Pământul o ia la vale în Borşa. Mai multe locuinţe în pericol de prăbuşire din cauza unei alunecări de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alunecare de teren la Borsa FOTO: ISU Maramures
Alunecare de teren la Borsa FOTO: ISU Maramures

Alunecare de teren în localitatea Borşa din judeţul Maramureş anunţată de autorităţi presei cu o întârziere de două zile. În acest moment sunt în pericol de prăbuşire mai multe locuinţe situate pe strada Ţapinarilor, la ora actuală fiind făcută o evaluare a celor întâmplate în weekendul trecut şi luarea măsurilor care se impun.

O echipă condusă de prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, lt. col. Ioan Mureşan, inspector şef al I.S.U. Maramureş, primarul oraşului Borşa, Ioan Sorin Timiş, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Maramureş şi ai Consiliului Judeţean Maramureş, în urma unui raport operativ al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, s-a deplasat în data de 30 ianuarie în oraşul Borşa (strada Ţapinarilor) unde în cursul săptămânii trecute a avut loc o alunecare de teren.

În urma verificărilor s-a constatat că mai multe locuinţe din zona afectată de alunecarea de teren prezentau fisuri verticale şi orizontale la pereţii exteriori, desprinderea rampei scărilor de acces de corpul unei clădiri şi prăbuşirea unei anexe din zidărie. A fost imediat dispusă monitorizarea permanentă de către membri Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Borşa.

Totodată au fost efectuate lucrări de drenare şi evacuare controlată a apei de pe amplasamentul afectat. Pentru stabilirea cauzelor care au dus la apariţia alunecării de teren s-a dispus realizarea unei expertize tehnice care este efectuată de către o echipă de experţi din Cluj Napoca. În urma acesteia se vor stabili măsurile de intervenţie ce se impun.

Citeste si: VIDEO 550 gospodării în pericol de izolare la Vişineşti. O alunecare veche de teren s-a reactivat

Pericol la Orşova din cauza unei alunecări de teren

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite