Alba Iulia:Portret. Adi Dulău – “virusul” avioanelor din sufletul unui albaiulian

Tânărul Adi Dulău este fascinat de când se ştie de “zburătoare cu motor” şi promite că aşa va rămâne pe veci.I se spune “Virusu”. Deloc întâmplător, are virusul avioanelor în sânge! Totul, adică visul Virusului, a început să prindă viaţă în anul 2002, în 13 aprilie mai précis când Mister Adi a executat cu succes primul zbor.

Un alt punct de referinţă în drumul construirii carierei sale de pilot este începutul anului 2008, când a devenit moderator pe forumul pasionaţilor de fotografie de aviaţie din România, www.rospotters.ro. “Fotografiez avioane, mulţi ar spune că e o treabă pur şi simplu inutilă, treaba lor, doresc să le explic pe îndelete celor care se îndoiesc de utilitatea pasiunii mele că nu au dreptate, spusele mele de aici reprezintă o provocare în acest sens, să vină replici sănătoase, abia aştept”, explică “Virusu”.

Muşcătură plăcută din înalturi

Adi Dulău “muşcă” fără remuşcări, nici nu ar avea de ce să se comporte diferit, din conţinutul hobby-ului său. “Nimic din lumea asta, nici măcar o posibilă întâlnire cu o fată pe gustul meu, nu poate compensa satisfacţia gestului, extrem de plin de puritate în sine, de a imortaliza evoluţia zburătoarelor motorizate pe scena albastră a cerului”, mărturiseşte albaiulianul cu privirea aţintită imperturbabil către avioane.  
Să fii pasionat de avioane, să le fotografiezi?!! La o primă privire, dezinteresată şi în egală măsură nedocumentată, pare o nebunie curată într-o lume care proslăveşte eroi de telenovele şi “vedete” înrudite prin căsnicie cu miliardari de carton.
Adi Dulău contrazice prin tot ce întreprinde această presupunere cu pretenţii de evidenţă. Până la urmă, vorba cuiva, poate şi a noastră uneori, omul sfinţeşte locul faptelor iar faptele unui om adevărat, pasionat, trăitor în idee, reprezintă măsura tuturor lucrurilor ce merită a fi consemnate.

Poezia prozei de zbor, marca Adi Dulău

“Linişte maximă, deşi norul e ca o fiinţă vie, îl simt cum vuieşte, îl văd cum mişcă. Senzaţiile sunt mixte. De la plăcere, la teamă şi admiraţie faţă de această formă gazoasă a apei, de care pot aproape jura că e vie. Ajuns la plafon, umbra răcoreşte ziua fierbinte jos, la sol, şi parcă aş sta aici tot restul zilelor. Încep un salt. Direcţia la întamplare, şi văd nişte cumuli mai jos decât sunt eu, mai jos decat mica scamă transformată într-un nor mare şi impunător, cu care am urcat încă un kilometru în aer. Saltul e lin, mai scutură câte o ascendenţă, dar senzaţia de relaxare, senzaţia de altceva, altundeva, acolo, chiar acolo! Acolo unde ştii că trebuie să fi, acolo sus, în cabina mică şi simplă, cu vizibilitate splendidă, cu două mii de metri care te despart de tot ce înseamnă cei de jos, şi cu gândurile razna, şi o privire scurtă către aripile încovoiate în virajul luat ca să vezi lumea mai bine de sus, şi gândul, inevitabilul gând, chiar clişeu, “ce caut aici?”, se dezvăluie textual eroul nostru într-un fragment de scriitură postată pe un site cu... aripi .

De unde la tine, Adi, pasiunea pentru aviaţie?
A.D: “Vine din copilărie, de când priveam fascinat avioanele şi elicopterele care zburau peste oraş şi care mă făceau să stau ore în şir să-mi imaginez cum e să zbori. Mai târziu, am deprins pas cu pas tainele domeniului din cărţile de aviaţie pe care am început să le citesc şi care totalizează în prezent peste 170 de volume”.

Imginează-te zburând cu un avion performant de pasageri. Ce simţi?
A.D.: “După părerea mea sinceră, cu tot riscul de a deranja mulţi semeni, a conduce în aer un avion de pasageri e ca şi cum ai zbura cu un autobuz computerizat plin cu pinguini”.

Ce-i place: “Zborul e dragostea mea, pentru că ăsta-visul meu de când mă ştiu, să zbor. Îmi place, normal, să fac machete de aeronave la scară redusă, pentru că prin ele poţi să îmbini pasiunea pentru aviaţie cu pasiunea pentru lucruri practice. Mă acoperă în egală măsură spotting-ul, adică fotografiatul aeronavelor, o pasiune foarte intensă, care mă apropie şi mai mult de lumea aviaţiei”.

Ce nu-i place: “Nu îmi plac de nici un fel politica şi religia şi spun asta conştient că pot deranja sensibilitatea multora. Consider că sunt cele mai evidente forme de a manipula masele spre distrugere. Nu îmi plac oamenii frustraţi, stresaţi şi care uită că lucrurile mici sunt foarte valoroase şi îi pot face să se relaxeze şi să se bucure de viaţă”.

Alba Iulia frumoasă: “Alba Iulia mă surprinde pozitiv zi de zi prin faptul că rămâne, la fel ca în perioada copilăriei mele, un oraş curat şi civilizat, bogat în istorie şi liniştit. Trebuie neapărat să mai mărturisesc ceva: îmi place în mod deosebit peisajul care înconjoară oraşul – dealurile, munţii, tot ce este în jurul nostru e super”.

Alba Iulia urâtă: “În altfel minunatul nostru oraş sunt câteva chestii care mă pun pe jar, iar majoritatea prietenilor mei au o opinie similară. În primul rând, ca participant la trafic, doresc să semnalez faptul că în Alba Iulia sunt prea multe semafoare inutile. Ca să nu mai vorbesc de blocurile vopsite multicolor, precum un papagal cu pene moi, arată – sincer – foarte urât. În rest, la partea de rău aş mai nota acum lucrările începute şi neterminate dar şi faptul că la stadion nu există nici în pragul debutului în Liga I scaune din plastic la peluze”.

PROFIL

NĂSCUT: 25 noiembrie 1985, Alba Iulia
STUDII: Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, specializarea Matematică – Informatică
EXPERIENŢĂ: 7 ani de zbor cu planor, avion, parapantă
FAMILIE: necăsătorit