FOTOGALERIE Intrările în Maramureş marcate cu un simbol din secolul XVIII

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poarta maramureşeană este simbolul judeţului FOTO: Maramureş
Poarta maramureşeană este simbolul judeţului FOTO: Maramureş

Când vine vorba de judeţul Maramureş, majoritatea poveştilor sunt legate de tradiţie obiceiuri sau superstiţii. De aceea, intrările în judeţ sunt marcate cu porţi maramureşene, trecerea pe sub acestea fiind aproape un act ceremonial.

Probabil cel mai recunoscut simbol al judeţului Maramureş, alături de bisericile de lemn este poarta maramureşeană. Încă de la intrarea în judeţ, porţile maramureşene invită turiştii într-o lume de tradiţie, într-o lume cu obiceiuri şi credinţă. Poarta maramureşeană este cunoscută în toată lumea, multe astfel de construcţii putând fi văzute în marile capitale ale lumii.  
 

Simbol de necontestat


O poartă maramureşeană este construită în general pe trei stâlpi şi un "fruntar” (pragul de sus al porţii) din lemn de stejar, având „hăizaşul“ (acoperisul) şindreluit. Porţile din această zonă au fost comparate adesea cu adevarate „arcuri de triumf“.


Pentru ţăranul maramureşean, trecerea pe sub hăizaşul porţii devenea aproape un act ceremonial, purificându-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat în universul casnic al gospodăriei şi familiei. În toate culturile tradiţionale, trecerea pe sub o poartă, mai mult sau mai puţin grandioasă, simbolizează o transformare (de suprafaţă ori structurală, fizică sau virtuală).

Poarta maramureşeană reprezintă unul dintre cele mai impresionante şi inedite aspecte ale universului etnografic maramureşean, pe lângă care străinii nu pot să treacă nepăsători, se referă la monumentalele porţi de lemn ale gospodăriilor tradiţionale, situate îndeosebi în satele de pe Mara, Cosău şi Iza, dar şi în unele localităţi din Ţara Lăpuşului. 


Marchează intrarea în Ţara Maramureşului

Astfel de porţi stau falnic la intrarea în judeţul Maramureş. La urcarea pe Mesteacă, traversarea dintre Sălaj şi Maramureş este marcată cu o poartă de prin anii `70. Rareori veţi trece pe acolo şă nu veţi vedea turişti sau chiar maramureşeni opriţi să admire poarta. Chiar dacă este într-o stare deplorabilă, poarta maramureşeană încă atrage privirile tuturor. Cu toatea acestea, simbolul intrării pe hotarele maramureşului va fi reînnoit în cel mai scurt timp. „Această poartă este acolo de mulţi ani, dacă bine ştiu eu de prin 1970. Din cauza lucrărilor la drum nu s-a reamenajat, însă este în planul autorităţilor. Când se vor finaliza lucrările, acolo vom construit o altă poartă maramureşeană“, a spus Dan Bucă, purtător de cuvânt al Prefecturii Maramureş. 

Pe „Dealul Ştefăniţei“ un simbol similar marchează intrarea în Maramureş. De această dată construcţia arată impecabil, fiind admirată de sute de turişti zilnic. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite