Cât timp le dedică părinţii copiilor în ziua de azi şi cât petreceau cu ei în urmă cu 40 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuşesc părinţii zilelor noastre să le acorde copiilor mai multă atenţie decât reuşeau părinţii lor în urmă cu patru decenii, în condiţiile în care de acest lucru depinde formarea unui adult echilibrat?

Deşi timpul pe care taţii care lucrează îl dedică azi odraslelor este încă la un nivel destul de mic – 35 de minute pe zi, intervalul a crescut faţă de anul 1974, când taţii le acordau copiilor doar 5 minute pe zi, arată o cercetare condusă de doctor Almudena Sevilla de la Şcoala de Afaceri şi Management de la Universitatea din Londra şi de Cristina Borra de la Universitatea din Sevilla.

De asemenea, şi mamele acordă mult mai multă atenţie micuţilor în zilele noastre decât din 1974, timpul acordat copiilor crescând de la 15 minute la o oră pe zi, în medie.

Deşi aceste rezultate par a fi în favoarea celor mici, cercetătorii au descoperit o disparitate socială îngrijorătoare în felul în care acest timp este petrecut. De exemplu, părinţii educaţi petrec acest timp ajutându-şi copiii cu temele, pe când părinţii mai puţin educaţi sunt mai puţin dispuşi să se implice, la rândul lor, în activităţile educaţionale ale micuţilor. Această implicare este foarte importantă în dezvoltarea copiilor, iar activităţile educaţionale ar trebui tratate cu mult mai multă seriozitate, spun cercetătorii.

Studiul se bazează pe detaliile din jurnalele părinţilor şi ale copiilor din anii 1974, până în 2005, pe care acestea le-au analizat pentru a stabili cum îşi împărţeau părinţii, în trecut, timpul între muncă, timp liber şi copil într-un interval de 24 de ore.

Sevilla a declarant că cercetarea a arătat că, dacă timpul pe care mamele îl acordă copiilor face parte din timpul lor liber sau din timpul cuvenit treburilor gospodăreşti, taţii îşi „rup” din timpul acordat, în mod normal, muncii, acest lucru indicând importanţa mare a copiilor în relaţia dintre viaţa de familie şi carieră.

„Dacă părinţii educaţi petrec mult mai mult timp cu copiii lor efectuând diferite activităţi pentru dezvoltarea lor, copiii vor fi bine. Dar ce ne facem cu acei copii ai căror părinţi nu dedică deloc timp activităţilor educaţionale?”, se întreabă retoric Sevilla.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite