FOTO Furtună în Baia Mare. O persoană a fost prinsă sub un acoperiş smuls de vânt de pe un bloc de apartamente
0Furtuna violentă a provocat pagube în Baia Mare. Acoperişul unui bloc situat pe strada Victoriei a fost smuls de vânt şi azvârlit la pământ, iar în cădere a fisurat o ţeavă de gaz şi a surprins o persoană. Victima a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean din Baia Mare.
UPDATE Anchetă deschisă de ISC
Inspectoratul de Stat în Construcţii a deschis o anchetă în cazul acoperişului luat de rafalele de vânt. Inspectorii vor cerceta dacă au fost respectate toate avizele de construcţie, dar şi planul după care a fost ridicat imobilul. Cele două blocuri situate pe strada Victoriei din Baia Mare aparţin unui dezvoltator în domeniul imobiliar.
Mai mult, locatarii din bloc au suferit şi ei pagube însemnate. În cădere, acoperişul a afectat structura a aproximativ 10 balcoane, dar şi coşurile de evacuare de la centralele termice.
Persoana prinsă sub acoperişul căzut de pe un bloc de apartamente, în vârstă de 39 de ani, a primit primele îngrijiri medicale de la medicii de pe Ambulanţă. Victima a fost conştientă pe tot parcursul intervenţiei. Incidentul a avut loc pe strada Victoriei din Baia Mare.
„La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri - unul de stingere şi celălalt pentru descarcerare. Victima, un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost scoasă de sub dărâmături şi preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportată la Spitalul Judeţean”, a declarat Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
Citeşte şi