Ziua Imnului, omagiată în Piațeta Tricolorului FOTOGALERIE
0Ziua Imnului Naţional s-a sărbătorit în municipiul Bacău în Piaţa Tricolorului, de la ora 12.00, cu participarea autorităţilor locale.
Ceremonialul a cuprins o slujbă religioasă cu rugă şi închinare pentru poporul român, oficiată de către preoţii militari, alocuţiunile rostite de reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Bacău şi Garnizoanei Bacău, urmate de intonarea Imnului Naţional al României.
Click pe colaj pentru fotogalerie!
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa veteranilor de război, cadre active şi în rezervă, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, elevi, studenţi, reprezentanţi ai formaţiunilor politice, asociaţiilor, organizaţiilor nonguvernamentale, reprezentanţi ai societăţilor comerciale, cetăţeni ai municipiului Bacău.