Dosarul căutătorilor de aur din Roşia Montană: 11 persoane arestate preventiv la Tribunalul Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspecţi aduşi la IPJ Alba după percheziţii
Suspecţi aduşi la IPJ Alba după percheziţii

Poliţiştii din Alba au reţinut pentru 24 de ore un număr de 16 persoane din cele 45 audiate, în urma percheziţiilor care au vizat exploatarea ilegală de aur din galerii miniere şi halde din zona Roşia Montană. Printre acestea se află şi un nepot al primarului comunei din Apuseni. 11 au fost propuse pentru arestare preventivă.

UPDATE 

Tribunalul Alba a emis miercuri seara mandate de arest preventiv pe numele tuturor celor 11 persoane. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Minuta deciziei de la Tribunalul Alba:


Alte cinci persoane, printre care şi un nepot al primarului din Roşia Montană, sunt cercetate sub control judiciar. Este vorba despre Oţoiu Valeriu Marian, Bota Darius Bogdan, Füreszes Gavril Tibi, Rostaş Petru şi Furdui Andrei. Ultimul este nepot al primarului din Roşia Montană, Furdui Eugen (PNL).

”Ca stare de fapt s-a reţinut că inculpaţii, începând din anul 2013, în mod repetat, au pătruns în special pe timpul nopţii şi au sustras din galeriile miniere din Roşia Montană zăcământ cu conţinut aurifer, pe care l-au prelucrat şi au valorificat aurul rezultat, pe de o parte, iar pe de altă parte au procedat la dobândirea, prin achiziţionare, de cantităţi de aur rezultat din furturi şi prelucrare, de la diverse persoane care sustrag zăcământ aurifer şi steril din minele şi din perimetrul industrial de la Roşia Montană, aur care l-au folosit în scopul obţinerii de foloase băneşti rezultate din revânzarea în profit”, se afirmă într-un comunicat de presă al Tribunalului Alba.

_________________________________________________________________

Din cele 16 persoane reţinute de poliţişti, 11 au fost propuse pentru arestare preventivă la Tribunalul Alba. Inculpaţii prezentanţi judecătorilor sunt: Tomuş Nicolae, Cenuşă Valentin, Bratima Viorel, Scoie Horia, Tomuş Daniel Samule, Anca Ioan Gheorghe, Corcheş Ioan, Leahu Marius, Petaca Vasile, Toma Cornel Cristina, Petaca Alexandru

Ancheta în acest dosar este continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care au propus  instanţei, miercuri, arestarea preventivă pentru cei 16 suspecţi. Poliţiştii au încercat, miercuri, să găsească şi să ridice cu mandat pentru audieri alte trei persoane suspectate în acest caz, care nu au fost găsite în urma percheziţiilor de marţi. Printre acestea se află şi patronul clubului Yax din Cîmpeni, proprietarul firmei Yax Sistems SRL Roşia Montană.

Surse judiciare au declarat  printre persoanele reţinute se află şi unul dintre nepoţii primarului din Roşia Montană, Eugen Furdui (PNL). De asemenea, potrivit aceloraşi surse, consilierul judeţean Marin Cenuşe (PMP) şi un alt nepot al primarului din Roşia Montană, care au fost şi ei audiaţi marţi seară, nu au fost reţinuţi.

Poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă, 64 de percheziţii în Alba, Cluj, Bihor şi Mureş, la persoane bănuite de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt şi spălare de bani şi care ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare din Munţii Apuseni, prejudiciul în acest caz depăşind 600.000 de lei.

Poliţiştii au descoperit la percheziţiile desfăşurate unelte şi instalaţii artizanale folosite pentru extragerea aurului, nisip aurifer, aur, sume de bani şi şi documente. Potrivit, IPJ Alba, în urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor peste 8.000 de euro, 16.000 de lei, înscrisuri, documente din care rezultă comercializarea ilegală a 4.969 grame de aur, alte documente de evidenţă şi contabile, unelte şi instalaţii folosite pentru extragerea aurului, 480 de kilograme de nisip aurifer şi aur.

De asemenea, au fost ridicate şi o armă neletală, deţinută în mod ilegal, aproape două kilograme de geluri explozive/dinamită, din categoria explozivilor civili, capse detonatoare electrice, detectoare de metale şi diverse scule folosite în activitatea infracţională.   

Cu ocazia activităţilor de cercetare desfăşurate anterior în cauză, poliţiştii au confiscat peste 1.500 de grame de aur rezultat în urma extragerilor şi prelucrărilor ilegale. ”În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare. Acestea ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet, sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate”, se afirmă în comunicatul instituţie.

Dosarul căutătorilor de aur: un consilier judeţean PMP, patronul clubului Yax din Cîmpeni şi rude ale primarului din Roşia Montană, vizaţi de anchetă

Percheziţii IPJ Alba la Roşia Montană, la căutători ilegali de aur. Poliţiştii au descins şi în Bihor, Cluj şi Mureş

 

Cum opera reţeaua căutătorilor ilegali de aur de la Roşia Montană. Zeci de suspecţi, conduşi la IPJ Alba pentru audieri

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite