Pompierii voluntari dintr-o localitate arădeană au intervenit la un incendiu fără apă în autospecială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autospeciala nu era încărcată cu apă FOTO arhivă
Autospeciala nu era încărcată cu apă FOTO arhivă

Pompierii voluntari din localitatea arădeană Şeitin au intervenit la un incendiu fără apă în rezervoarele autospecialei. Totul s-a petrecut în urmă cu câteva zile.

Pompierii au fost solicitaţi, deoarece propietarul unei case din localitate a produs un incendiu din neatenţie. Acesta a vrut să aprindă focul din sobă cu un combustibil, dar a vărsat din greşeala lichidul pe jos, iar flacarile s-au extins rapid. Barbatul a sunat imediat la 112, iar Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad a trimis echipa de pompieri voluntari din localitate, condusă de un angajat al Primăriei. De asemenea, în paralel a fost trimisă şi o autospecială de la Arad, conform procedurilor. Când au văzut că nu au apă pompierii voluntari au încercat să stingă flăcarile cu apa adusă în găleţi de la vecini.

George Plesca, purtator de cuvânt ISU Arad spune că  în timp ce echipajul de la Arad se deplasa spre locul incendiului, proprietarul casei a revenit cu un apel la 112, solicitand să se grăbească. Acesta mai afirmă că ISU Arad a trimis imediat alte două autospeciale de stingere, din localitatile învecinate Semlac şi Nădlac. Interventia pentru stingerea incendiului a durat câteva ore.

Casa a  fost distrusă de flăcări în întregime. Autorităţile din Şeitin spun că pompierii aveau puţină apă în autospecială şi că echipa nu a mai avut timp să alimenteze pentru că nu era presiune la hidrant. Pompierii voluntari spun că nu păstrează apa în rezervoarele autospecialei, pentru ca ar ingheţa, deoarece nu există un garaj.

Vă mai recomandăm: Incendiul puternic din Centrul Vechi al Capitalei a fost stins

FOTO  Un automat de cafea din Slatina, cuprins de incendiu

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite