Fiul primarului Bistriţei va fi premiat de municipalitate pentru că şi-a luat doctoratul în fizică
0Ovidiu Creţu, fiul primarului oraşului Bistriţa, va fi unul dintre premianţii celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Municipiului Bistriţa.
Ovidiu Creţu Jr. şi-a dat vara aceasta doctoratul în fizică la Universitatea din Strasbourg şi a fost propus pentru acest premiu de Beatrice Meier Muller, directorul în cercetare al „Universite de Strasbourg", acolo unde a studiat fiul primarului până anul acesta. Ovidiu Creţu este licenţiat al Universităţii Bucureşti în fizică şi a făcut parte din lotul lărgit al Internaţionalei de Fizică.
Alături de acesta, la categoria ştiinţă şi economie mai sunt pe lista cu propuneri încă trei doctoranţi, Grigore Pop şi Dorin Ţifrea, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca ,şi Irina Salanţă, de la Universitatea Babeş-Bolyai. Tot la această categorie sunt nominalizaţi şi inventatorii Vasile Roşca şi Daniel Filip.
Premiile care se acordă anul acesta sunt de 1.000 de lei şi o diplomă de onoare. Festivitatea începe joi seara, la ora 17.00, şi are în total 60 de propuneri, pentru mai multe categorii, învăţământ, sport, ştiinţă/educaţie, diverse, mass-media şi Premiul de excelenţă, care anul acesta este de 2.500 de lei şi va fi acordat directorului Centrului Cultural Municipal George Coşbuc, Dorel Cosma.