Bătrâni batjocoriţi în aziluri din Alba Iulia
070 de vârstnici din Alba erau ţinuţi în condiţii inumane în stabilimentele congregaţiei „Sfântul Iosif“ din Alba Iulia. Conform unui raport întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă, bătrânii erau înfometaţi şi erau lăsaţi nespălaţi timp de peste o săptămână în aziluri care funcţionau fără autorizaţie.
Azilurile congregaţiei „Sfântul Iosif“ au fost verificate luni şi marţi de inspectorii din cadrul ITM, care au rămas îngroziţi de cele descoperite. Conform raportului întocmit de aceştia, în cele trei aziluri ale fundaţiei locuiesc 70 de bătrâni, care plătesc o parte din pensie pentru a fi îngrijiţi, dar sunt ţinuţi în condiţii sub orice critică.
În ziua în care a fost efectuat controlul, inspectorii au descoperit că bătrânii primiseră la micul dejun şi la cină ceai cu pâine, iar la prânz doar supă de roşii. În plus, într-un din aziluri exista doar o baie, folosită atât de bărbaţi, cât şi de femei. Mai mult, bătrânii imobilizaţi sunt spălaţi rar, uneori chiar şi la intervale mai mari de o săptămână, mai spun inspectorii, motiv pentru care în saloane mirosea a fecale.
Margareta Hausner, coordonatoarea congregaţiei „Sfântul Iosif“
Margareta Hausner, coordonatoarea activităţii fundaţiei, se consideră o victimă. „Se vrea defăimarea noastră şi a preoţilor, doar pentru că aşa este la modă“, a declarat ea. Femeia a recunoscut că azilurile funcţionau ilegal: „Nu avem documente, însă pentru mine contează mai mult omul şi religia decât birocraţia“.
Fără acte şi personal calificat
Inspectorii au stabilit că azilurile Congregaţiei Sfântul Iosif funcţionează ilegal şi nu deţine niciun document prevăzut de legislaţia în vigoare. Este vorba, în primul rând, despre certificatul de acreditare ca şi furnizor de servicii sociale pentru persoane vârstnice, document fără de care nu se poate desfăşura activitatea socială de protecţie a bătrânilor.
Fundaţia nu deţine personal calificat în domeniul asistenţei sociale, un regulament intern de funcţionare, manual de proceduri privind admiterea beneficiarilor şi nici condică destinată administrării medicaţiei. „Odată ce vom primi avizul de la Bucureşti, vom amenda fundaţia cu 20.000 lei pentru toate neregulile constatate“, a spus Dorel Fiţ, inspectorul şef al ITM Alba.
Bătrânii, preluaţi de stat
Fundaţia a fost obligată să accepte transferul persoanelor dependente către alte unităţi de asistenţă socială, să angajeze un asistent social şi să obţină certificatul de acreditare ca furnizor de servicii sociale. O parte dintre bătrâni ar putea ajunge în aşezămintele Direcţiei de Asistenţă Socială.
„Există posibilitatea să preluăm 17 persoane cu handicap, care necesită îngrijire specială. Noi dorim să aducem acest ONG la starea de funcţionalitate, printr-o convenţie de colaborare, în baza căreia le vom oferi servicii de management“, a spus Sorin Chirilă, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială.
Arhiepiscopia se dezice de Congregaţie
Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia a menţionat că nu are nicio legătură cu activităţile congregaţiei, cu toate că a acordat, în 1996, un aviz. „După înfiinţare, conducerea fundaţiei a rupt orice legătură atât cu arhiepiscopia noastră cât şi cu Ordinul Franciscan din România şi a funcţionat ca o fundaţie de sine stătătoare. În 2008, sora Maria (Margareta Hausner – n.red) a fost renegată de congregaţia din care făcea parte, deoarece a refuzat subordonarea faţă de aceasta“, se afirmă într-un comunicat al Arhiepiscopiei.