De ce timpul trece mai repede când îmbătrânim şi cum îl putem încetini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea oamenilor au senzaţia că, pe măsură ce înaintează în vârstă, timpul se scurge cu o viteză mult mai mare. Nu este o iluzie, există o teorie care explică această percepţie asupra timpului şi există, de asemenea, soluţii pentru a nu mai pierde noţiunea timpului.

Ţi se întâmplă des să te întrebi cum a trecut atât de repede un an sau când au crescut atât de mult copiii ori nepoţii? Îţi faci planuri pentru concediul de vară, dar ai impresia că parcă ieri făceai asta pentru sejurul de anul trecut?

Senzaţia că timpul se comprimă pe măsură de înaintăm în vârstă este poate fi explicată ştiinţific. Specialistul în neuroştiinţe David Eagleman, de la Colegiul de Medicină Baylor, din Houston (SUA), a găsit explicaţia pentru această percepţie asupra timpului.

Când avea opt ani, povesteşte specialistul pentru Newyorker.com, a alunecat de pe acoperiş, iar cele câteva secunde de cădere în gol i-au părut atunci interminabile. Îşi aminteşte şi acum detalii pe care a avut timp să le observe în cădere, precum deşertul care se întindea în zare, bucăţile din acoperiş de care a încercat să se prindă şi fiecare mişcare pe care a făcut-o. A fost un moment de linişte deplină şi de maximă acuitate a simţurilor.

În anii ce au urmat, David Eagleman a adunat sute de poveşti asemănătoare şi aproape toate aveau aceeaşi concluzie: în situaţii care pun în pericol viaţa, timpul se scurge cu încetinitorul. ”Timpul este elastic precum cauciucul. Se dilată atunci când acumulezi informaţii noi şi se contractă când te foloseşti de informaţii familiare, deja existente”, explică specialistul în neuroştiinţe pentru publicaţia BusinessInsider.com.

Pe măsură ce lumea devine familiară, învăţăm mai puţin şi chiar avem tendinţa să căutăm acele informaţii sau experienţe care se potrivesc cu ceea ce cunoaştem deja.  Altfel spus, pe măsură ce înaintăm în vârstă, suntem mai puţin deschişi la noutate, la explorare, la aventură.

De modul în care ne petrecem timpul depinde percepţia pe care o avem asupra lui. Putem scăpa de această senzaţie de trecere rapidă a timpului prin câteva metode:

Caută experienţe noi, care să combată rutina

În tinereţe, putem avea experienţe noi în fiecare oră din zi. Atunci suntem mai receptivi, iar capacitatea de învăţare este mare. Pe măsură ce anii trec, unele dintre aceste experienţe se transformă, de multe ori fără să realizăm, în rutină. Iar obiceiurile de zi cu zi nu stimulează procesele de învăţare. Aşa se face că zilele şi săptămânile încep să treacă lin, fără să le putem ”lega” de evenimente memorabile.

Dinah Avni-Babad şi Ilana Ritov, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, au testat, în cadrul unui experiment, percepţia oamenilor asupra obiceiurilor considerate de rutină. Concluzia lor: participanţii la studiu au avut impresia că au durat mai puţin decât în realitate.

Poţi scăpa de senzaţia că timpul trece prea repede învăţând lucruri noi, dezvoltându-ţi abilităţi noi şi implicându-te în diverse proiecte. Studiază, pune întrebări şi stimulează-ţi curiozitatea.

Trăieşte evenimente memorabile

Relevanţa evenimentelor din viaţa ta poate influenţa, de asemenea, percepţia asupra timpului. Senzaţia că s-a mai dus o lună sau un an şi că viaţa trece pe lângă tine este dată şi de faptul că nu ai avut realizări importante în tot acest timp, spune Gal Zauberman, de la Universitatea Pennsylvania, SUA, care a realizat un studiu în acest sens.

Poţi încetini trecerea timpului dacă reuşeşti să duci la îndeplinire diverse obiective pe care ţi le-ai stabilit. Când îţi stabileşti obiective şi depui eforturi pentru a le împlini, nu doar că devii mai motivat, dar nu vei mai cădea în capcana rutinei care te face să pierzi noţiunea timpului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite