Noi pârtii de schi în Borşa la altitudini de 2000 m. Primăria vrea instalaţii de tip teleschi pentru zona Ştiol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Borşa nu poate exista ca staţiune turistică fără să aibă puse la punct pârtii de schi. Autorităţile locale au identificat recent zone noi pentru realizarea de pârtii de schi în zona Ştiol, investiţia urmând a se ridica cel puţin la un milion de euro. Asta deşi există la Borşa un proiect telegondola care a fost început în 2009 şi încă nu este finalizat.

“Împreună cu echipa Salvamont Borşa şi câţiva proprietari de snowmobile şi ratrak-uri, am identificat recent noi zone de schi pentru realizarea de pârtii de schi şi instalaţii teleschi în zona Ştiol. Se poate dezvolta un domeniu schiabil la 1600 m altitudine unde zăpada persistă 6 luni, cu o lungime totală de peste 10 km. 

Totul este ca investitorii autohtoni să aibă curaj şi să-i urmeze pe cei care au facut investiţia în Prislop. Primăria Borşa va pune la dispoziţia investitorilor terenul necesar gratuit pe perioada existenţei instalaţiilor”, a declarat primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş.

Acesta a adăugat, pentru Adevarul, că deocamdată vorbim despre un concept care se vrea a transpune-n practică, pentru că Borşa nu poate exista ca staţiune turistică de iarnă fără aceste pârtii de schi.

“În zona Ştiol avem o zonă care este proprietate a Primăriei Borşa, yone care pornesc de la o altitudine de 1200 m şi ajung până la 2000 m. Dacă se vor face aceste pârtii atunci Borşa va avea 14 km de pârtii de schi pentru iubitorii sporturilor de iarnă. 

Noi am făcut un calcul şi ne-ar costa un milion de euro, dar am folosi nişte generatoare pentru alimentare cu energie electric. Ar fi vorba de instalaţii de tip teleski, iar dacă am aduce curentul electric până acolo probabil că ne-ar mai costa încă un milion de euro”, a concluzionat primarul de Borşa. 

Citeste si: Unde schiază românii: cele mai căutate staţiuni de schi din ţară

Şi-au rupt picioarele pe pârtiile de schi din Maramureş de Anul Nou

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite