VIDEO Femeia filmată în timp ce fura o plasă cu medicamente dintr-un magazin din Alba Iulia, identificată de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea cu femeia susprinsă de camerele de luat vederi ale magazinului
Imaginea cu femeia susprinsă de camerele de luat vederi ale magazinului

Femeia surprinsă se camerele de supraveghere ale unui supermarket din Alba Iulia, în timp ce sustrăgea o plasă dintr-o casetă de bagaje, a fost identificată de poliţişti. Are 27 de ani şi este cercetată pentru furt.

Potrivit IPJ Alba, în 23 decembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au identificat o femeie de 27 de ani, din comuna Galda de Jos, judeţul Alba, ca persoană bănuită de comiterea unui furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 22 decembrie.

În 22 decembrie, după-amiaza, a furat dintr-un dulăpior pentru bagaje situat în incinta unui supermarket din Alba Iulia, o sacoşă în care în care erau medicamente şi aparatură folosite în tratamentul diabetului. Întregul prejudiciu a fost recuperat şi restituit persoanei păgubite, iar pe numele femeii a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Imediat după furt, un tânăr din Alba Iulia a postat imaginile pe contul său de socializare, în speranţa că o va convinge pe femeie să returneze plasele, fiind vorba despre medicamentele unei persoane bolnave de diabet, absolut necesare acesteia. De asemenea, în plasă era şi cardul de sănătate şi aparatură pentru testarea glicemiei.

femeie furt alba iulia

”O rog pe doamna din imagini să returneze plasa cu toate obiectele din aceasta la adresa de pe cardul de sănătate din aceeaşi plasă. Este vorba de medicamente absolut nesare pentru supravieţuirea unei persoane cu diabet, aparatură şi consumabile pentru testarea glicemiei. Ţin să precizez că s-a depus plângere la Poliţia Mun. Alba Iulia. Nu dorim răul nimănui, mai ales acum în preajma sărbătorilor, dar este foarte important ca medicamentele să ajungă la noi. Pentru cei care o recunosc pe doamna vă rog să mă ajutaţi cu un nume. Vă mulţumesc”, a postat tânărul pe contul său de pe o reţea de socializare.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite