Afaceri de aproape 100 de milioane euro pentru Albalact, al treilea producător de pe piaţa lactatelor din România

Afaceri de aproape 100 de milioane euro pentru Albalact, al treilea producător de pe piaţa lactatelor din România

Raul Ciurtin, managerul companiei Albalact

Compania Albalact a încheiat anul 2013 cu o creştere profitabilă a afacerilor, arată raportul financiar aprobat luni în Adunarea Generală a Acţionarilor. Albalact a obţinut, anul trecut, o creştere cu 23% la sută a cifrei de afaceri, care a ajuns la 423.185.587 lei, şi a înregistrat un profit de 8.400.362 lei, cu 14% mai mare decât profitul din anul precedent.

Cifra de afaceri pe anul 2013 este de aproape 100 de milioane de euro, în timp ce profitul se apropie de 2 milioane de euro. În 2012, cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 343.844.878 lei, iar profitul a fost de 7.320.697 lei.
Acţionarii companiei au hotărât şi votat, anul acesta, ca profitul net aferent exerciţiului financiar 2013 să rămână nerepartizat. „Am obţinut performanţe financiare respectând toate obiectivele bugetate pentru o creştere profitabilă, am consolidat portofoliul prin investiţii noi şi lansări de produse, ne-am extins semnificativ şi în zona de vânzări şi logistică.. În 2013, ne-am păstrat o strategie orientată către segmentele dinamice de piaţă, iar anul acesta vom urma aceleaşi obiective. Am planificat să ieşim în piaţă cu produse noi, deşi consumul rămâne moderat, însă căutăm să ne adaptăm continuu nevoilor de consum şi puterii de cumpărare”, declară Raul Ciurtin, preşedinte şi director general Albalact.
 
Tot în Adunarea Generală de luni, acţionarii au aprobat de principiu fuziunea S.C. Albalact S.A. cu S.C. Raraul S.A, prin absorbţia Rarăul de către Albalact. Compania Albalact detine astăzi 99,01% din capitalul social al societăţii Rarăul, pe care a achiziţionat-o în 2008 şi în care a investit an de an. Fuziunea societăţilor Albalact şi Rarăul – necesară pentru dezvoltarea unui management integrat eficient – a fost amânată în 2010, pentru a nu afecta eligibilitatea proiectelor de finanţare nerambursabilă SAPARD, contractate de ambele societăţi şi aflate la vremea aceea în derulare. Acţionarii Albalact au mai aprobat şi iniţierea negocierilor cu potenţiali investitori pentru înstrăinarea parţială sau totală a SC Albalact Logistics SRL, societate înfiinţată anul trecut pentru preluarea activităţii de logistică a companiei.
 
Albalact, al treilea mare jucător de pe piaţa românească a lactatelor, rămâne lider cu brand-ul Zuzu pe segmentul laptelui pasteurizat, având o cotă de piaţă de 29.5% în valoare, dar este lider şi în total piaţă de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat), cu o cotă de piaţă de 21.1% în valoare. Albalact este de asemenea lider de piaţă pe segmentul untului de masă, cu brandul omonim De Albalact şi pe segmentul smântână, cu tot brand-ul De Albalact. Cu brand-ul Rarăul, compania a urcat pe locul 2 în topul producătorilor de brânză proaspătă de vaci (conform datelor A.C. Nielsen, Septembrie 2013).*
 
Zuzu Bifidus Snack este cel mai important proiect recent al companiei şi completează portofoliul de iaurt al brand-ului Zuzu. Extinderea şi inovarea portofoliului de iaurt a propulsat Albalact în topul primilor 3 producători de iaurt din România (conform datelor A.C. Nielsen, Septembrie 2013). Tot în categoria iaurt, Albalact a dezvoltat şi brand-ul Poiana Florilor (un brand mai tânăr în portofoliul) cu o gamă de iaurturi cu aroma de fruct într-o variantă de gramaj mai mică, de 100 de grame. Alte schimbări importante pentru Albalact au avut loc anul acesta. Zuzu a trecut printr-o noua etapă de rebranding, cu mici schimbări de design şi ambalaj, care vor consolida identitatea brand-ului şi îi vor conferi o şi mai bună vizibilitate la raft. Toate ambalajele au fost redesenate în stilul viu, proaspăt, simplu şi natural al brand-ului Zuzu. Noutăţile vizează şi reţetele, care au fost îmbunătăţite, în special la iaurtul cu fructe.
 
Albalact – Alba Iulia este unul dintre primii trei producători de lapte şi produse lactate din România si cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie. Înfiinţată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania Albalact are peste 800 de angajaţi şi peste 6000 de acţionari şi este listată la categoria Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact deţine şi 99,01% din pachetul de acţiuni al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Albalact comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, Fruzu, Rarăul, De Albalact şi Poiana Florilor.
 
 
citeste totul despre: