PORTRET: Raluca Ţifrea, viaţa pe o scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra se pregăteşte să cucerească audienţa cu un rol nu prea simplu de jucat. Arădeanca îl va juca pe Hitler.

Deşi şi-a început drumul în artă la pianului, nimic nu i-a putut oferi mai mult ca trăirile atunci când este pe scenă. Recunoaşte că deşi e doar la început de drum într-ale artei teatrale, Raluca Ţifrea îşi doreşte ca pasiunea să-i devină şi meserie.

„Am făcut opt ani de pian până să intru la liceu. Îmi doream să fac muzică şi îmi plăcea. Dar după ce am intrat în contact cu teatrul şi cu ceea ce reprezintă teatrul şi scena, pot spune că m-am îndrăgostit de actorie. Atunci am ştiut ce vreau să fac. Cu toate acestea, recunosc că nu am renunţat la pian”, mărturiseşte Raluca Ţifrea.

Fără emoţii

În spatele chipului de adolescentă se ascunde multă muncă, pe care şi-a asumat-o ca un om mare. „Ştiu că nu se prea câştigă în artă, dar îţi asumi un risc şi mergi până la capăt orice ar fi. Părinţii mei ar fi preferat să continui cu pianul, el să-mi fie prioritar. Chiar şi în acest caz, m-au susţinut şi mi-au dat ok-ul”, povesteşte tânăra.

Deşi e doar la început, Raluca a reuşit să-şi canalizeze emoţiile spre ceva constructiv. „E normal să ai emoţii în momentul în care te afli în faţa a zeci de persoane. Actoria mă ajută foarte mult în special în relaţiile cu oamenii. De obicei prefer să nu vorbesc atunci când întâlnesc persoane noi. Vreau mai întâi să îi cunosc mai bine din discuţiile pe care aceştia le poartă, ca mai apoi să-mi fac eu intrarea”, spune tânăra.

Raluca Ţifrea este îndrăgostită de comedie, motiv pentru care şi-a ales pentru examenul de sfârşit de semestru să-l joace pe Hitler, în comedia „Hitler la psihiatrie”. Tânăra mărturiseşte că pe viitor şi-ar dori să joace în comedia „Leonce şi Lena” a lui G. Buchner.

Întrebări şi răspunsuri
Ce vrei să faci după terminarea liceului?
În principiu, vreau să continui studiile. Mi-aş dori să fac Facultatea de Televiziune şi Film, la Cluj sau la Bucureşti.

De ce televiziune?
Mi-am dorit să fac jurnalistică. În orice caz, va trebui să învăţ cu ce mai exact se „mănâncă” şi jurnalismul.

De ce îţi doreşti să îl joci pe Hitler?
E un Hitler mai puţin cunoscut, nebun şi gay. Ştiu că poate pare ciudat ca o fată să-l joace pe Hitler, dar eu am avut roluri mai diferite. Acestea mi se potrivesc. În primul semestru am jucat rolul unui matematician.

Profil
Născută. 23 februarie 1994
Studii. Clasa a IX-a
Familie. Are un frate

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite