„Şi Dumnezeu...a creat femeia“. Şi pe cea cu silicoane!

Tema nu mi-a fost inspirată, cum s-ar putea crede, de sesiunea de epistole către Moş Crăciun, pe terminate, sau de revederea recentă a celebrului film cu Brigitte Bardot, evocat în titlu, ci de o proaspătă polemică aprinsă, avută cu propria-mi soră, stârnită de fotografia de mai sus.

O faimoasă actriţă contemporană, nu spui ţine, persoană însemnată, „sex-simbol" (pentru o largă majoritate „Imdb"), ţine mortiş să ni se arate, aşa cum a făcut-o Dumnezeu. Dacă n-aţi recunoscut-o din prima, cumva, nu vă îngrijoraţi, e posibil ca acest lucru să fie cauzat doar de naturaleţea fotografiei, ce face parte dintr-o vastă campanie, la mare modă, purtată —am înţeles — împotriva ipocriziei, a realităţii falsificate (din poze, dar nu numai...), a modelelor estetice prestabilite şi contrafăcute („îmbunătăţite"), ce crează o teribilă presiune psihică asupra femeilor normale. Aşadar, cum ar veni, o crâncenă luptă împotriva naturii umane însăşi...

Rog să fiu iertat dacă nu am înţeles mai bine finalitatea nobilului demers, dar mă bizui pe faptul c-o să mă ajute sor-mea —chiar ea —, care mi-a promis că de-o fi să scriu despre subiectul acesta atât de incorect politic, o să mă combată public (dacă nu într-un comentariu, musai într-un articol!).

Între tinerele Brigitte Bardot şi Sophia Loren, o prefer pe blondă. La limită doar, simbolic, pentru a sublinia că între cele două monumente ale cinematografiei şi frumuseţii, în varianta lor îmbătrânită, o aleg pe italiancă, cu toate "adaosurile" ei, ce i-au permis să joace până la aproape 70 de ani roluri concupiscente...Iar faţă de franţuzoaică nutresc un enorm respect, înţelegerea faptului că "e gata, s-a terminat frumuseţea naturală", şi retragerea ei bruscă, totală şi definitivă, din viaţa artistică, în plină glorie (la doar 38 de ani!), fiind pentru veşnicie o pildă impresionantă de inteligenţă, putere şi realism! Asta nu înseamnă însă ca alegerea Sophiei n-a fost mai bună...

Ca un bărbat ce consideră femeia o fiinţă superioară, simt de datoria mea să pledez nu doar pentru dreptul femeilor la "auto-înfrumuseţare", ci chiar pentru încurajarea dorinţei acestora (adesea adânc şi traumatizant refulată) de a-şi corija defectele naturale şi/sau a se lupta cu vârsta! Bun, şi cine stabileşte care sunt aceste defecte? Doar ea şi numai ea, femeia, desigur! Nu societatea, nu revistele, şi nici măcar vedetele! 

Dar ca s-o facă cu adevărat, mai întâi ea, femeia, trebuie să fie liberă de orice povară a judecăţii publice şi încrezătoare că nu doar ce e "natural" merită apreciat! Şi să aibă curajul de a se privi in oglindă, de a nu-şi asuma complexele şi de a le alunga definitiv din viaţa ei! Şi să nu se simtă singură, în această teribilă tribulaţie! 

Dacă însă o femeie se simte bine în corpul ei şi frumoasă aşa cum e, înseamnă că aşa şi este şi nu trebuie să modifice nimic, doar de gura lumii...Faptul ca mie nu-mi place bustul (şi corpul, în general) actriţei din fotografie este opţiunea mea estetică personală, irelevantă în planul discuţiei, şi nicidecum nu trebuie interpretată în sensul că nu-mi plac femeile cu sânii mici sau fară silicoane.

Sprijinul de care vorbesc trebuie acordat celor care nu sunt mulţumite, dar nu găsesc susţinere în rândul celor apropiaţi, ba, mai mult, sunt încurajate de către vedete ca cea din fotografie (care au de toate in viaţa lor, inclusiv succes) sa rămână "naturale", lucru care mi se pare profund greşit, pentru ca modelul de succes este, evident, unul diferit, femeile simple dorindu-şi doar sa fie puţin mai plăcute şi dorite, şi nu să ajungă mari staruri. Iar pozele "perfecte" pe care tinerele le văd la tot pasul, cele "photoshopate", nu ar trebui să le descurajeze, ci dimpotrivă (făcând, fireşte, o elementară distincţie între "viaţă şi film"), să le ajute sa creadă într-un adevăr important, acela că frumuseţea e imagine, în definitiv, şi poate fi dobândită de către oricine şi-o doreşte cu adevărat, nu doar de femeile dăruite de natură. 

Excesul la care unele femei se (şi ne) supun face parte tot din libera alegere şi neîngrădita exprimare, iar blamarea şi dorinţa publicului larg de a impune "bunul-simţ", ca normă general-obligatorie, sunt doar măsuri ale gradului de civilizaţie şi de libertate a unei societăţi...Desigur, simţul nostru estetic poate fi lezat, aşa cum a fost al meu la vederea pozei alăturate, pe care însă nu m-a obligat nimeni s-o privesc...

Mă bucur (îmi "clătesc retina"), cu imensă superficialitate, de orice vedere a unei femei frumoase, de la Dumnezeu, care a fost mai mult decât binevoitor, cu noi românii, cel puţin la acest capitol. Dar îmi scot pălăria cu respect şi mă închin smerit în faţa oricărei femei care s-a sacrificat pentru frumuseţea ei, fără să conteze dacă acest lucru a însemnat suferinţă fizică şi psihică, stoicism şi perseverenţă (mersul zilnic la sală, de pildă) şi/sau eforturi financiare disproporţionate. 

Indiferent de motivaţia interioară reală a femeii, înfrumuseţarea ei este un dar pe care aceasta ni-l face, nouă, tuturor bărbaţilor, mai mult sau mai puţin nevrednici, iar noi suntem datori să susţinem —activ şi entuziast, când avem ocazia! — dorinţele lor cât se poate de legitime! 

Sigur, se poate spune că amestec nepermis chirugia estetică cu sportul, unul fiind artificial, iar celălalt perfect natural. Eu cred că orice îmbunătăţire majoră a felului în care arătam fizic, fie că e prin sport sistematic, prin fardare zilnică sau prin implanturi mamare, orice ieşire din "normalitate", precum şi toate intervenţiile asupra leneviei umane structurale, a proastelor obiceiuri alimentare şi a "destinului implacabil", nu pot fi decât gesturi voluntare, rodul unei adânci şi pozitive dorinţe de "mai bine"! Pe care n-avem dreptul să o judecăm!

Esenţial, mulţumirea interioară (acea stare de bine numită şi "fericire") nu se obţine doar prin grija faţă de carne, ci presupune şi iubire de sine (+o doză —minimă — necesară de narcisism), o stare —generală —psihică de bine...

Aşa cum bine zicea —dacă zicea —Socrate, când întrebat de Platon ce sfat i-ar da unui tânăr la început de viaţă, a răspuns: să aibă grijă de trupul lui...

Cel mai impresionant gest de empatie umană şi de iubire părintească, totodată, pe care l-am pomenit vreodată, a fost acela făcut de părinţii unei tinere, atunci când i-au oferit cadou de majorat o operaţie estetică de mărire de sâni! Cinste lor! Viaţa ei s-a schimbat total. Nu ştiu dacă a devenit o femeie "mai fericită", dar cu siguranţă (mult) mai dezirabilă şi mai "înarmată" în lupta cu duşmanul natural, bărbatul...

Asocierea actelor de medicină estetică cu riscurile pentru sănătate nu e decât un alt stereotip de sorginte misogină, în realitate punerea unor silicoane nefiind cu nimic mai periculoasă decât orice operaţie cu anestezie generală, ca să nu mai spun că nu de puţine ori tocmai obiceiul (altfel) sănătos al practicării sportului e însoţit de excese nocive (diete drastice, iraţionale, de pildă)...

Culmea, cei mai mari adversari ai înfrumuseţării "artficiale" nu sunt bărbaţii, ci femeile însele (unele)...Cele care mă vor înfiera, mai jos, sau în sinea lor, fără să înţeleagă cât de mult le iubesc eu...Cu atât mai mânios cu cât sunt mai captive în nefericitul curent feminist contemporan, care după ce şi-a văzut împlinite scopurile extrem de juste ale egalităţii în drepturi civile şi politice, îşi doreşte —în fond — să transforme femeia într-un...fel de bărbat! Ce prostie!

Nu ajunge oare că noi, bărbaţii, ne-am pierdut, undeva în zorii modernităţii, dreptul fundamental de ne face mai frumoşi (altfel decât prin trasul obsesiv de fiare sau vagi gesturi patetice de ajustare), că suntem condamnaţi (pedepsiţi?) la o îngrozitor de monotonă vestimentaţie, că orice act exteriorizat de "iubire de sine" am face, altul decât pieptănatul (când avem ce...), atrage degrabă priviri ostile sau ironice, uneori chiar ostracizarea şi oprobiul (unei majorităţi...), că doar faptul că scriu aceste rânduri ma transformă, de exemplu, în suspect public...?!...

...De ştiţi dumneavoastră ce.

Vorba lui Ben Affleck: „Din păcate, nu sunt atât de stilat...".