Sexul în spaţiu, salvarea omenirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 30 de ani, sonda Voyager I a străbătut doar 1% din distanţa spre Proxima Centauri, cea mai apropiată stea.

Dacă oamenii ar trebui să călătorească către un alt sistem stelar, generaţii întregi s-ar schimba până la parcurgerea întregii distanţe, au arătat cercetătorii prezenţi la conferinţa „100 de ani de proiecte spaţiale" organizată în SUA de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency - Agenţia de Cercetare şi Proiecte pentru Apărare).

Oamenii de ştiinţă sunt însă optimişti. Supranumiţi „divizia cercetătorilor nebuni", cei de la DARPA speră ca în 100 de ani să reuşească să dezvolte călătoriile interstelare. În acest context, reproducerea în spaţiu ar putea deveni esenţială, deşi cercetătorii nu sunt complet convinşi că acest lucru este posibil.

„A naşte într-un spaţiu cu gravitate zero este foarte greu pentru că, în mod normal, gravitatea ajută. Te bazezi pe greutatea copilului. Şi actul sexual este dificil la gravitate zero, din cauza faptului că ajungi să te izbeşti de pereţi", a explicat biologul Athena Andreadis de la Universitatea din Massachussetts, citată de presa britanică. Alţi cercetători au speculat faptul că traiul în asemenea condiţii le-ar face rău copiilor sau chiar ar sta în calea concepţiei. În aceste condiţii, ar fi necesară crearea unui spaţiu cu o gravitate „sintetică" pentru ca oamenii să supravieţuiască unei călătorii atât de lungi în Cosmos.

Navele spaţiale ar avea condiţii de viaţă similare cu cele de pe Pământ astfel ca generaţii întregi să trăiască, să moară şi să se nască la bordul lor. Deocamdată, aceste tehnologii sunt departe, dar oamenii de ştiinţă subliniază importanţa dezvoltării lor în caz de dezastru natural, când o astfel de călătorie în spaţiu ar fi singura speranţă pentru ca rasa umană să supravieţuiască. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite