FOTO Cum arată oaza de linişte cumpărată de Mark Zuckerberg în Hawaii
0Mark Zuckerberg a cumpărat recent o parte din insula Kauai, din arhipelagul Hawaii, unde va construi un resort pentru familie. Fondatorul celei mai mari reţele de socializare a plătit peste 100 de milioane de dolari pentru noua proprietate.
Anul trecut, Zuckerberg avizitat arhipelagul hawaiian pentru a cerceta zona, fiind fotografiat în timp ce lua masa într-un restaurant fast-food. Potrivit Forbes, fondatorul reţelei Facebook se află pe locul al 11-lea în topul celor mai bogaţi americani, cu o avere personală estimată la 32,2 milioane de dolari.
Noua proprietate este formată din două terenuri distincte: plantaţia Kahu'aina şi plaja Pila'a, cu nisip alb, de 159 hectare, potrivit publicaţiei americane „Business Insider“.
Kahu'aina este o veche plantaţie de trestie de zahăr care măsoară aproape 145 de hectare.
Plantaţia include o plajă cu nisip alb de 762 de metri lungime.
FOTO: Businessinsider.com
Proprietatea are şi o fermă bio cu o varietate de culturi, printre care ghimbir, turmeric şi papaya.
FOTO: Businessinsider.com
Pe plantaţie se pot construi până la 80 de case, dar Zuckerberg ar urma să ridice o singură clădire.
FOTO: Businessinsider.com
Fondatorul Facebook este renumit pentru măsurile speciale de securitate pe care le ia pentru a se bucura de intimitate. În 2013, el a cumpărat patru case din vecinătatea proprietăţii din Palo Alto pe care o deţine, doar pentru a scăpa de privirile curioase ale vecinilor. Plantaţia Kahu’aina este foarte izolată.
Citiţi şi:
Mark Zuckerberg de Italia, următorul miliardar al lumii?
Mark Zuckerberg aduce internetul fără niciun cost în Africa prin Internet.org