Sărbătorile Pascale, în colţul de rai din Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

Unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Bistriţa-Năsăud este cu siguranţă Pasul Tihuţa, asta datorită peisajelor care-ţi taie respiraţia şi zonelor cu natură neatinse care te încarcă cu energie. Este una dintre cele mai căutate locaţii din Bistriţa-Năsăud şi datorită accesului facil fiind traversată de Drumul Naţional 17, care leagă judeţul de Moldova.

La Hotel Castel Dracula, care a pregătit pentru oaspeti mâncare tradiţională şi ouă roşii, un sejur de trei zile şi două nopţi costă 85 de euro, iar unul de patru zile şi trei nopţi 115 euro. Pachetul include cazarea şi masa, inclusiv cina de Sâmbăta Mare sau din Diminica Paştelui. La doar doi paşi de hotel se află Mănăstirea Piatra Fântânele, unde cei care aleg să îşi petreacă Paştele pot participa la slujba de Înviere.

La doar câţiva zeci de kilometri distanţă se regăseşte un alt loc spectaculos. Este vorba despre Colibiţa, unde locurile de cazare sunt variate şi pentru toate buzunarele, iar priveliştea cu lacul superb care şi-a făcut loc tocmai între munţi este gratuită. Dacă la hotelurile cu ştaif un sejur ajunge să coste peste 150 de euro, la pensiunile din zonă preţurile sunt puţin mai mici, un sejur ajungând la 50 de euro.

Proprietarii de pensiuni şi hoteluri din Pasul Tihuţa şi de la Colibiţa au pus la dispoziţia turiştilor bucate tradiţionale, dar şi concursuri, focuri de tabără sau spectacole de muzică populară. Acestea oferă şi servicii SPA turiştilor şi pun la dispoziţia acestora transport spre mănăstirile din zonă pentru a putea asista la slujba de Înviere.



Vă mai recomandăm:
 

Paştele la mănăstire. Lista locurilor unde putem să ne petrecem Învierea mai aproape de Dumnezeu

Mănăstirea Rohia, locul în care mii de credincioşi sărbătoresc anual Sărbătorile Pascale

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite