Liceanul care a stat închis opt ani în temniţele comuniste. A aşteptat degeaba americanii care să salveze România de bolşevici

Liceanul care a stat închis opt ani în temniţele comuniste. A aşteptat degeaba americanii care să salveze România de bolşevici

Simion Drăgoi participă, periodic, la evenimente unde povesteşte calvarul din temniţele comuniste

Simion Drăgoi era un adolescent rebel în 1949, când s-a înscris în Liga Anticomunistă din Alba Iulia, în aşteptarea americanilor care să salveze România de comunişti. El este însă unul dintre puţinii membri ai Ligii care au trăit să ne povestească, la cei 86 de ani ai lui, despre calvarul judecării şi condamnării la închisoare în temniţele comuniste.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lupta împotriva regimului comunist a luat, în mânia, diverse forme în primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial. La Alba Iulia, mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani au fondat Liga Anticomunistă, cu scopul de a se pregăti pentru momentul în care forţele străine ar fi venit în România. Tinerii liceeni îi aşteptau pe americani pentru a salva ţara de comunism. 
 
Americanii nu au venit, iar o parte dintre membrii organizaţiei au fost prinşi de fosta Securitate, judecaţi şi condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 şi 20 de ani de închisoare. Puţini dintre tinerii de atunci mai sunt în prezent în viaţă ca să poată povesti suferinţele pe care le-au îndurat în temniţele comuniste. Printre supravieţuitori se numără, însă, Simion Drăgoi, acum în vârstă de 86 de ani, din Alba Iulia.
 

„Discutam în pauze cu ochii în două părţi“

Liga Anticomunistă a luat fiinţă în toamna lui 1949 şi a fost fondată exclusiv de elevi ai liceelor Teoretic (fost „Mihai Viteazu“) şi Comercial din Alba Iulia. Entuziaşti, generoşi şi plini de curaj, ei au dorit să reacţioneze împotriva instaurării dictaturii comuniste în România. „În anul 1949, Liceul de la Blaj s-a desfiinţat şi, împreună cu alţi colegi, ne-am transferat la Alba Iulia. În ţară se simţeau criza şi teroarea. Tatăl meu, care era ţăran, nu concepea ca recolta de grâu la seceriş să fie dusă la arie şi delegatul pus de partid să vină să îşi măsoare şi să îşi ia grâul. Pentru că s-a opus acestui lucru, în august 1949 nu a mai venit acasă, de teamă să nu îl aresteze. A plecat şi plecat a fost aproape doi ani. Iar eu am fost, ulterior, unul dintre cele două milioane de români care au trecut prin lagărele comuniste şi prin beciurile Securităţii“, îşi începe povestea fostul deţinut politic Simion Drăgoi. 

Simion Drăgoi lângă placa comemorativă dezvelită pe clădirea liceului unde au învăţat membrii Ligii Anticomuniste
 
El ne explică modul în care a fost înfiinţată Liga Anticomunistă. „La Alba Iulia, eu cu câţiva colegi cu interese comune ne-am apropiat încet unii de ceilalţi. Gândurile şi intenţiile se potriveau. Discutam în pauze cu ochii în două părţi despre sistem şi am hotărât să facem o organizaţie, în speranţa că cineva din afară va veni să ajute ţara asta şi să o scoată de sub cizma bolşevică. Am vrut ca noi să fim cei care să dea o mână de ajutor. Aşa am ajuns în faza finală, când am dat fiinţă organizaţiei“, afirmă Simion Drăgoi. 
 
Oficial, organizaţia a fost înfiinţată pe 7 noiembrie 1949, exact în ziua în care comunismul sărbătorea Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Liceenii care au aderat la această curajoasă iniţiativă trebuiau să dea dovadă de tărie de caracter, să creadă în idealurile anticomuniste, să plătească o cotizaţie şi să păstreze secretul total al acţiunilor. „În 7 noiembrie, când se serba aniversare Revoluţiei bolşevice, noi am fost puşi la coada unei manifestări organizate cu fast la Aba Iulia şi am defilat prin faţa celor din tribună. Au vrut să ne facă de ruşine pentru că nu eram membri ai organizaţiei comuniste de tineret. Am mers, apoi, în faţa Hotelului Dacia, unde am discutat între noi, apoi în Şanţurile Cetăţii. Acolo vorbeam în linişte tot ceea ce voiam şi acolo am hotărât că organizaţia se va numi Liga Anticomunistă. Ne vedeam deja la luptă cu comuniştii“, îşi aminteşte Simion Drăgoi.
 

„Mi-au pus ochelarii de tablă şi am plecat“

Apartenenţa la organizaţie era consfinţită printr-un jurământ pe care fiecare membru l-a depus în Catedrala Încoronării. De teama Securităţii, numele celor recrutaţi erau ştiute doar de către şeful organizaţiei şi de cel care a cooptat persoana în cauză. În felul acesta, organizaţia era mult mai mare decât ştiau chiar şi membrii ei, ceea ce a făcut ca nici Securitatea să nu îi afle niciodată pe toţi. Obiectivele mari ale Ligii erau lupta împotriva comunismului şi consolidarea organizaţiei în eventualitatea unei participări militare alături de forţe care ar fi intervenit pentru a elibera ţara de comunişti.  În mai 1950, cu puţin înainte de terminarea liceului, unii dintre membrii Ligii care urmau să părăsească oraşul au fost eliberaţi de orice obligaţie faţă de organizaţie. Totuşi, le-a rămas opţiunea de „a lucra“ în continuare independent sau în alte structuri similare. După absolvirea liceului la Alba Iulia, Drăgoi a mers la facultate în Bucureşti.
 
„În 1952 am auzit că s-au făcut arestări la Cluj. Anul următor, după prima sesiune de examene, am venit acasă şi am aflat că au fost arestaţi colegii de la Sebeş. Mă gândeam că în curând o să îmi vină rândul. Am plecat la Bucureşti, dar pe tren am făcut o paralizie facială din cauza curentului şi nu am mai mers la cursuri. În seara de 12 februarie, când am mers la cantină, unul dintre colegii de grupă mi-a spus că sunt căutat. A fost ultimul semnal. Au venit în aceeaşi zi în cameră doi indivizi cu mandat de percheziţie. Am mers cu ei, m-au urcat într-o maşină, mi-au pus ochelarii de tablă şi am plecat. După curbe mi-am dat seama că m-au dus la Interne. Mi-au luat cureaua, şireturile, bagajul şi m-au pus într-o cameră unde aveam voie doar să şed pe o bancă. Am stat aşa trei zile. De mâncare mi-au dat, o singură dată, o ciorbă de varză acră pe care nu am putut să o mănânc“, susţine fostul deţinut politic.
 
 
În final, Simion Drăgoi a fost dus la Securitatea din Deva, unde a constatat că, între timp, miliţienii arestaseră pe altcineva în locul lui, care avea acelaşi nume. „În celulă, când am spus cum mă cheamă, un tânăr a spus: «Pe tine te aşteptam». În locul meu a fost arestat un altul. L-au bătut pe el în locul meu să recunoască, dar el nu ştia nimic“, spune octogenrul.  Arestările au avut loc până în anul 1953. Într-un proces intentat de comunişti, liceenii au fost acuzaţi că fac parte dintr-o organizaţie „paramilitară de tip fascist“. Judecarea lor s-a făcut la Alba Iulia şi la Deva, unde sălile tribunalelor au fost umplute, până la refuz, de membrii familiilor şi de foşti colegi de şcoală. Atmosfera a fost încărcată de acuzaţiile mincinoase ale procurorilor, dar mai ales de demnitatea tinerilor care au arătat că nu şi-au făcut decât datoria faţă de ţară. Din cei 30 de arestaţi, 28 au fost condamnaţi şi doi au fost achitaţi.
 

Viaţa „la şerpărie“, în Jilava

„În iulie 1953 au venit condamnările. După câteva zile ne-au îmbarcat în dubă şi am plecat. Ne-au dus la Jilava şi ne-au băgat într-o cameră boltită. Pe pereţi curgea apă, iar pe jos era pământ amestecat cu apă. Seara ne dădeau câteva bucăţi de rogojină şi la trei persoane o pătură ruptă. Ne-au ţinut aşa 14 zile, iar hainele au început să mucegăiască. Mâncarea era câteva fire de arpacaş şi trebuia să mănânci foarte repede, altfel nu mai primeai. Ne-au dus apoi într-o altă cameră unde bătea soarele şi era foarte cald. Eram peste 100 de persoane. Noi nu mai aveam loc în priciuri şi stăteam jos, «la şerpărie». Ne dădeau mâncare în gamele găurite. 15-16 boabe de arpacaş erau multe“, ne dezvăluie Simion Drăgoi.
 
Simion Drăgoi la evenimentul organizat de Asociaţia ”Forum Apulum” Alba Iulia. Foto: Robert Solymosi
 
Tinerii din Liga Anticomunistă nu au fost ţinuţi foarte mult la Jilava, pentru că atunci s-a închis Canalul Dunăre-Marea Neagră şi era nevoie de locuri pentru cei care erau aduşi din lagărele de muncă forţată. Au fost duşi la Piteşti, unde, de asemenea, au rămas câteva zile, dar destinaţia finală a fost mina de plumb de la Cavnic. „Noi, cei din grupul nostru, am decis, pe cât posibil, să nu ne despărţim. Între noi s-a legat o prietenie puternică. Pe drum, duba s-a oprit o noapte în Treiuş. A fost una dintre cele mai grele nopţi. Vagonul se încinsese şi pereţii s-au umplut de transpiraţie până s-au decolorat. La Cavnic, când am ajuns, era un regim foarte sever pentru că aici, cu o lună înainte, avusese loc o evadare“, susţine fostul deţinut politic. În mina de plumb, deţinuţii politici aveau o normă obligatorie. Dacă nu reuşeau să o îndeplinească, erau băgaţi la carceră, o încăpere de 80 pe 80 de cm, cu piroane bătute din exterior spre interior, ca să nu se poată sprijini de perete. 
 
 
„Nu aveai ce face decât să munceşti, că altfel te băteau. Au început la un moment dat să ne bage şi duminica în mină. Nu ne mai puetam odihni deloc, iar medicamentele erau tot mai puţine. La un moment dat, deţinuţii au decis să refuze intrarea în mină duminica. Nu s-a acceptat şi ne-au băgat pe toţi în două dormitoare cu paturi fără saltele. A doua zi au întrebat cine intră în mină, iar unii mai în vârstă sau bolnavi au acceptat. Uşor, uşor au cedat oamenii. Pe cei puţini care am mai rămas ne-au dus într-o cameră cu duşumea, unde ne dădeau de mâncare o dată la patru zile. Apoi ne-au dus în nişte celule de piatră cu beton pe jos, unde am fost ţinuţi legaţi cu lanţuri la mâini şi la picioare. Din când în când, ne scoteau afară, noaptea, cu lanţurile după noi ca să audă cei din barăci“, îşi aminteşte Simion Drăgoi. 
 

În „zarca“ Aiudului

Protestul deţinuţilor de la Cavnic a determinat administraţia minei să îi ducă pe aceştia la închisoare. În calvarul trăit de fostul deţinut politic, aici s-a terminat perioada de muncă forţată şi a început cea de puşcărie. „La Aiud era foarte linişte, nu aveai voie să vorbeşti tare. A venit toamna şi era foarte frig în celulă. Am rămas la un moment dat singur şi luam o saltea şi o puneam pe mine. S-a făcut un grup pentru muncă şi ne-au dus în fabrică, unde am rămas până la revoluţia din Ungaria, când paza în interior s-a dublat. Lucram ca strungar şi chiar mi-a plăcut. Nu depindeam de nimeni. Eram liniştit, pentru că nu lucram la normă. Mâncarea era arpacaşul, ciorba de cartofi, de varză“, mai afirmă vârstnicul. 
 
Închisoarea Aiud, supranumită şi ”Zarca”, unde au murit mulţi dintre deţinuţii politici arestaţi de comunişti
 
În fabrica penitenciarului a avut, la un moment dat, o dispută cu un gardian.„Mi-am luat curajul şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis că «hai, hai că întorc foaia». Eu i-am spus «Întoarceţi-o, că în curând o să ieşim şi ne întâlnim pe stradă şi o să vedem care dintre noi va trece de cealaltă parte a străzii»“, precizează fostul deţinut politic. Acesta a fost momentul în care s-a decis transferul lui Simion Drăgoi în „zarcă“, temuta secţie a închisorii unde au fost băgaţi toţi deţinuţii care au trecut pe la Aiud. Şase luni a stat în „zarcă“ Simion Drăgoi, cu un regim foarte strict: mâncare foarte puţină şi de proastă calitate: „Regimul era foarte sever, la plimbare erai scos foarte rar, supravegheat şi trebuia să ţii capul în pământ. Iarna era foarte frig. Ne dădeau o mână de cărbuni şi câteva beţe de lemn care nu se aprindeau întotdeauna“. 
 

Urmărit de 7 ofiţeri şi 9 informatori

După eliberarea din închisoare, în 1961, Simion Drăgoi a fost trimis în Bărăgan, cu domiciliul forţat în localitatea Rubla, judeţul Brăila. A fost eliberat definitiv în februarie 1962 şi s-a întors în Ardeal, la Cluj. S-a angajat în mai multe locuri, pentru că toţi îi ştiau trecutul. Până la urmă, a revenit acasă, la Alba Iulia. Toţi foştii membri ai Ligii Anticomuniste erau urmăriţi de Securitate şi de informatorii Securităţii. În ultimii ani înainte de căderea comunismului, viaţa lui Simion Dragoi era monitorizată de şapte ofiţeri de Securitate, fiind urmărit de nouă informatori. Sunt informaţii pe care acesta le-a obţinut după 1990 din dosarul de la CNSAS. 

Foto: Robert Solymosi
 
Periodic, Simion Drăgoi participă la evenimente publice unde poveşteşte calvarul trăit în închisorile comuniste. Relatarea fostului deţinut politic a putut fi ascultată de zeci de tineri în 14 iunie 2017, la evenimentul ”Partidul te vrea tuns - Comunismul între mit şi realitate”, organizat de Asociaţia ”Forum Apulum” Alba Iulia.
 

Torturile aplicate de dactilografa Securităţii

Unii dintre foştii camarazi ai lui Simion Drăgoi au pierit în timpul detenţiei. Gheorghe Broscăţan, unul dintre cei care nu s-a mai întors acasă, a fost dus în toiul unei nopţi de iarnă la râul Târnava, dezbrăcat, ţinut pe gheaţă ore întregi, iar apoi, scufundat în apă. Ulterior, Mathe, comandantul securităţii Blaj, l-a aruncat săptămâni la rând în colţii unui câine lup, dresat special să sfâşie deţinuţii. 

 
Un alt deţinut de la Blaj a vorbit despre atrocităţile din timpul anchetelor: „curentul electric, metoda punerii la proţap... te băteau în această poziţie până leşinai. Te udau cu apă şi o luai de la capăt. (…) Mathe obişnuia să îţi aşeze alături un câine pe care mirosul de sânge îl înnebunea. Te loveau cu parul şi ranga, dar cea mai groaznică era bătaia la testicule, executată de dactilografa Securităţii, un monstru cu chip de femeie“. În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul acestora, pe clădirea Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia, unde au studiat liceenii din Liga Anticomunistă, a fost dezvelită în anul 2012 o placă comemorativă.
 
Doar doi acuzaţi din Liga Anticomunistă au fost achitaţi  Numele tinerilor şi pedepsele care le-au fost stabilite de către comunişti în cadrul proceselor de la Alba Iulia şi Deva: 
 
Tic Gherasim (liderul organizaţiei) - 20 de ani de muncă silnică; 
Ioan Lăpăduş - 20 de ani de muncă silnică; 
Septimiu Sârbu - 20 de ani de muncă silnică; 
Iuliu Oltean - 20 de ani de muncă silnică; 
Tiberiu Low - 20 de ani de muncă silnică; 
Nicolae Haţegan - 20 de ani de muncă silnică; 
Sirius Puşcaş - 20 de ani de muncă silnică; 
Ştefan Kerestes - 20 de ani de muncă silnică; 
Mircea Trifu - 20 de ani de muncă silnică; 
Gheorghe Dăian - 20 de ani de muncă silnică; 
Gheorghe Totoian - 10 ani de muncă silnică; 
Dumitru Puşcaş - 10 ani de muncă silnică; 
Remus Munteanu - 20 de ani; 
Pompiliu Peculea - 20 de ani; 
Mircea Munteanu - 18 ani; 
Zeno Moga - 15 ani; 
Marin Radu - 12 ani; 
Ioan Coriolan Suciu - 10 ani; 
Lucian Dragomir - 9 ani; 
Simion Drăgoi - 8 ani; 
Gheorghe Drăghici - 8 ani; 
Traian Peligrad - 8 ani; 
Ioan Oprean - 7 ani; 
Iosif Lupşan - 6 ani; 
Gheorghe Draşovean - 2 ani; 
Gheorghe Creivean - 2 ani; 
Ioan Dancea - 1 an; 
Tiberiu Bălgradean - 1 an. 
Ioan Drăgan şi Gheorghe Drăghici au fost achitaţi. 
 

Citiţi şi:

 
 

Business de familie, cu lavandă, salvie şi gălbenele: cât au investit şi ce profit au

 

Care sunt obligaţiile poliţistului rutier faţă de şoferul oprit. „Agentul constatator nu este obligat să prezinte vreun act“

 

Grătarul la purtător, invenţia unui IT-ist din Alba Iulia. Are 300 de grame şi costă mai puţin de 30 de lei

 

FOTO Curiozităţile comunei din România cu cele mai multe sate: garduri din piatră, crama naturală în pământ, case din lemn

 

FOTO Cât de frumos este acum la Roşia Montană. La trei ani după scandalul aurului, a devenit aproape în întregime „monument istoric“

 
citeste totul despre: