FOTO şi VIDEO Sao Paolo e metropola zgârie norilor din emisfera sudică şi cel mai mare oraş din Brazilia
0
Când spui Brazilia, gândul ţi se îndreaptă aproape automat către Rio. Acel Rio de Janeiro pe care toţi l-am văzut în filme şi la care am privit cu jind crezând că soarele, plaja, tinerii care bat mingea pe Copacabana şi fetele cu bikini coloraţi sunt parte a unei lumi către care Dumnezeu a zâmbit larg. Povestea imaginilor TV e însă doar jumătatea plină a paharului. Jumătatea goală înseamnă sărăcie, mizerie, crime, droguri şi corupţie.
Brazilia, a doua ţară din lume la capitolul rată a criminalităţii, după Africa de Sud, dar asta nu o împiedică să-şi ridice economia mai rapid decât toate statele din Europa. Iar banii care trag în sus o ţară cât un continent se fac la Sao Paulo. Acolo se produc, la Rio se cheltuie.
Intrarea în Ţara Cafelei se face uşor. Viza se pune pe aeroport şi nu trebuie să dai multe explicaţii, de genul ce faci, unde mergi, de ce, cu cine etc. Avertizat de pe forumuri, din aeroportul Gualhoros, unde am ajuns după 12 ore de zbor de la Amsterdam, am luat un taxi oficial către Sao Paulo.
Gestul a costat scump, 100 de reali brazilieni, cam 50 dolari americani. Se putea mult mai ieftin dacă apelam la un particular, să-i zic aşa, dar n-aveam nicio garanţie că aş fi ajuns la destinaţie. Se spune că din aeroport sunt vânaţi turiştii care apoi devin victimele jafurilor.
Tâlharii au iscoade la sosiri, care ochesc turiştii exuberanţi şi trimit informaţia mai departe, către bandele de la ieşire. Aşa că, pentru a nu avea emoţii chiar din primele ore, am luat un taxi autorizat, care – surpriză –! a fost chiar Logan.
Taxiul oficial, variantă mai scumpă dar sigură
Procedeul e simplu. Te duci la un ghişeu, spui zona în care trebuie să ajungi, plăteşti şi cu bonul te aşezi la o coadă. Când îţi vine rândul, te sui, dai bonul şi te laşi pe mâinile şoferului. Care şofer, exceptând puţinele cazuri fericite, nu ştie nicio limbă în afara portughezei. De dus, te va duce însă în siguranţă, la destinaţie.
Am ajuns noaptea la hotel şi după formalităţile de cazare am întrebat recepţionerul de unde pot lua nişte apă şi ceva de mâncare. „Nu prea ai variante aici, dar vezi că e o benzinărie la vreo 300 de metri. Găseşti tu ceva acolo“, mi-a răspuns el.
Inevitabil, am adresat şi continuarea: „E siguranţă pe stradă?“. Omul a zâmbit larg: „Du-te liniştit, nu-ţi face nimeni nimic. Toţi care vin în Brazilia întreabă asta. Probleme poţi avea dacă mergi acum în favela. În rest, n-ai treabă“. Statisticile spun însă că numai anul trecut au avut loc 45.000 de jafuri armate în Brazilia şi mă îndoiesc că toate au fost în ghetouri.
N-am avut însă nicio problemă nici în noaptea respectivă şi nici în altele în care am mers pe jos prin zone civilizate ale oraşului.
Cu microbuzul între staţiile de metrou
Sao Paulo e un oraş imens. Are peste 19 milioane de locuitori, aproape cât toată populaţia României, şi o suprafaţă de 8.000 de kilometri pătraţi, de 30 de ori mai mare decât Bucureştiul. Distanţele dintre diverse puncte turistice sunt enorme. Am mers şi două ore cu metroul, principalul mijloc de transport, pentru a ajunge unde aveam treabă.
Metroul e în continuă extindere, pentru a acoperi cât mai mult din oraş, dar conexiunile dintre staţii nu sunt tocmai OK. Spre exemplu, pentru a trece de pe o magistrală pe cealaltă, în aceeaşi staţie, am avut parte de o experienţă inedită. Indicatoarele către linia 2 m-au scos afară din staţie, acolo unde aştepta un nene, care mi-a dat un bilet şi m-a îndrumat spre un pod. Am traversat podul, am coborât dedesubt, de unde m-am suit într-un microbuz, care, fără niciun pic de exagerare, a mers 15 minute până la altă staţie de metrou, aşa-zisa magistrală 2. Un angajat mi-a explicat că acest inconvenient e temporar, deoarece între cele două staţii legătura se va face printr-un tunel subteran care trebuie făcut sub o colină.
„Prin exterior se urcă şi se coboară un deal, de aceea drumul durează aşa mult“, a spus el. Brazilienii sunt în febra pregătirilor pentru Cupa Mondială din 2014 şi lucrează enorm atât la infrastuctură, cât şi educaţie.
Pentru a drege nivelul slab de comunicare în limbile de circulaţie internaţională, guvernul a impus intensificarea lecţiilor în şcoli şi licee şi ţinerea unor cursuri intensive pentru cei care vor fi implicaţi în organizarea meciurilor.
Elicopterul , ca mijloc de transport
Pentru a evita aglomeraţia din trafic, mulţi magnaţi brazilieni folosesc elicopterul ca mijloc de transport. Sao Paulo este oraşul cu cele mai multe helioporturi din lume. Hotelurile şi clădirile de
bussines care se respectă au pe acoperiş platforme pe care elicopterele pot ateriza.
Ibirapuera, un fel de Central Park
Sao Paulo e oraşul artiştilor care se pot plimba prin parcuri, celebrul Ibirapuera fiind văzut ca o copie a Central Park din New York. Pentru că oraşul găzduieşte cea mai mare comunitate de japonezi din afara arhipelagului nipon, cartierul asiatic, Liberdade, te face să te simţi ca la Tokyo. Japonezii sunt mulţi, dar nu cei mai mulţi. În Sao Paulo, aproape jumătate dintre locuitori sunt descendenţi ai italienilor. O altă comunitate importantă este cea a libanezilor, însă şi germanii, francezii şi bolivienii s-au adaptat bine. Metropola braziliană poartă anotimpurile invers. La ei e iarnă când la noi e vară, însă cu 22 de grade în iulie.
Bulevardul Paulista, lux şi mizerie
Inima oraşului Sao Paulo este Avenida Paulista. Mai ţineţi minte serialul „Bulevardul Paulista“, difuzat la TVR în anii ’80? Acolo a fost filmat. Actualul Bulevard Paulista e o arteră largă, cu câte patru benzi de circulaţie pe fiecare parte, şi cu mulţi zgârie-nori, unde îşi au sediul reprezentanţe ale firmelor celebre din toate domeniile. În apropiere sunt însă şi muzee, şi parcuri, chiar dacă Paulista nu pare loc de promenadă. Luxul clădirilor înalte şi cu geamuri fumurii contrastează cu mizeria „home-less-ilor“ care stau pe trotuar, din loc în loc. Din păcate, acest peisaj e destul de des întâlnit în Sao Paulo. Unde ţi-e lumea mai dragă, vezi oameni fără adăpost, cu privire tulbure de alcool sau, poate, droguri, care efectiv zac pe trotuare, mirosind a jeg şi urină. Nu par agresivi, dar recunosc că nici n-am încercat să mă apropii prea mult de ei. Poliţia spune că totul e sub control şi că împingerea acestor neputincioşi în ghetouri echivalează cu o invitaţie către moarte pentru ei. Acolo guvernează legea drogurilor şi a armelor, iar cei lipsiţi de putere au şanse mici să trăiască.
Avenida Paulista e bulevardul oamenilor cu bani. Despre oamenii din Sao Paulo se spune că sunt workaholici, muncesc mult şi fac bani mulţi. Salariul mediu este de 900 de euro, dar şi viaţa e scumpă. De fapt, după Oslo, Sao Paulo e al doilea cel mai scump oraş din lume. Ca idee, un meniu la McDonald’s costă 35 de lei, o masă la restaurant 100 de lei, o bere locală 5 lei, una de import 10 lei (la 0,33 l), un pachet de ţigări 8 lei, biletul de autobuz 4 lei, chiria la o garsonieră ajunge la 500 de euro pe lună într-o zonă bună şi 300 de euro undeva nu tocmai central. În fiecare an, pe Bulevardul Paulista se desfăşoară maratonul Anului Nou, dar şi parada homosexualilor, o manifestaţie la care participă câteva milioane de persoane. Conform statisticilor, oraşul adăposteşte peste 2,5 milioane de oameni răsuciţi sexual.
Distracţie maximă în cluburi
Pe cât de mult muncesc în timpul săptămânii, pe atât de mult se distrează paulistanii în weekend. Cluburile din oraş sunt pline. Se bea şi se dansează pe muzica lui Michel Telo şi Gusttavo Lima până la epuizare. În localurile elegante nu e niciun fel de problemă, dar în cele mai de mâna a doua trebuie să fii atent la ce bei. Mai ales dacă nu eşti din zonă. Şmecheraşii de cartier abia aşteaptă
să-ţi pună în pahar ceva care să te ia de cap şi apoi să te lase fără portofel. Recomandarea este să nu mergi în cluburi decât însoţit de un localnic, care s-a familiarizat cu regulile jocului. Şi o altă recomandare este să nu epatezi nici măcar în cursul zilei. Adică, fără ceasuri şi bijuterii scumpe la vedere, aparate foto sau video, telefoane care să sară în ochi. Poliţia e totuşi omniprezentă. Fiecare piaţă are câte un chioşc, de unde oamenii legii spun că veghează pentru liniştea cetăţenilor. Senzaţia personală a fost că poliţiştii brazilieni sunt destul de plictisiţi, dar poate a fost doar o impresie subiectivă. Revenind la cluburi, aflaţi că brazilienii au şi cluburi pentru adolescenţi. Sunt localuri de noapte pentru cei între 14 şi 18 ani, unde copiii se distrează fără a pune gura pe alcool. Ascultă muzică, dansează, discută, dar nu pot bea decât apă, suc şi cockteiluri de fructe.
În cluburile pentru adulţi, situaţia e alta. Se bea mult, iar dimineaţa se pleacă pe şapte cărări. Foarte populară este berea Skol, prezentă pe piaţa braziliană încă din 1967, dar şi vinul ori cockteilurile sunt la mare căutare. Băutura tradiţională este cairpirinha. E un amestec de lămâie verde, zahăr brun, gheaţă şi cachaca (spirtoasă obţinută din trestie de zahăr). A fost fabricată pentru prima dată chiar la Sao Paulo. În timp, pentru cachaca au apărut şi alte variante: votcă (caipiroska), lichior (caipirão) sau rom (caipirissima). Femeile cariocas? Nu seamănă cu cele din reclame. Aranjate, îmbrăcate sau dezbrăcate cu gust, dar cele mai multe dintre ele au fundul mare şi vorbesc încontinuu. Par obositoare. Interesant e sistemul de plată la club. La intrare primeşti un bon, cu un cod de bare. Bei cât vrei şi ce doreşti, pentru fiecare pahar dai cartonaşul la scanat, iar când pleci, treci pe la casierie, unde achiţi nota de plată.
Favela a devenit obiectiv turistic
Mulţi străini vorbesc cu teamă despre favela, cartierele în care puştii de 12 ani umblă cu pistoale la brâu şi sunt capabili să te împuşte doar pentru a-ţi lua încălţările din picioare. Această situaţie e valabilă doar în anumite locuri.
Fiecare oraş brazilian are două-trei, cinci, şapte sau mai multe favela. Nu toate sunt periculoase. Favela e şi cartierul oamenilor nevoiaşi, nu neapărat al delincvenţilor şi al traficanţilor de droguri. Specificul acestor locuri este aglomeraţia de case făcute din cartoane, lipite una de alta sau chiar una peste alta, însă există curent, canalizare, apă, iar unele favela au bănci, farmacii, internet.
În Sao Paulo, cea mai mare favela se numeşte Heliopolis şi e în sudul oraşului. Adăposteşte peste 100.000 de locuitori. Se poate vizita pe cont propriu sau cu ghid. Există multe oferte. Pentru 100 de euro ajungi chiar în inima mahalalei, vezi locuinţele, locurile unde lucrează cei de acolo, joci fotbal cu puştii pe maidan, mănânci în casele lor.
Favela a ajuns o afacere turistică şi dacă eşti prudent şi nu te arunci singur în necunoscut e o experienţă plăcută. În perspectiva Campionatului Mondial de fotbal din 2014, Poliţia a încheiat un pact neoficial cu bandele de interlopi. Îi lasă să guverneze după regulile lor, cu condiţia ca aplicarea legilor să nu se facă mai departe de graniţele ghetoului.
Muzeul fotbalului şi mormântul lui Senna
Dacă Rio se laudă cu Maracana, Sao Paulo are Muzeul fotbalului brazilian. E chiar la stadionul Pacaembu, unde a jucat România în 2011, la meciul de retragere al lui Ronaldo.
Muzeul e impresionant şi îţi prezintă istoria naţionalei cariocas şi a fotbalului brazilian. Înregistrări cu golurile lui Pele, Garrincha, Zico, Socrates, Romario, Bebeto şi ale altor staruri (sunt atât de multe încât lista poate fi uriaşă), echipamente vechi şi noi, fanioane, trofee, autografe. O vizită face toţi banii. Tot în Sao Paulo se află şi circuitul de Formula 1 de la Interlagos, ultima etapă din Marele Circ, unde duminică Sebastian Vettel a câştigat din nou titlul mondial, al treilea consecutiv. Paulistanii sunt mari fani ai F1, poate şi pentru că în oraşul lor s-a născut Ayrton Senna. Regretatul fost mare campion e înmormântat la cimitirul Morumbi. Deşi mormântul său e loc de pelerinaj pentru turişti, el nu iese cu nimic în evidenţă. Nu scrie nici măcar că pilotul decedat în 1994 a fost multiplu campion mondial. Însă deviza „a fi al doilea înseamnă a fi primul care pierde“, care a caracterizat toată activitatea lui Senna, e cunoscută oricărui brazilian.
Santos, oraşul marelui Pele
De la Sao Paulo la Rio de Janeiro sunt 500 de kilometri, dar pentru a merge la mare paulistanii au la dispoziţie oraşul Santos, aflat la o oră de mers cu autobuzul ori trenul. Dacă preferi a doua variantă, vei debarca într-una dintre cele mai vechi gări din lume, construită în 1860, după modelul gării Victoria din Londra. Santos e oraşul lui Pele. Aici a scris istorie fostul mare fotbalist, aici joacă noua minune a fotbalului brazilian, Neymar. Dincolo de fotbal, Santos e locul potrivit pentru distracţie. Are plaje multe, cu aer mediteraneean, un centru vechi unde merge un tramvai ce pare de pe timpul lui Columb, cafenele, clădiri vechi şi numeroase terase.
Se încarcă comentariile...
