Bârfa la bărbaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există o vorbă care spune că femeile bârfesc, iar bărbaţii fac observaţii. Totuşi, în ciuda clişeului, studii recente arată că sexul tare este mai atras de flecăreală decât cel frumos, doar că subiectele diferă.

Stereotipul care plasează bârfa exclusiv în sfera de îndeletiniciri feminine, creditându-i, în acelaşi timp, pe bărbaţi cu preocupări mult mai „serioase" a fost spulberat. Un studiu realizat la nivel global de compania britanică de cercetare OnePoll arată că, în fapt, bărbaţii petrec mai mult timp decât femeile discutând despre persoane care nu sunt de faţă. Mai exact, 72 de minute pe zi - domnii, faţă de 52 de minute - doamnele.

Cercetarea, la care au participat 5.000 de voluntari, a mai dezvăluit faptul că 58% din bărbaţi consideră biroul locul ideal pentru a face schimb de picanterii. Iar 31% sunt atât de pasionaţi de bârfă, încât o consideră mai bună decât sexul. „Ne-am obişnuit să credem că femeile sunt cele care nu pot ţine un secret. În realitate, bărbaţii le întrec, pentru că iubesc şi scandalul mai mult decât ele şi caută mereu să fie în centrul atenţiei", precizează comunicatul remis de OnePoll.  Flavius Obreja (28 de ani), din Bucureşti, este convins că rezultatele studiului realizat de compania britanică exprimă realitatea.

„Lucrez 10 ore pe zi la o multinaţională. Singurele şi cele mai plăcute momente ale zilei de muncă sunt acelea în care ieşim în gaşcă la fumat. Doar băieţi. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care nu reuşesc să mă las de fumat: prea îmi place să stau la taclale cu colegii, să observăm colegele mai atrăgătoare, să discutăm despre sex, despre maşini sau despre sport", spune Flavius Obreja.

Beţiile amicilor, subiectul preferat

Subiectele abordate de bărbaţi atunci când fac schimb de amănunte picante despre viaţa altora sunt diferite de cele alese de femei. În primul rând, sunt mai puţin răutăcioase. De regulă, doamnele „iau în colimator" alte doamne - le critică aspectul fizic, viaţa de familie, viaţa sexuală. Bărbaţii, pe de altă parte, au alte teme preferate. Pe primul loc, aşa cum a stabilit studiul OnePoll, se află discuţiile despre beţiile prietenilor. „Nimic nu e mai distractiv decât să stai cu amicii cei mai buni şi să povesteşti despre năzbâtiile făcute la băutură. Nici nu contează dacă cel vizat e de faţă, e o chestie bărbătească şi nu se poate supăra că facem glume pe seama lui", mărturiseşte George Grecu (19 ani), de asemenea din Bucureşti.

George mai spune că al doilea subiect de bârfă pe lista preferinţelor lui şi ale prietenilor săi sunt fetele, în general cunoştinţe comune, vecine sau colege. „Nu pot să spun exact ce vorbim despre ele, dar cu siguranţă tenta discuţiei este una destul de vulgară. În schimb, iubitele noastre sunt un subiect mai delicat, îl abordăm numai cu prietenii cei mai apropiaţi, iar tenta nu este deloc una vulgară", precizează bucureşteanul. Iar cercetarea OnePoll îi dă dreptate: colegele de serviciu sunt, într-adevăr, pe locul doi în topul global al subiectelor de bârfă masculină, iar iubitele abia pe locul opt. Alte teme preferate de sexul tare sunt, în ordinea descrescătoare a importanţei, ştirile din presă, vechi colegi de şcoală, promoţiile la anumite produse, salariul şi şeful.

Un alt aspect caracteristic al bârfei masculine este acela că nu afectează relaţiile de prietenie. Bărbaţii au tendinţa să se amuze chiar şi atunci când sunt ţinta pălăvrăgelilor celorlalţi. De partea cealaltă, amiciţia dintre două femei se poate transforma cu uşurinţă în opusul ei. Explicaţia? Femeile sunt nemiloase cu semenele lor atunci când bârfesc, iar atunci când „victima" află amănunte despre conţinutul discuţiei se supără.

Viaţa, o competiţie permanentă

Psihologul Keren Rosner explică deosebirile majore între bârfa masculină şi cea feminină prin faptul că bărbaţii sunt, prin natura lor, competitivi în relaţia lor cu ceilalţi reprezentanţi ai sexului tare.

„Fiind competitivi, îşi aleg subiecte de bârfă care să-i pună pe ei în valoare în faţa celorlalţi şi care să le confirme masculinitatea. Preferă temele instinctuale, precum sexul şi cuceririle lor în rândul femeilor, sau temele din zona plăcerilor specifice lor, precum maşinile, motocicletele sau tehnologia. De partea cealaltă, femeile nu se raportează la ele înseşi, ci tot la bărbaţi, iar competiţia lor este cât de atrăgătoare sunt pentru sexul opus. Tocmai din această cauză aspectul fizic al acelora pe care le consideră rivale este subiectul numărul unu al bârfei feminine", precizează specialistul.

Pălăvrăgeala la serviciu consolidează prieteniile masculine

Un alt studiu, de data aceasta elaborat la Universitatea Edmonton, din Canada, susţine că bârfa bărbaţilor la locul de muncă are efecte benefice asupra relaţiei lor de prietenie, consolidând-o. Potrivit cercetătorilor canadieni, prietenia masculină se caracterizează mai mult prin implicarea în activităţi de grup, iar bârfa face parte dintre ele. De asemenea, spre deosebire de femei, legătura dintre bărbaţi nu poate fi destrămată de simple pălăvrăgeli.

31% din bărbaţi consideră bârfa mai bună decât sexul, arată studiul realizat de compania britanică OnePoll.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite