UPDATE Un student acuză conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău că l-a lăsat fără bursă, după ce a postat un articol pe Facebook
0Radu Marian Botez (21 de ani), student al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, specializarea contabilitate şi informatică de gestiune, afirmă că actuala conducere a instituţiei i-a întrerupt bursa de practică şi perfecţionare din cadrul secretariatului Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic după ce a postat pe Facebook un articol din ziarul Adevărul.
UPDATE: Conducerea Universitaţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău a răspuns astăzi întrebărilor ziarului Adevărul. Pe semestrul al doilea al acestui an şcolar, mai multe specializări (Ştiinţe Economice, Litere, DPPD, Relaţii Internaţionale) au pierdut şansa să aibă studenţi în acest gen de practică plătită. Posturile de aici au fost distribuite pentru Academic Tv, un post de televiziune pentru studenţii Universităţii şi unul la Bibliotecă. Au rămas însă bursele studenţilor care ajută la cantină, la Rectorat sau Alumni. În replică, studentul Radu Botez afirmă că până acum semna odată pe an pentru aceste stagii de practică şi perfecţionare şi nu semestrial, aşa cum se arată în scrisoarea instituţiei. „Am înţeles că la Litere, Ştiinţe şi Rectorat s-au făcut angajări pentru postul de secretară. La Ştiinţe Economice ştiu că mai au această bursă. Eu mi-am arătat disponibilitatea de a lucra şi voluntar“, a spus Radu Marian Botez.
Răspunsul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău:

Studentul băcăuan Radu Marian Botez acuză conducerea universităţii de impunerea unei stări de teroare atât în rândul studenţilor, cât şi a cadrelor universitare. Deşi este un ultimul an de facultate şi are în faţă examenul de licenţă, Marian Botez are curajul şi spune despre actuala conducere că este „însetată de putere şi dominanţă, refuzându-mi dreptul de a-mi continua activitatea, deşi cererea mi-a fost aprobată pe întreg anul universitar 2015-2016. Acest ABUZ se întâmplă din cauza faptului că am îndrăznit să ader la o opinie contrară actualei conduceri, distribuind un articol în care modul de a acţiona al acestei conduceri este unul neadecvat, chiar dacă totul s-a întâmplat şi repet, pe profilul PERSONAL de Facebook“, afirmă studentul băcăuan.
Până la această oră, conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău nu răspuns la adresa oficială a ziarului Adevărul pentru a preciza care sunt motivele pentru care, brusc, studentului i-a fost întrerupt stagiul de formare.
A postat articolul „Cum încalcă Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău legea privind liberul acces la informaţiile de interes public“ şi şi-a pierdut bursa
„Din anul universitar 2013-2014, sunt student-bursier al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, cu bursă de practică / formare / perfecţionare în cadrul serviciului secretariat al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, statut dobândit în urma unui concurs (C.V., cunoştinţe de utilizare a computerului şi interviu). Acest statut de student-bursier presupune ca eu să prestez 4 ore/zi de activităţi în cadrul structurii pentru care am optat, în schimbul acestor ore fiind remunerat sub formă de bursă. În fiecare an universitar (2014-2015, respectiv 2015-2016) mi s-a prelungit acest statut în urma aprobării unei cereri de către rectorul universităţii.
Astăzi, 16 februarie 2016, la mijlocul anului universitar, am fost informat că departamentul nu mai dispune de suficiente resurse financiare şi că trebuie să renunţe la a-mi oferi această bursă de practică / formare / perfecţionare de 300 lei pentru 4 ore prestate zilnic, de luni până vineri. Adică o întreagă structură din universitate este afectată financiar de o cheltuială de 300 lei/lunar (în cazul în care nu sunt zile libere, situaţie în care suma de 300 lei se diminuează)!
Acest motiv ascunde, de fapt, cauza reală pentru care actuala conducere a universităţii a dorit să-mi întrerupă colaborarea cu universitatea în calitate de student-bursier: adevărata cauză o constituie faptul că am distribuit pe profilul PERSONAL de Facebook un articol apărut în ediţia electronică băcăuană a ziarului Adevărul („Cum încalcă Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău legea privind liberul acces la informaţiile de interes public“).
Mi-am exprimat dorinţa, verbal, de a-mi continua activitatea în cadrul serviciului secretariat al D.P.P.D., pentru că au fost trei ani în care am învăţat multe şi aş mai fi avut de învăţat încă un semestru, (acesta fiind, de fapt şi scopul acestei burse: studentul beneficiază de o oportunitate de formare profesională aducând, totodată, beneficii universităţii, prestând sarcini de bază cu jumătate de normă), ţinând cont de faptul că aş fi adus un „prejudiciu imens” de 300 de lei/lunar universităţii, am solicitat să continui activitatea ca voluntar, fără plată. Dar, încă o dată, mi s-a demonstrat faptul că motivul financiar invocat a fostul unul de faţadă, astfel că mi s-a transmis mesajul că nu pot continua nici ca voluntar, pentru că „aşa s-a decis”.
Iată că, într-o universitate de renume, cu tradiţie, oameni nepotriviţi aflaţi la conducere restricţionează dreptul la liberă exprimare în viaţa privată, evaluând o persoană nu după competenţe şi după valoarea pe care o aduce, ci după clasicul principiu dictatorial: „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”. Nemaipunând la socoteală faptul că, de-a lungul celor trei ani de activitate ca student-bursier, am cumulat peste 100 de ore suplimentare, efectuate voluntar, pentru că mi-a plăcut ceea ce am făcut şi nu am avut niciun fel de pretenţii, sau obiecţii vizavi de răsplata financiară pe care universitatea mi-o oferea. Ba mai mult, oferindu-mă să continui încă un semestru de activitate ca voluntar; toate acestea nu au contat în faţa unei conduceri însetate de putere şi dominanţă, refuzându-mi dreptul de a-mi continua activitatea, deşi cererea mi-a fost aprobată pe întreg anul universitar 2015-2016. Acest ABUZ se întâmplă din cauza faptului că am îndrăznit să ader la o opinie contrară actualei conduceri, distribuind un articol în care modul de a acţiona al acestei conduceri este unul neadecvat, chiar dacă totul s-a întâmplat şi repet, pe profilul PERSONAL de Facebook“, spune Marian Botez într-o scrisoare adresată unui jurnalist al ziarului Adevărul.

Cuvinte dure, pe Facebook, la adresa şefilor Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău
Studentul Marian Botez crede că acuzaţiile care le aduce şefilor universitari ar putea să-i aducă neplăceri. El defineşte, într-o postare pe pagina sa de Facebook, actuala conducere a Universităţii, ca pe o grupare mafiotă: „pentru cu nu mai există onoare; există doar sete de putere, abilităţi dictatoriale de conducere şi principii demne de grupările mafiote din filme: „cine nu este cu noi, este împotriva noastră!”.
„Sunt profund dezamăgit de modul în care sunt trataţi cei care îndrăznesc să adere la o opinie contrară conducerii. Rămân cu un gust amar atunci când văd că o instituţie de învăţământ superior, cu tradiţie, cu prestigiu, este condusă de nişte oameni pe care nu-i interesează decât binele personal şi acţionează orbeşte, astfel încât distrug ceea ce s-a construit în ani de zile de muncă ai tuturor colegilor din instituţie.
Sunt acuzat că am denigrat imaginea unei instituţii prin faptul că am distribuit un articol în care se relata un adevăr, din păcate negativ, despre modul în care conducerea supremă tratează informaţiile de interes public şi libertatea de acces la astfel de informaţii. Dar oare eu sunt cel care a denigrat imaginea, aderând la o opinie, sau voi, cei care sunteţi subiecţii respectivului articol, cei care sunteţi acuzaţi, pe bună dreptate, de restricţionare a libertăţilor societăţii civile şi ale presei de a se informa şi de a fi informaţi corect şi complet?
Oare într-adevăr nu ştiţi ce este aceea ruşine? Cum puteţi veni în faţa studenţilor, în calitate de cadre didactice din învăţământul superior şi să doriţi a fi luaţi drept model de bune practici, când singurele practici la care vă pricepeţi de minune sunt abuzurile, conducere prin a băga frica în cei care nu sunt cu voi, limitarea drepturilor de exprimare, ţipete şi ameninţări, în loc de discuţii de bun simţ şi civilizate? Cum aveţi îndrăzneala de a solicita să primiţi respect, atunci când, la rândul vostru, în loc de respect, oferiţi un management defectuos, extrem de îndepărtat de principiile leadership-ului şi, mai ales, de orice reguli de bun simţ?
M-aţi considerat şi mă consideraţi informator; voi fi informator, dar nu al serviciilor, ci al societăţii civile, al oamenilor care trebuie să ştie că singura instituţie de învăţământ superior de stat din Bacău este în pericol de a fi distrusă de nişte oameni care ar trebui din - şi voi folosi nişte cuvinte mari: BUN SIMŢ - să îşi dea demisia şi să îşi ceară scuze tuturor colegilor pentru tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Dar asta nu se va întâmpla, pentru cu nu mai există onoare; există doar sete de putere, abilităţi dictatoriale de conducere şi principii demne de grupările mafiote din filme: „cine nu este cu noi, este împotriva noastră!”.
Aţi ales să vă răzbunaţi pe cineva care nu se poate apăra cu aceleaşi arme pe care le deţineţi voi, dar ar trebui să luaţi în considerare că nicio funcţie nu este veşnică şi că vă veţi întoarce între colegi, între oamenii pe care i-aţi călcat în picioare şi i-aţi umilit de-a lungul timpului; oare cum veţi avea curajul să daţi ochii cu toţi aceştia? Mă gândesc la faptul că, ce mi-aţi putut lua, mi-aţi luat deja. Dar nu exclud nici eventuale atacuri pe care mi le veţi înscena la statutul de student, încercând să-mi creaţi probleme la facultate. Dar nu vă faceţi griji, ce a fost mai important am pierdut deja; restul va conta, în special, pentru informarea publicului, a comunităţii, lumea trebuie să ştie cu cine are de a face şi cine contribuie, zi de zi, la distrugerea prestigiului instituţiei de învăţământ superior de stat băcăuane“, afirmă Radu Marian Botez, pe Facebook.