Dreptate în justiţie după 9 ani în dosarul unui accident de muncă mortal. Victima avea doar 22 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în incinta fostei Uzine Ardealul din Alba Iulia
Accidentul a avut loc în incinta fostei Uzine Ardealul din Alba Iulia

Un accident de muncă mortal ce a avut loc în anul 2008 a ajuns, după 9 ani, la o decizie definitivă în justiţie. Administratorul firmei la care lucra victima a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi la plata unor despăgubiri de 85.000 de lei.

Inculpatul Vince Ştefan este acuzat că nu a luat toate măsurile necesare pentru a se evita un accident de muncă soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de 22 de ani, produs pe un şantier din incinta fostei Uzina Ardealul SA Alba Iulia. Accidentul mortal a avut loc în 2008, iar dosarul a fost trimis în judecată abia în august 2016. Un an mai târziu, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă

”În actul de sesizare al instanţei, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în calitate de administrator al (...), nu a respectat şi nu a îndeplinit obligaţiile impuse de Legea nr. 319/2006 şi H.G. nr. 300/2006 privind instruirea victimei (...) pentru munca la înălţime. Inculpatul nu a asigurat echipament de protecţie a muncii pentru prevenirea căderii de la înălţime, nu a asigurat un plan propriu pentru demontarea unui pod rulant şi dezmembrarea structurii acesteia, nu a asigurat un plan propriu de securitate şi sănătate pentru a se evalua riscurile previzibile legate de modul de lucru şi stabilirea măsurilor pentru asigurarea securităţii lucrărilor, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate. Astfel la data 18.06.2008, în timp ce desfăşura activităţi de demolare în incinta SC Uzina Ardealul SA Alba Iulia la înălţime, în urma aruncării unei balustrade de fier, victima a fost agăţată şi aruncată pe un plan dur de la înălţime, suferind leziuni în urma cărora a intervenit decesul acesteia”, se afirmă în motivarea deciziei de la Judecătoria Alba Iulia. Victima era angajată la societatea inculpatului de două luni şi avea sarcina să transporte cu autoturismul alţi angajaţi ai firmei, precum si echipamentele necesare, de la locul de cazare a acestora până la punctul de lucru din Alba Iulia, dar şi în alte localităţi unde aceştia aveau de efectuat lucrări.

”La data de 18.06.2008, administratorul (...) a planificat să termine lucrările la punctul de lucru din Alba Iulia, mai având de demontat 18 stâlpi de susţinere a podului rulant, beneficiarul lucrării asigurând o automacara cu ajutorul căreia erau coborâţi stâlpii tăiaţi la nivelul solului. După plecarea automacaralei, in jurul orei 18:00, inculpatul Vince Ştefan s-a urcat, împreună victima (...), pe terasa halei de construcţii metalice pentru a arunca câteva bucăţi din balustrada de protecţie a platformei de circulaţie şi o bucată din această platformă, care au rămas pe terasa în urma dezmembrării căii de circulaţie a podului rulant. Inculpatul, împreună cu victima, aflându-se pe plafonul halei, au început să arunce resturile de fier vechi provenite din balustrada podului rulant, parcurgând astfel marginea halei din partea din spate a acesteia înspre partea din faţă, deplasarea fiind făcută de cei doi, pe marginea plafonului. 

La un moment dat, cei doi au ridicat o bucată de metal lungă de aproximativ 2 m, iar, după ce inculpatul s-a asigurat că nu este nicio persoană jos, au aruncat bucata de fier vechi, victima fiind prinsă şi trasă în jos, căzând de la aproximativ 10 metri”, astfel este descris în dosar modul în care a avut loc accidentul. Instanţa de la Curtea de Apel a decis, în final, în 19 octombrie 2017, condamnarea inculpatului la 6 luni de închisoare cu suspendare condiţionată pe o perioadă de 2 ani şi 6 ani. De asemenea, acesta mai trebuie să plătească către două părţi civile, rude cu victima, un total de 85.000 de lei daune morale. 

Citiţi şi:

Primăria Alba Iulia pune la bătaie 1,7 milioane de lei pe 4 ani pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Omul care a supravieţuit plutonului de execuţie. A fost poreclit „Împuşcatul“

Sportul în România provincială, în perioada interbelică. Clubul care a animat brusc viaţa mondenă a oraşului Alba Iulia

Lefurile încasate de şefii-funcţionari din Sănătate, după majorările salariale, comparativ cu medicii din spitale

Condiţii de lux în viitorul arest de la IPJ Alba: cameră pentru vizite intime, aer condiţionat, club cu internet. Lucrările costă două milioane de lei

 

Cum se reglează geamurile termopan în funcţie de anotimp. Lista activităţilor de întreţinere periodică absolut necesare

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite