Au fost vandalizate autoturismele lăsate peste noapte în piaţă
0O parte dintre maşinile duse spre vânzare în piaţa auto din Arad au fost găsite, astăzi, vandalizate. Mai exact unii şi-au găsit maşinile pe butuci, iar alţii s-au trezit cu geamurile sparte sau cu bateriile furate.
Chiar dacă este o piaţă auto destul de mare, este un singur portar la intrare.
Mulţi proprietari lasă autoturismelor în piaţă de la o săptămână la alta, pentru a ţine locul ocupat şi pentru ca duminica să le poată prezentata cumpărătorilor.
Unele prejudicii se ridică la valoare de 250-300 euro. Politiştii arădeni au deschis o anchetă în acest caz.
Proprietarii maşinilor sunt supăraţi, deoarece spun că dacă nu repară maşinile vandalizate nu vor găsi clienţi niciodată.
„Oricum le vindem foarte greu, deoarece şi piaţa auto a scăzut foarte mult. Acum asta ne mai lipsea. Să scotem alţi bani din buzunar”, spune Liviu, unul dintre proprietari.