Primul târg dedicat Apocalipsei a avut loc în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii convinşi că sfârşitul lumii bate la uşă au participat la prima ediţie a târgului „PrepperCon“, în Utah. Mai în glumă, în serios, producătorii de armament şi-au etalat cele mai noi invenţii necesare supravieţurii în caz de atac zombi.

Sute de persoane au luat cu asalt expoziţia cu vânzare „PrepperCon“, organizată zilele acestea în Salt Lake City, Utah, pentru a se înarma până în dinţi ca să facă faţă nenorocirilor aduse de iminenta Apocalipsă, cea mai temută fiind urgia zombilor, dincolo de eventuale cataclisme.

Frica de aceste creaturi mitice i-a determinat pe mulţi vizitatori să se arate interesaţi de cumpărarea unor arme sau vehicule fanteziste, menite să nimicească inamicii. 

Aceşti adevăraţi soldaţi ai Apocalipsei au admirat mopedul dotat cu arbaletă, special conceput pentru a vâna zombi, la preţul de 2.500 de dolari, buncăre mobile din oţel echipate cu tot ce trebuie pentru supravieţuire în caz de atac nuclear, dar şi vehicule de luptă blindate. 

image

FOTO Mopedul dotat cu arbaletă, special conceput pentru a vâna zombi

Din ofertă nu au lipsit husele pentru scaune de maşină prevăzute cu buzunare pentru muniţie (foto jos) şi o întreagă colecţie de arme de asalt.

image

Pe parcursul a două zile, cât a durat expoziţia, doritorii au învăţat inclusiv noi metode de a depozita alimente, au folosit cele mai noi modele de lanterne cu încărcare solară şi chiar s-au deghizat în zombi pentru a înţelege mai bine duşmanul, dar şi ca să participe la un concurs pe această temă.

image

FOTO Vehicul de luptă blindat 

Târgul a fost inspirat de convenţiile la care iau parte iubitorii personajelor de benzi desenate, motiv pentru care cei prezenţi au avut parte de întâlniri surpriză cu actori din filme celebre cu zombi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

   

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite