realitate. Un chin. Cu această ocazie am învăţat că totul se întâmplă cu un motiv pe care îl vom afla cândva, exact când trebuie”, mărturisea Tibi Uşeriu, pe pagina sa de Facebook.

La 3200 de metri – în pantaloni scurţi şi la bustul gol 

Bistriţeanul a ajuns deja în Alpi şi îşi obişnuieşte corpul cu noile temperaturi şi înălţimi. Cum a făcut şi înainte de cursa de la Cercul Polar, sportivul a apelat la o metodă friguroasă de a-şi acomoda corpul cu noua temperatură: bustul gol şi pantalonii scurţi. 

Această metodă ce pare inedită şi dureroasă a folosit-o şi anul trecut pentru a putea face faţă temperaturilor de la Cerul Polar. Luni de zile a alergat la bustul gol în Munţii Rodnei şi Călimani.

„Mă aşteaptă 5 vârfuri, lipsă de oxigen, pericole la de tot felul, dureri variate şi în general un chin lent, tot mai intens pe măsură ce se va apropia linia de finish. Şi normal, pe undeva mă aşteaptă şi elefanţii mei. Alături de vechii mei demoni. Va fi o luptă”, completează sportivul în postarea sa de pe Facebook.

După o viaţă sedendară s-a apucat de alergat

Transformarea lui Tibi este incredibilă. Până în anul 2012, Tibi nu avea nicio treabă cu sportul. Nu a făcut niciodată sport nici măcar de plăcere, iar performanţa iese din start din discuţie. Cum a ajuns totuşi să parcurgă şi câte 100 de kilometri de două ori pe lună dintr-un foc?

„Am început în 2012 să alerg, dar aşa cu sutele de metri. Am început dintr-o joacă. Îmi scoteam câinii la plimbare şi cum nu erau dresaţi tot fugeau după animale pe la Tihuţa şi trebuia să fug după ei. După 200-300 de metri eram pe jos, nu mai puteam să alerg, să le fac faţă. Şi atunci mi-am zis: «Mă las-o naibii chiar aşa rău stau cu condiţia fizică? Hai să încerc să fac şi eu mai mult sport»”, explică Tibi.

Bistriţeanul a fost atât de perseverent, încât la un moment dat nu au mai putut să se ţină după el nici câinii. În doar 4 luni de antrenament, Tibi deja alerga pe distanţe care treceau de 30 de kilometri. În locul terenului drept, Tibi preferă natura, începând încă din 2012 să alerge pe dealuri, prin păduri şi pe munte.

„A început să-mi şi placă. La sfârşitul anului 2012 am participat la un maraton montan prin Munţii Apuseni şi m-a prins foarte tare şi competiţia şi am început să alerg mai serios. A devenit un stil de viaţă în timp, iar acum o duc la extrem. Nu am avut darul de alergător, eu mi l-am creat, cu sute de ore de antrenament, cu o disciplină riguroasă, cu o dietă care cred că nu e ţinută nici de cei mai credincioşi în zilele de post. Am o alimentaţie drastică, a trebuit să renunţ la carne, alcool, nopţi nedormite, o groază de produse, cum ar fi brânzeturile şi făina alba. Pentru mine deja de 3-4 ani a devenit un stil de viaţă, altfel nu reuşeam să cresc”, îşi descrie călătoria Tibi.

Vă mai recomandăm:

Cum se pregăteşte un bistriţean pentru una dintre cele mai dure competiţii de la Polul Nord: alergat la bustul gol, dormit afară şi băi în apă rece ca gheaţa

Aventurile lui Tibi Uşeriu: „Nu ştiam că există atâtea feluri de frig“. A dormit pe un râu îngheţat şi şi-a încălzit mâncarea folosindu-se de propriul corp

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite