Cum e să trăieşti sub apă? „Eşti obişnuit să revii, dar apoi îţi zici: wow, n-o să mai văd lumina în următoarele săptămâni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au trăit mai mulţi oameni în spaţiu decât cei care au ales fundul mărilor, deşi ideea circulă de câteva decenii. Cum este traiul sub apă, cu resurse limitate? Răspunde unul dintre cercetătorii implicaţi într-un aşa proiect.

În urmă cu 10 ani, Deron Burkepile intra prima dată sub apă pentru a locui o perioadă de timp acolo. Şi-a pus tuburile de oxigen în spate, şi-a prins sistemul auxiliar de siguranţă şi a sărit în apă. „Eşti obişnuit să intri în adâncuri şi să te întorci într-o oră, poate două. Astfel că te gândeşti, wow, nu o să mai văd Soarele în următoarele două săptămâni“, descrie acesta momentul pentru Rose Eleveth de la BBC

Burkepile a coborât în adâncurile mării împreună cu alţi trei colegi biologi marini şi destinaţia lor era laboratorul Aquarius poziţionat la circa 20 de metri sub apă. „(Pe măsură ce cobori) totul se întunecă în jos şi lumina de la Soare dispare şi tu înoţi spre Aquarius luminat doar de luminile de pe margine. În esenţă, e doar o siluetă delimitată de aceste becuri mari. E una dintre cele mai tari experienţe trăite vreodată sub apă“, completează cercetătorul.

Viaţa sub apă nu este însă „pe roze“. Cercetătorii mănâncă în schimburi, în general mâncare rece, unt de arahide sau sendvişuri, nimic încălzit, duşurile sunt scurte şi baia e separată de restul laboratorului cu două draperii mici. Mai mult, spaţiul e destul de mic, doar 37 de metri pătraţi, dar nicidecum nu au atât de mult spaţiu la dispoziţie, deoarece au şi echipament ştiinţific cu ei. „Le spun oamenilor că e ca într-un autobuz, dar cu siguranţă acela e mai mare, nu are tot felul de mese şi echipament în interior“, susţine Burkepile.

Până acum, echipa în care este şi Deron Burkepile a stat 14 zile sub apă, dar plănuiesc pentru această vară o misiune de 30 de zile. Sub apă, ei studiază efectele încălzirii globale şi pescuitului excesiv asupra florei. El echivalează o misiune de 10 zile cu cercetarea pe care ar face-o la suprafaţă în aproximativ 3-4 luni. Totuşi, niciodată nu este o experienţă pe de-a întregul plăcută, dar spune că n-are refuza o misiune de o durată mai lungă, experienţă este irezistibilă.

„După două zile, costumul începe să se frece de coate, încheieturi, de genunchi. Îţi provoacă răni. Îţi arde pielea pe spate şi pe piept. În ultimele două-trei zile pielea e îmbibată în apă şi sensibilă, te poţi tăia foarte uşor şi ţi-e frig. Corpul tău nu e pregătit să reziste la aşa expunere“, explică Burkepile.

Planul traiului sub apă nu este nou, a fost experimentat şi de către exploratorul Jacques Cousteau prin programele Conshelf I (la 11 metri adâncime) şi Conshelf II, instalat în 1963 în largul coastei Sudanului. Atunci, cercetătorii au stat 30 de zile sub apă. Şi încă din anii '30 au început experimentele de reglare a aerului presurizat pentru a imita condiţiile de la suprafaţă. La câţiva ani după Cousteau, şi Marina SUA a experimentat cu acest trai printr-o construcţie, denumită Sealab I, la 56 de metri adâncime.

[<a href="//storify.com/razvanbaltaretu/stil-de-via" target="_blank">View the story "Stil de viaţă" on Storify</a>]

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite