Ce ştiu să facă românii cu un smartphone?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii preferă telefonul pentru a verifica poşta electronică, indiferent dacă este vorba de mesaje personale sau legate de serviciu
Românii preferă telefonul pentru a verifica poşta electronică, indiferent dacă este vorba de mesaje personale sau legate de serviciu

Cei mai mulţi români îşi folosesc telefoanele pentru a-şi verifica e-mailul sau pentru a socializa pe serviciile de mesagerie instant.

70% din utilizatorii români de smartphone-uri consideră tehnologia modernă foarte interesantă şi încearcă să profite cât mai mult posibil de aceasta, arată un studiu realizat în luna aprilie de GfK România despre atitudinea faţă de tehnologie şi comportamentul de utilizare ale deţinătorilor români de telefoane inteligente.

Peste jumătate dintre aceştia consideră că aspectul şi stilul unui produs electronic sunt importante atunci când decid să se înnoiască cu un astfel de terminal mobil.

Totuşi, nu doar aspectul este important, mai arată cercetarea GfK, ci şi utilitatea produsului. Astfel, românii cumpără gadgeturi care să-i ajute în activitatea lor şi nu pentru distracţie.

De asemenea, aproape jumătate dintre utilizatori se menţin la curent cu noutăţile din domeniul IT&C, iar 44% achiziţionează produse ale căror softuri pot fi actualizate şi îmbunătăţite.

Telefonul, folosit la cumpărături

Tocmai pentru că românii sunt practici, 79% din cei care deţin un smartphone susţin că folosesc gadgetul pentru a-şi verifica e-mailul, fie că este vorba de cel personal sau cel de serviciu.

De asemenea, două treimi menţin astfel legătura cu prieteni de pe reţele sociale sau vizitează diverse bloguri. Aproape jumătate dintre românii care au un telefon inteligent fac fotografii pe care le postează pe platformele de socializare.

În ceea ce priveşte informaţiile pe care le caută online, peste 40% caută detalii despre produse pe care ar dori să le achiziţioneze chiar în momentul în care se află într-un magazin.

Utilizatorii tineri, în proporţie de 32%, caută pe internet locuri în care îşi pot petrece timpul liber, cum ar fi concerte, programul la cluburi sau cafenele sau pur şi simplu noi locuri de distracţie.

Numărul mediu de aplicaţii descărcate de români este de 22. Doar jumătate dintre softurile descărcate sunt însă şi păstrate de utilizatori pe telefoanele inteligente, însă doar aproape o treime sunt folosite zilnic, adică patru astfel de programe.

Top 5 aplicaţii folosite de români

1. E-mail/Chat/Mesagerie instant - 76%

2. Muzică/Radio - 60%

3. Reţele sociale/Bloguri - 57%

4. Jocuri/Petrecerea timpului liber - 54%

5. Ştiri/Meteo - 49%

Sursa: GfK România, răspuns multiplu

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite