Părinţii, în capcana copilului favorit

Cum să nu faci diferenţe între copii

Majoritatea părinţilor au un fiu preferat, în ciuda efortului lor de a ascunde acest lucru. Psihologii spun că e practic imposibil să-ţi tratezi copiii la fel.

„Pe mine nu m-au iubit niciodată, sora mea era preferata părinţilor", spune Nicoleta Codori, o tânără în vârstă de 24 de ani, din Bucureşti. Ea îşi aminteşte că, în copilărie, era „copilul-problemă", în timp ce sora mai mare era „geniul" familiei. Pe de altă parte, Andreea (29 de ani), sora mai mare, vede altfel lucrurile. „Pe mine au învăţat să fie părinţi, iar sora mea primea toată atenţia. Avea voie să stea la joacă până mai târziu, pentru că nu avea de învăţat la fel de mult, primea mai multe cadouri şi era iertată mai uşor pe motiv că «e mai mică»", povesteşte Andreea.

Cele două nu au avut niciodată o relaţie ideală din acest motiv, dar s-au mai apropiat când au părăsit casa părintească şi nu au mai fost nevoite să „lupte" pentru dragostea părinţilor. „Pe Andreea eu o protejam mai mult pentru că era un copil-model, studioasă şi înţelegătoare, iar pe Nicoleta o prefera soţul meu pentru că era mică şi năzbâtioasă, aşa cum a fost şi el. Le-am tratat diferit, în funcţie de personalitatea lor, dar pe ­niciuna dintre fete nu am ­iubit-o mai puţin decât pe cealaltă", spune acum Mariana, mama celor două tinere.

Favoritismul, un lucru genetic

Într-adevăr, un studiu al Universităţii din California (SUA) arată că 70% din taţi şi 65% din mame îşi manifestă o preferinţă pentru unul dintre copii. Pentru taţi, cel mai adesea este voba de cea mai mică dintre fete, în timp ce mamele se ataşează de băiatul cel mare. Ordinea în care au venit pe lume, personalitatea, genul şi genele - aceştia sunt factorii atribuiţi favoritismului potrivit lui Jeffrey Kluger, autor al cărţii „Efectul de frate".

„Părinţii se descurcă de minune când vine vorba de ascuns preferinţele pentru unul dintre copii, dar favoritismul este scris în genele noastre. De la începuturile familiei, suntem programaţi să pariem pe cei care au cele mai multe şanse să se reproducă cu succes", mai spune Kluger, în revista „Time".

Specialiştii susţin că preferinţa pentru un copil sau altul este cât se poate de normală. „E imposibil să existe egalitate emoţională. Acela dintre copii care reacţionează cel mai bine la fantasmele şi la dorinţele părinţilor este preferat. Inconştient, mamele îşi doresc ca băiatul să devină partenerul ideal, iar taţii vor acelaşi lucru în ceea ce priveşte fata, cu atât mai mult cu cât părinţii nu au avut o relaţie perfectă", explică psihologul Bogdan Lucaciu.

Şi cei mici au un părinte preferat

Relaţia funcţionează şi în sens invers, adică şi micuţii îşi manifestă aceeaşi preferinţă pentru unul dintre părinţi şi, mai mult, se comportă în consecinţă, făcând acele gesturi care-i întăresc poziţia. „De multe ori învăţam pentru că ştiam că mamei îi făcea plăcere să fiu cea mai bună din clasă, din şcoală, din liceu. Am luat o notă de 9 la un moment dat şi am plâns jumătate de zi, până a venit mama acasă. Nu din cauza notei, ci pentru că ­mi-era teamă că se va supăra că n-am învăţat suficient", povesteşte Andreea.

Mijlociul, dezavantajat

Într-adevăr, spun specialiştii, în orice familie unde sunt mai mulţi copii, unul este declarat model pentru ceilalţi, fie că este vorba de cel mai deştept, cel mai amuzant, cel mai frumos sau sportivul familiei.  De asemenea, fiul cel mare primeşte mai multă atenţie mai ales din punct de vedere al procesului de învăţare, beneficiind de privilegiul întâiului născut. Rezultatul este că abilităţile de exprimare şi intelectul se vor dezvolta pe măsură. „Până la vârsta de 2-3 ani, deja părinţii vor fi investit mulţi bani, timp şi sentimente. Primul copil este astfel favorizat, chiar dacă părinţii nici nu-şi dau seama de lucrul acesta", explică Jeffrey Kluger. 

Mijlociul este poate cel mai privat de atenţia părinţilor, motiv pentru care este cel mai puţin conectat cu familia, iar prieteniile pe care le leagă în afara căminului părintesc sunt mai durabile şi mai puternice. Mezinul familiei va miza însă mereu pe „tehnici" de apropiere care presupun „manipularea" părinţilor. „Când nu poţi să-ţi impui punctul de vedere în faţa fratelui mai mare, înveţi să-l dezarmezi fiind mai amuzant sau mai intuitiv. Marele avantaj al mezinului, pe care mijlociul nu-l poate avea, este că, la un moment dat, acesta va deveni copilul unic", mai spune Kluger.

Urmările unui tratament diferit din partea părinţilor, precizează acesta, pot fi resentimentele, competiţia între fraţi şi deteriorarea stimei de sine. „Uneori, unul dintre copii negăsind comportamentul adecvat pentru a primi favoruri, devine mai retras sau încearcă să fie opusul fratelui, chiar dacă acest lucru înseamnă să ajungă exemplul negativ", explică psihologul Bogdan Lucaciu. El mai arată că există şi aspecte mai „întunecate" ale favoritismului, cum ar fi alianţa mamei cu fiicele împotriva bărbaţilor din familie sau uşoara persecuţie a  fetelor de către mama care manifestă o preferinţă pentru fiu. 

"E imposibil să existe egalitate emoţională. Acela dintre copii care reacţionează cel mai bine la fantasmele şi la dorinţele părinţilor este preferat.''
Bogdan Lucaciu psiholog

Cum să nu faci diferenţe între copii

- Apropiaţi fratele mai mare de cel mic încă din timpul sarcinii, astfel ca acesta să-l vadă ca un partener de joacă, nu ca un adversar.
- Trataţi copiii diferit, dar egal!
- Împărţiţi responsabilităţile casnice echitabil!
- Compensaţi atenţia mamei pentru bebeluş cu mai multă atenţie din partea tatălui sau a bunicilor.

Inegalităţi de la începutul omenirii

Preferinţa pentru un copil sau altul a fost evocată inclusiv în Biblie. „Cain şi Abel e povestea originară despre nevoia de întâietate. Aici e vorba de afect în primul rând, apoi de avere, de orgoliu. Mai este şi parabola fratelui izgonit, unde tatăl îl preferă pe fiul rebel, pentru că se recunoaşte pe sine. În mod tradiţional însă, ultimul născut e cel favorizat, cel puţin în primii ani, pentru că el e cel mai vulnerabil", explică psihologul Bogdan Lucaciu.

De asemenea, în dreptul roman se vorbeşte despre dreptul întâiului născut, împământenind o regulă socială: acesta era moştenitorul averii familiei. Dificultăţile apăreau însă atunci când favoritismul nu corespundea cu morala socială. În basmele românilor, Prâslea cel Voinic sau Oprea cel Mic, fata babei şi fata moşneagului sunt doar câteva personaje care ilustrează competiţia pentru afecţiunea părinţilor, concomitent cu favoritismul acestora. „Poveştile acestea combat aşteptarea socială cum că cel mare trebuia să preia împărăţia fiind cel mai capabil", a mai explicat Lucaciu.