Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor vizita Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor face, la începutul lunii viitoare o vizită cu caracter public în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Va fi a doua vizită a Familiei Regale a României în anul 2014. În februarie, Principele Radu şi Principele Nicolae au participat, la Istanbul, la al XVI-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara. Astfel, marţi, 4 martie 2014, va avea loc, la Queen’s Chapel of the Savoy, o slujbă de binecuvântare a Familiei Regale a României.

Evenimentul va avea caracter public şi se va bucura de prezenţa unor personalităţi britanice, precum şi de cea a reprezentanţilor comunităţii româneşti din Londra. Principesei Moştenitoare Margareta şi Principelui Radu li se vor alătura ASR Principele Nicolae şi Excelenţa Sa dl Alexander Nixon.

Casa Majestăţii Sale va fi reprezentată de Şeful Casei, dl Andrew Popper, şi de membri ai Consiliului Regal. Queen’s Chapel of the Savoy este ultima clădire rămasă dintr-un complex ridicat, în anul 1512, de Regele Henry VII, pentru oamenii fără adăpost. Ea funcţionează astăzi ca sediu oficial al Ordinului Regal Victorian, a cărui Mare Cruce a fost oferită acum 75 de ani Regelui Mihai, de către Regele George al VI-lea al Marii Britanii.

Slujba de binecuvântare va fi oficiată de reverendul Peter Galloway, decorat de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Ordinul Coroana României, în grad de Ofiţer.

În seara zilei de 4 martie, Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principele Nicolae şi dl Alexander Nixon vor lua parte la un dineu oferit de Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei. Dineul va reuni personalităţi de la City of London şi din Parlamentul britanic, Corpul Diplomatic acreditat la Curtea St James’s şi din mediul economic. În cadrul şederii la Londra, Principesa Moştenitoare se va întâlni cu personalităţi britanice implicate în activitatea Fundaţiei Principesa Margareta a României.

Vă mai recomandăm: Familia Regală a României participă la al XVII-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara

Familia regală din Marea Britanie a dezvăluit lista cadourilor primite în 2013

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite