Mihaela Mastan este preşedintele comisiei care evaluează persoanele cu handicap
0Timp de mai mulţi ani a avut grijă de sănătatea micuţilor din Centrul de Plasament Bistriţa dar şi de pacienţii de pe lista sa de medic de familie
Talentată atât la disciplinele umaniste cât şi la cele reale, Mihaela Mastan nu şi-a dorit neapărat în copilărie să urmeze o carieră în medicină, aşa cum se întâmplă cu mulţi puşti. Mărturiseşte că nici măcar distracţiile copilăriei nu erau acaparate de joaca de-a doctorul. Cariera medicală a fost la început mai mult o dorinţă a familiei decât una personală: „mama şi-ar fi dorit să fac Liceul Sanitar pentru că mi-ar fi oferit o meserie sigură", povesteşte Mihaela. A făcut însă profilul de Matematică-Fizică la „Liviu Rebreanu", de unde şi-a încercat şansa la Medicină. A intrat din prima încercare chiar în 1989. După cei 6 ani de facultate a ajuns prin concurs medic într-un sătuc din apropierea Bistriţei: „În Blăjenii de Jos exista doar un punct sanitar când am ajuns, am luat-o de la zero, însă şi cu ajutorul localnicilor l-am dotat", povesteşte doctoriţa. Apoi s-a mutat în dispensarul din centrul de comună, Şintereag, însă în Blăjeni tot revenea de două ori pe săptămână pentru consultaţii.
A fost doctoriţa orfanilor
Dintre toate categoriile de pacienţii, copiii i-au fost întodeauna cei mai dragi. Aşa că atunci când s-a ivit un post de medic la Centrul de plasament numărul 1 nu a ezitat şi s-a dus la concurs. Experienţa ca medic al micuţilor orfani a fost copleşitoare: de foarte mulţi s-a ataşat pentru totdeauna, însă pentru protecţia lor emoţională şi a ei nu a luat niciodată acasă pe vreunul. Iar balansarea între cerinţele profesionale şi veşnica lipsă de bani a instituţiilor statului dificil de făcut: „ copiii aveau afecţiuni de tot felul, îndeosebi respiratorii, însă nu puteam prescrie ultimele medicamente, pentru că aveam un plafon. Puteam scrie doar ceea ce era mai accesibil, făceam tot timpul improvizaţii şi am reuşit", îşi aminteşte doctoriţa. De Centrul de Plasament s-a desprins greu şi de câteva luni este preşedinta comisiei care evaluează persoanele adulte cu handicap. Viaţa la noul loc de muncă nu este însă una comodă, ci dimpotrivă o aduce în contact cu multă suferinţă umană. Foarte mulţi dintre cei care îi calcă pragul sunt foarte bolnavi, însă suferinţa lor nu se încadrează în litera legi. „Este foarte greu să respingi pe cineva, unii au o mulţime de boli şi nu uşoare, însă niciuna dintre afecţiuni nu se încadrează în ceae ce cere legea. Trebuie să le explici cu răbdare, iar unii devin agresivi. Îţi trebuie mult echilibru să lucrezi aici", explică doctoriţa.
Iar echilibru mărturiseşte că şi-l ia inclusiv din viaţa de familie.„Familia mea este pe primul loc întotdeauna. Le acord tot restul timpului meu, cât de mult pot. Iar dacă fetele mele îmi cer să mă joc cu ele , las totul deoparte şi mă joc". Doctoriţa joacă go cu cele două fete, Diana şi Adina, şi a învăţat odată cu ele. Cea mare are 13 ani şi premii la competiţiie europene iar cea mică îi calcă pe urme, povesteşte mândră doctoriţa.
Ce-i place: liniştea de acasă, timpul petrecut acasă cu cei dragi este nepreţuit. Îi place să citească şi se bucură când are timp nu doar pentru lectura de specialitate ci şi pentru beletristică
Ce nu-i place: nu suportă minciuna sub nici-o formă, nu negociază niciodată când vine vorba de minciună
Întrebare şi răspuns :
Ce relaţie ai cu Bistriţa?
Sunt împăcată cu oraşul meu. Chiar dacă veşnic nu ai loc de parcare, chiar dacă sunt gropi şi nu-mi place mizeria, a rămâne aici a fost alegerea mea. Şi niciodată nu mi-am pus problema că aş putea pleca. Aceasta poate şi poate pentru că aici este familia mea
Profil:
Născut: 31 mai 1971
Familie: căsătorită, un copil
Studii :Facultatea de Medicină Târgu-Mureş, 1995
Ocupaţie: preşedintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
Se încarcă comentariile...
