Cele mai bune cărţi de parenting: 10 lecturi esenţiale pentru părinţii care vor să-şi înţeleagă copiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai bune cărţi de parenting. FOTO nextphaselegal.com
Cele mai bune cărţi de parenting. FOTO nextphaselegal.com

Cele mai bune cărţi de parenting includ lucrări semnate de expertul american Alfie Kohn, de scriitoarea de origine română Michiela Poenaru şi de dr. Speranţa Farca, psihanalist specializat în relaţia mamă-copil.

Cele mai bune cărţi de parenting: o mână de ajutor pentru părinţi 

Părinţii au datoria să-şi înţeleagă cât mai bine copiii, de a-i educa şi de a se autoeduca. Tocmai pentru că misiunea de părinte este dificilă, cărţile de specialitate, scrise de specialişti în psihologia copilului şi în parenting, reprezintă un „instrument“ care îl poate face pe adult să vadă unde greşeşte în relaţia cu propriul copil, chiar şi atunci când este convins că procedează corect.

În ultimii ani, au început să se organizeze şi în România ateliere şi seminarii susţinute de specialişti cu experienţă de zeci de ani în parenting şi psihologia copilului. Cu siguranţă, aceste „cursuri“ nu vor oferi niciodată reţete minune, care vor funcţiona 100% odată puse în aplicare, însă este suficient că determină părintele să-şi pună întrebări şi să-şi analizeze cu alţi ochi relaţia cu copilul, din alte perspective, care îi pot oferi răspunsuri surprinzătoare şi soluţiile potrivite.

Mult mai la îndemână decât aceste evenimente de parenting sunt cărţile care abordează o gamă largă de teme dedicate creşterii şi educării copiilor, dar mai ales cele centrate pe buna relaţionare între părinte şi copil. Pentru a veni în sprijinul părinţilor care nu se tem să accepte că pot face greşeli în relaţia cu copilul şi doresc să „crească“ armonios alături de copiii lor, iată o selecţie a celor mai bune cărţi de parenting.

Cele mai bune cărţi de parenting: Parenting necondiţionat - Alfie Kohn

Expertul american în parenting Alfie Kohn a revenit anul trecut la Bucureşti, unde a susţinut un seminar în cadrul căruia le-a explicat părinţilor şi viitorilor părinţi români de ce stilul tradiţional de educaţie, ale cărui rezultate suntem mulţi dintre noi, este profund greşit sub atât de multe aspecte. Una dintre cele mai apreciate cărţi publicate de Kohn, disponibilă şi în România, considerată o carte de căpătâi în parentingul modern, este „Parenting necondiţionat: de la recompense şi pedepse la iubire şi înţelegere“, lectură care ar trebui completată cu volumul „Pedepsiţi prin recompense: cum să evităm bulinele roşii, bonusurile, lauda şi alte feluri de mită“. O idee în care reputatul specialist în educaţia copiilor crede cu tărie este că părinţii nu trebuie să se limiteze la a pedepsi greşelile copilului şi la a recompensa buna purtare, ci este nevoie să se străduiască să identifice nevoile şi mesajul transmis de copii prin comportamentele lor inacceptabile. Părinţii trebuie să accepte atât emoţiile pozitive, cât şi pe cele negative, să îşi iubească copiii necondiţionat, nu numai atunci când sunt buni.

Cele mai bune cărţi de parenting: Mitul copilui răsfăţat - Alfie Kohn

Un alt volum semnat de Alfie Kohn, lansat şi în România, este „Mitul copilui răsfăţat“, o carte în care expertul american îndeamnă părinţii să pună sub semnul întrebarii stereotipurile referitoare la aşa-zisul răsfăţ, care transformă într-un râzgâiat orice copil crescut într-o manieră lipsită de constrângeri la orice pas. Din această perspectivă, Kohn analizează conceptul „părinţilor elicopter“ sau, mai clar, al părinţilor-cloşcă, excesiv de protectori.

Cele mai bune cărţi de parenting: Parentaj sensibil şi inteligent - Daniel J. Siegel, Mary Hartzell

„Parentaj sensibil şi inteligent - Să ne înţelegem mai profund pe noi înşine ca să putem creşte copii fericiţi“ este o carte destinată mai ales părinţilor care se simt condamnaţi să repete greşelile propriilor părinţi. Cu ajutorul acestei cărţi, adulţii pot înţelege cum şi de ce este important să exploreze şi să rezolve problemele din trecut, în aşa fel încât să-şi poată dezvolta optim potenţialul existent în ei. Pe scurt, mesajul cărţii spune că „niciodată nu este prea târziu să-ţi vindeci vechile răni şi să te reeduci pe tine însuţi“. Numai prin autovindecare vei reuşi să devii empatic cu copilul tău, să te bucuri de acesta şi să fii cu adevărat prezent în viaţa sa. „Această carte combină într-un mod unic experienţa clinică a unui psihiatru cu înţelepciunea profundă a unei profesoare de grădiniţă a cărei practică e îmbibată de frustrările, bucuriile, disperarea şi exaltarea de clipă de clipă care constituie experienţa fiecărui copil. Împreună, Siegel şi Hartzell exfoliază cu delicateţe multiplele straturi ale creşterii şi educării copiilor pentru a scoate la iveală natura pură a relaţiei ce se află în miezul ei”, după cum rezumă această lectură Neal Halfon, profesor de pediatrie, director al UCLA Center for Healthier Children, Families and Communities.

Cele mai bune cărţi de parenting: Înţelege-ţi copilul - Kay Kuzma

Aceată carte explică psihologia copilului într-un mod simplu şi practic pentru ca părinţi să poată dobândi o înţelegere mai profundă a caracterului unic şi a comportamentului copilului în diferitele stadii ale dezvoltării sale. De asemenea, autrorul oferă şi sugestii practice cu privire la modul în care părinţii pot să-şi modeleze copiii, astfel încât aceştia să crească şi să devină adulţi fericiţi, iubitori şi eficienţi.

Cele mai bune cărţi de parenting: Eu te-am făcut, eu te omor - Michiela Poenaru

Iată şi un cartea unui autor român, Michiela Poenaru, scriitoare şi editoare care a  publicat 27 de cărţi, majoritatea pentru copii, printre care: Cei şapte ani de acasă. Codul bunelor maniere pentru copii; Brăţara de aur. O sută de profesii explicate pentru copii; Minte sănătoasă în corp sănătos. Sfaturi practice pentru copii; Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge. Proverbe şi zicători pentru copii; Medierea pe înţelesul tuturor. Ghid practic. etc. În volumul „Eu te-am făcut, eu te omor“, Poenaru îndeamnă părinţii să-şi facă o autoevaluare critică şi să renunţe la obiceiuri şi comportamente care le fac rău atât lor înşişi, cât şi propriilor lor copii. Aceasta atrage atenţia, printre altele, asupra modului în care convingerea strămoşească potrivit căreia bătaia e ruptă din rai justifică acţiunile agresive ale părinţilor împotriva propriilor copii şi în plus le creează convingerea că autoritatea părintească se manifestă sub forma tiraniei şi abuzului. Părinţii vor de regulă ca fiii şi fiicele lor să ajungă ceea ce ei au visat să devină şi, dintr-un motiv sau altul, nu au reuşit. Pentru aceasta, le impun copiilor cariere pe care aceştia nu le doresc sau îi obligă la căsătorii nepotrivite. Cartea încearcă să explice modul în care am putea să evităm aceste capcane.

Cele mai bune cărţi de parenting: Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor - Gary Chapman &Ross Campbell

O carte despre comunicare sau mai bine spus despre lipsa comunicării dintre părinte şi copil. Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într-un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilor lor. Autorii atrag atenţia că prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului - timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice -, îi veţi putea transmite în mod eficient şi necondiţionat sentimente de respect, afecţiune şi implicare totală.

Cele mai bune cărţi de parenting: Ce trăieşte copilul şi ce simte mama lui – Speranţa Farca

Dr. Speranţa Farca, psihanalist specializat în relaţia mamă - copil, cercetător la Institutul de ştiinte ale Educaţiei, conf. univ. dr. (asociat) la Departamentul pentru Formarea Cadrelor Didactice al UNArte Bucureşti, oferă răspunsuri la întrebări esenţiale pentru orice mamă: Care sunt spaimele noastre profunde? Care sunt sursele superstiţiilor noastre? De ce suntem creativi? Cum înţelege mama ce îi “spune” nou-născutul său? etc. De asemenea, carte abordează aspecte importante legate de maternitate şi de copilăria timpurie şi prezintă adaptarea copilului la viaţa extra-uterină şi a mamei la noul statut.

Cele mai bune cărţi de parenting: Mami, tati, mă auziţi? – Jacques Salome

Jacques Salome ne invită să descoperim incredibila bogăţie a limbajelor prin care copilul încearcă să se dezvăluie şi să se familiarizeze cu o lume plină de neprevăzut şi de pericole. În perioada primei copilării, părinţii şi educatorii sunt puşi în faţa unei varietăţi de limbaje nonverbale pe care trebuie să le asculte, să le recunoască şi să încerce să le înţeleagă: gesturile, somatizările sau simbolizările. Când copilul are acces la exprimarea verbală, acesta dobândeşte puterea de a se face auzit, cu condiţia să ştim să-l ascultăm.

Cele mai bune cărţi de parenting: Lacrimi şi crize de furie - Aletha Solter

Autoarea Aletha Solter abordează tema plânsului vindecător, în ideea că lacrimile şi crizele de furie sunt necesare pentru eliberarea tensiunilor acumulate de către copii, a frustrărilor. Părinţii trebuie să fie alături de copiii lor, să nu-i ignore, să-i asculte atunci când plâng, atitudine care va aduce după sine o mulţime de beneficii.

Cele mai bune cărţi de parenting: Părintele eficient- Thomas Gordon

Autorul Thomas Gordon, nominalizat la premiul Nobel pentru pace, aduce în discuţie anumite principii care se dovedesc eficiente în comunicarea cu copiii, şi nu numai cu ei: ascultarea activă, implicarea celuilalt în găsirea unor soluţii, deblocarea conflictelor prin metode din care au ambele părţi de cîştigat. De asemenea sunt oferite multe exemple practice, prin analizarea unor situaţii concrete. Nu în ultimul rând, autorul consideră foarte periculos stilul permisiv de ecucaţie, prin care părintele răspunde mereu cerinţelor copilului, dar în egală măsură şi stilul autoritar, care poate duce la consecinţe grave pe termen lung, oferind ca soluţie stilul democratic, bazat pe respect, pe atenţie, pe comunicare.
 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite