Obsesiile bolnave ale celor mai sângeroşi cinci criminali din istorie. Unii făceau bani din cadavre, alţii îşi găteau victimele

Obsesiile bolnave ale celor mai sângeroşi cinci criminali din istorie. Unii făceau bani din cadavre, alţii îşi găteau victimele

Unii îşi tranşau victimele, le găteau şi le consumau

În proporţie de 99% criminalii în serie au şi probleme de natură psihică. Din acest motiv, nu puţini dintre ei ajung să fie analizaţi de psihologi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Juan Antonio Cebrian prezintă în „Psihokilleri” portretele celor mai sângeroşi criminali din lume:
 
- Richard Jacquet – a trăit în perioada 1630- 1686 în  Anglia.  A efectuat între 100 şi 300 de execuţii legale pe parcursul a 20 de ani. În anul 1679 într-o singură zi a masacrat 30 de condamnaţi la moarte pentru trădare. Acesta obişnuia să-şi jefuiască victimele înainte de a le omorî.  Ca o ironie a sorţii, acesta a fost condamnat la moarte după ce a omorât în bătaie o prostituată. 
 
- William Burke şi William Hare ( au trăit în perioada 1792- 1829 şi 1790- 1860) Au omorât între 17 şi 28 de oameni. Cei doi îşi alegeau victimele din rândurile beţivilor pe care erau şanse mici să îi caute cineva. Cadavrele ajungeau la medici, care le cumpărau pentru a învăţa cu ajutorul lor. În 1829 a fost spânzurat dupa un proces de un an Burke, iar corpul său a fost donat în numele ştiinţei. Complicele său a reusit să fugă şi să scape.
 
- John Wesley Hardin – a trăit în perioada 1853 – 1895, în Statele Unite ale Americii  şi este considerat unul dintre cei mai sângeroşi pistolari din SUA. Prima crimă a comis-o la 15 ani, când a tras mai multe gloanţe într-un tânăr de culoare. Era cel mai căutat pistolar din SUA, oferindu-se la un moment dat şi 40.000 de dolari pe capul său, sumă uriaşă pentru acea perioadă. Acesta fost prins şi împuşcat în 1895 de către şerif, în timp ce se relaxa cu jocuri de noroc. 
 
- Fritz Haarmann sau Măcelarul din Hanovra a trăit în perioada 1879 -1925 în Germania. Se estimează că a omorât între 20 şi 100 de persoane.  Prefera tinerii şi copiii, pe care îi viola şi-i supunea la umilinţe greu de imaginat înainte de a le lua viaţa. Acesta tăia cadavrele şi tranşa carnea şi o vindea pe străzi, drept carne de cal. Fritz Haarmann  consuma şi el carne umană, transformată în cârnaţi. Acesta a fost decapitat în anul 1925.
 
- Albert H Fish  a trăit în SUA  în perioada 1870 -1936. Acesta ar fi omorât  între 15 şi 400 de persoane, majoritatea copii. Crimele sale s-au întins pe 24 de ani. Criminalul a ajuns în atenţia poliţiei după ce a trimis o scrisoare familiei unei fetiţe de 10 ani pe care o omorâse. În scrisoarea respectivă, individual povestea cum a omorât-o pe fetiţă, a gătit-o şi a mâncat-o. Albert H Fish a murit în 1936, în scaunul electric. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 
citeste totul despre: