Maramureşul, fruntaş la furtul de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
438 de maramureşeni au încercat să fure gaz Foto: Adevărul
438 de maramureşeni au încercat să fure gaz Foto: Adevărul

Nu mai puţin de 438 de consumatori maramureşeni au fost prinşi furând gaze, majoritatea apelând la modificarea aparatelor de măsură a consumului de combustibil. Potrivit reprezentanţilor E-On Gaz Distribuţie, în cele 20 de judeţe în care activează au fost depistate aproximativ 1.500 de cazuri similare, dintre care o treime avut loc în Maramureş.

Aproape 450 de consumatori, clienţi ai societăţii E-On gaz, au fost depistaţi furând gaz, în 2013. Potrivit reprezentanţilor societăţii cea mai folosită metodă este cea a „înţepării” contoarelor de gaz, metodă semnalată pentru prima dată în urmă cu doi ani. 

Doar că modificările neautorizate la contoarele de măsurare a consumului de gaz sunt periculoase şi, în situaţia în care sunt depistate, pot aduce chiar şi pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele găsite vinovate. „Prin modificarea sau sustragerea de componente din instalaţiile de gaz se expun pericolelor de incendii şi explozii atât persoanele care comit asemenea fapte, cât şi cele care se afla în vecinătate. Subliniem faptul că aceste intervenţii asupra echipamentelor de măsură în scopul înregistrării unui consum mai mic reprezintă furt calificat, infracţiune prevăzută şi sancţionata ca atare de Codul Penal”, a spus Oana Demian, purtător de cuvânt al E-On Gaz.
 

Până în momentul de faţă, din cauză că a recurs la o metodă ilegală de branşare la sistemul de distribuţie gaze, o persoană a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru furt calificat. În ceea ce priveşte judeţul Maramureş o parte dintre cazuri s-au încheiat cu neînceperea urmăririi penale, însă marea majoritatea a acestora vor fi soluţionate pe parcursul acestui an.


Cum să faci economii la factura de căldură, gaze şi energie electrică fără să tremuri în casă

E.ON Gaz a depistat anul trecut 1.500 de cazuri în care oamenii au vrut să ardă gazul pe gratis
 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite