Mircea Armenean oferă leacuri vechi pentru vremuri noi
0Bistriţeanul Mircea Armenean are un cabinet de reflexoterapie şi crede că nu există boli, ci doar blocaje spirituale.
Mircea Armenean este un bistriţean ambiţios care încearcă să-i dezveţe pe oamenii ce-i trec pragul cabinetului său de reflexoterapie să-l mai ia pe "nu" în braţe. A făcut zece ani buni sport de performanţă, a urcat pe culmile gloriei, ştie câtă muncă, nervi, nopţi nedormite se ascund în spatele unei singure reuşite, a unui tilul de campion la box.
"Dacă acum mi s-ar oferi şansa de a antrena lotul olimpic de box al României, aş refuza deoarece mai bine vindec oameni decât să fac un campion mondial", spune calm Mircea Armenean.
A ales o viaţă în tihnă, în care încearcă să-i ajute, şi de multe ori reuşeşte, pe oamenii care au diverse probleme de sănătate fizică şi mentală.
Când povestea începe cu un "nu"
Totul a pornit de la un "nu" spus când trebuie. Mircea Armenean s-a îmbolnăvit acum câţiva ani, perioadă despre care povesteşte în puţine cuvinte. "Medicii mi-au spus că de acum înainte va trebui să iau medicamente dacă vreau să trăiesc. Eu le-am zis nu vreau", povesteşte bistriţeanul. Atunci a început să caute soluţii. A dat peste o doamnă care l-a dus la prima şedinţă de Ayurveda.
"Ayurveda este ştiinţa de vindecare a omului, originară din India. Ea urmăreşte menţinerea echilibrului care trebuie să existe între trup, suflet, spirit şi lume", explică Armenean.
Astfel a început totul. A învăţat despre plante, despre proprietăţile lor şi despre cât mult bine pot face corpului uman folosite cum trebuie. "Trupul ne spune de ce are nevoie, însă noi nu ştim ce să îi dăm. Nu există boli, ci doar blocaje spirituale, de la suflet porneşte totul", crede Mircea Armenean.
În 2005 şi-a deschis un cabinet de reflexoterapie în Bistriţa. Pragul acestuia îl trec multe persoane, unele mai sceptice decât altele. "Unii vin mai mult să se convingă şi, în timp, se conving", spune zâmbind bistriţeanul.
Soldaţii ţarului foloseau această piatră
El oferă, printre altele, leacuri pentru dureri de spate prin masaj cu ventuze şi plante, îi ajută pe oameni să piardă kilogramele nedorite fără ca sistemul lor imunitar să fie afectat. "Se poate, prin regim alimentar, sport şi masaj. Dacă unul dintre acestea trei lipseşte, nu e bine. Masajul e elementul esenţial", afirmă Armenean.
O altă terapie practicată de reflexoterapeutul bistriţean este cea pe bază de shungit, o rocă de culoare neagră, care se găseşte doar în Rusia. "Shungitul conţine toate elementele tabelului Mendeleev. Prin interacţiunea cu omul, această piatră elimină tot ceea ce este inutil, însă adaugă acele elemente de care corpul are nevoie", explică bioterapeutul.
De proprietăţile binefăcătoare ale acestei pietre (vindecă anemia, bolile ficatului şi multe alte afecţiuni) ştia şi ţarul. "Petru cel Mare (1672-1725) a poruncit ca fiecare dintre soldaţii săi să poarte la gât o bucată de shungit", explică bistriţeanul.
ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI
În ce credeţi dumneavoastră?
Cred în Bine şi în puterea cuvântului. Dacă pentru unii un cuvânt spus la repezeală nu contează, eu îi sfătuiesc pe oameni să aibă grijă ce rostesc pentru că astfel îşi atrag singuri răul asupra lor. Este legea atracţiei. Tu, prin ceea ce zici, îţi atragi, inconştient, asupra ta anumite lucruri.
Ce-i sfătuiţi pe oameni?
Să trăiască la timpul prezent, să uite de trecut şi să nu-şi facă iluzii deşarte. Atunci îşi vor începe ziua cu un zâmbet. Cea mai bun mâncare e fericirea, cea mai bună supă, zâmbetul, iar felul doi recomandat, râsul.
PROFIL
Născut: 23 noiembrie 1953, Bistriţa
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti
Familie: căsătorit, doi copii
Ce-i place
Iubeşte natura, excursiile şi liniştea. Săptămânal, în fiecare duminică, se întâlneşte cu grupul său de meditaţie şi cu persoane din alte judeţe pentru schimburi de experienţă.
Ce nu-i place:
Deşi a făcut zece ani sport de performanţă şi a avut campioni mondiali la box, Mircea Armenean spune că detestă concurenţa şi ierarhia pentru că acestea nu fac decât să macine şi să distrugă sufletul. Nu-i mai plac negativiştii.