Haos la vama Nădlac: s-a format o coadă de camioane pe câţiva kilometri
0O coloană de camioane s-a format, astăzi, la ieşirea din ţară prin vama arădeană Nădlac, din cauza unor restricţii de acces în Ungaria pentru vehiculele de mare tonaj, restricţii care au durat trei zile, timp în care sute de şoferi au aşteptat să intre în ţara vecină.
În această dimineaţă, coloana de camioane care staţionau la intrarea în Nădlac se întâindea pe o distanţă de aproximativ şapte kilometri, transmite corespondentul Mediafax. "Aglomeraţia s-a format din cauza restricţiilor aplicate de Ungaria traficului greu la sfârşit de săptămână, la care s-a adăugat ziua de luni, când a fost sărbătoare naţională în ţara vecină, respectiv Sfântul Ştefan. Astfel, au fost trei zile în care accesul camioanelor nu a fost permis în Ungaria, faţă de două zile în mod obişnuit", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu.
Potrivit sursei citate, marţi la prânz mai aşteptau la controlul de frontieră aproximativ o sută de camioane, pe o distanţă de 2,5 kilometri, iar circulaţia va reveni la normal până marţi seară. Coloana de automarfare ocupă una din cele două benzi de circulaţie ale DN 7, sensul de acces în localitatea Nădlac, astfel că echipaje ale Poliţiei de Frontieră şi ale Poliţiei Rutiere acţionează pentru a preveni formarea de blocaje în circulaţia autoturismelor.