VIDEO Contrabandă la graniţa cu Ucraina, cu sprijinul a cinci câini ciobăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în 24 de ore, peste 15.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. În desfăşurarea acţiunii de contrabandă, unul dintre bărbaţi folosea cinci câini, rasa ciobănesc german, în vederea asigurării zonei şi pentru a semnala apariţia poliţiştilor de frontieră care executau misiuni pe acea porţiune.

Vineri, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, judeţul Maramureş, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 19.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul sectorului a observat mai multe persoane care au trecut prin apa râului Tisa, transportând către un imobil, de pe raza localităţii Câmpulung la Tisa, aflat în apropierea frontierei de stat, colete voluminoase. Poliţiştii au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză, moment în care bărbaţii au abandonat coletele în curtea imobilului, şi profitând de terenul accidentat s-au dispersat în direcţii diferite, fugind de la faţa locului.

La cercetarea terenului, într-o anexă aparţinând imobilului mai sus menţionat, poliţiştii de frontieră au descoperit 8 colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. La solicitarea poliţiştilor, proprietarul imobilului, un cetăţean român în vârstă de 42 de ani, a predat coletele cu ţigări, acesta fiind condus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii ţigărilor a rezultat cantitatea de 6.500 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 58.500 de lei.  Totodată, în urma cercetărilor s-a stabilit ca bărbatul folosea cinci câini, rasa ciobănesc german, în vederea asigurării zonei în care se desfăşura acţiunea de contrabanda şi pentru a semnala apariţia echipajelor poliţiei de frontieră care executau misiuni pe acea porţiune.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului au observat, într-o zonă muntoasă împădurită, la aproximativ 300 m de linia de frontieră, mai multe persoane care transportau, în spate, către interiorul ţării colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au efectuat somaţiile legale prin voce, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi au fugit în direcţii diferite. Drept urmare, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Persoanele în cauză au ignorat şi de această dată avertismentul, fugind de la faţa locului. În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională. La faţa locului, au fost descoperite 19 colete învelite în folie neagră, care conţin ţigări, de provenienţă ucraineană. În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 8.985 de pachete cu ţigări, în valoare de 81.000 de lei. 


 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite