Pichi şi coronavirusul
0
Când te trezeşti şi la ştiri zice despre coronavirus, iar afară e nor, abia atunci înţelegi că lucrurile sunt grave. De ce e nor? De ce nu poate fi soare? Atunci ar părea mai greu de crezut că ceva nasol se petrece. Dar ştirile vorbesc non-stop doar despre bolnavi şi despre magazinele cu rafturi goale. E ora 10 dimineaţa, dar e aproape întuneric, încât îţi spui că oare ce poate să însemne asta decât că ceva foarte grav vine peste noi.
La 11 se pune şi vântul. Eşti pensionar, stai la tine-n apartament, la etajul doi, în faţă ţi se deschide oraşul, dar nu vezi mai nimic, pentru că mai e şi ceaţă. Câine latră din camera cealaltă. Oare cum m-am ales cu pechinezul ăsta tâmpit?, zici printre dinţi, sperând totuşi să nu îşi facă nevoile în sufragerie. N-ai cum să ieşi cu el pe vremea asta, când afară vine ceva asemănător cu sfârşitul lumii, iar la televizor vorbesc ăştia de coronavirus în sus şi-n jos. Să facă bine să se abţină! Pichi, auzi bre? Să nu care cumva să faci ceva, că te toc! Câinele tace pentru trei secunde, apoi reîncepe să latre. Te laşi păgubaş. Chiar, câinii pot să ia coronavirus? Şi să dea mai departe?
Deschizi geamul să vezi mai bine ce se petrece afară, dar vântul îţi umflă imediat perdeaua. Acum se trânteşte un alt geam în casă! S-a făcut curent! Undeva, în apartament, mai e deschis un geam! Trebuie să afli unde! În curând se va pune ploaia şi asta mai lipseşte, să plouă în casă! Deschizi încet uşa, iar Pichi te aude din camera cealaltă şi face mai mult scandal. E mic, dar zgârie uşa ca o bestie de cinci tone. Taci, Pichi! Da, iată, ai găsit şi sursa curentului, geamul deschis de la bucătărie, şi în timp ce te grăbeşti să-l închizi, situaţia se agravează: geamul de la dormitor s-a deschis larg, uşa s-a trântit la perete şi s-a pus şi ploaia. Pichi, în sufragerie, e turbat!
Gata, ai închis geamurile, acum stai în dormitor şi te uiţi cum ploaia roade oraşul. Cranţ-cranţ, îl mestescă şi-l înghite, în timp ce vântul întoarce pe dos ce prinde. Teoretic, de la geamul tău vezi cam tot. Practic, deşi e ziua, e întuneric. Ce bine că n-ai ieşit cu Pichi la plimbare. Pichi, taci, nenorocitule! Mergem mai încolo! Te duci la baie şi te speli pe faţă. Câinele nu se mai aude. Poate c-a făcut ceva în sufragerie. Atât îi trebuie. Acum vântul şi ploaia huruie în pereţi. La televizor, cineva explică ce trebuie să facem ca să nu luăm coronavirus. Cică nu se ştie dacă animalele pot fi sau nu purtătoare. Ca să fii sigur, mai bine stai la distanţă de Pichi. La televizor zice că cei mai mulţi morţi au fost bătrâni. Tu nu eşti bătrân. Te ţii bine, cum a zis doamna de la trei. Doamna căreia i-a murit soţul şi acum îşi caută un soţ nou, care să-i care cumpărăturile pe scări, dar tu ştii mai bine de atât.
Coronavirus, ha? Te trânteşti pe pat şi asculţi ploaia. Doar că ploaia nu se mai aude. În schimb se aude o salvare. Apoi încă una. Apoi o maşină de pompieri. Sirenele sunt diferite. Le recunoşti, pentru că trec pe la geamul tău de o viaţă întreagă. Te ridici şi te apropii de geam. Ploaia s-a oprit. Vântul a încetat. Deschizi şi miroşi strada. Cerul a început să se însenineze. Pichi iar a început să latre în camera cealaltă. O fi făcut? N-o fi făcut? Bun băiat! Îi strigi prin perete! Bun băiat!
Între timp, însă, se petrece ceva ieşit din comun. Ceva la care nu te-a fi aşteptat. Ce vezi acum dincolo de blocurile de peste bulevard pare a fi… Oricât de ciudat ar suna… Pare a fi... Stai, ce naiba e asta?! Soarele?
Se încarcă comentariile...
