Opulenţa milaneză
0Săptămâna Modei de la Milano a transformat show-ul propriu-zis într-un trend sezonier, aşa cum obişnuieşte de fiecare dată moda italiană.
Dacă mesajul de la New York a fost cât se poate de clar – hainele sunt pentru viaţa de zi cu zi şi trebuie tratate ca atare –, iar Londra
şi-a transpus viziunea stilistică în ţinutele prezentate, Milano a vrut doar să demonstreze, încă o dată, că este capitala spectacolului modei.
La show-ul casei de modă Pucci, modele precum Eva Herzigova au fost aduse în faţă pentru a defila ca veritabile mine de aur ale industriei, Naomi Campbell şi cântăreaţa Rita Oro au transformat prezentarea Philipp Plein într-un concert rock-pop, în care hainele au fost pe ultimul loc. Dar aceasta a fost mereu abordarea milaneză a modei: spectacolul înainte de toate.
Vedetele îngroapă show-urile
Fiecare designer care alege să prezinte la Săptămâna Modei de la Milano mizează pe un atribut care ţine de lux, opulenţă, extravaganţă şi, în general, orice nu are legătură cu banalitatea. Vedetele din primul rând sau chiar de pe podium captează atenţia înaintea ţinutelor, iar zarva care se produce mereu nu are legătură cu o culoare sau o combinaţie trăsnită, ci cu o gafă sau un moft al vreunei celebrităţi.
Dolce&Gabbana
La show-ul casei de modă Moschino, cu Jeremy Scott în frunte, ca noul director de creaţie, atenţia s-a mutat de la mesajul ironic faţă de consumerism către întârzierea cântăreţei Katy Perry. „Perry a fost invitata de onoare a show-ului care trebuia să înceapă la ora 20. Puţin după ora 21, când fotografii începuseră să fluiere a frustrări, Perry şi-a făcut intrarea cu timiditate şi şi-a ocupat locul de lângă podium, aşa cum i s-a spus. În mod ironic, prezentarea care a început cel mai prost s-a terminat cel mai bine, dar asta graţie modei, şi nu vedetelor“, scrie „The Telegraph“.
Creaţie Moschino
Scott a umblat prin arhivele McDonald’s şi a transformat uniforma lanţului de restaurante fast-food într-o ţinută batjocoritoare la adresa consumerismului. Cutia de McNugget a devenit geantă, iar celebrii cartofi prăjiţi au fost purtaţi la braţ, ca şi cum acesta urmează să fie următorul pas.
Ironia stilistică
Pe de altă parte, există casele de modă consacrate, precum Prada, Jil Sander sau Fendi, care au depăşit stadiul în care să mai ceară atenţia presei prin alte metode. Karl Lagerfeld, directorul de creaţie al caselor Chanel şi Fendi, are grijă ca, la finalul fiecărui show, să devină vedeta serii. „Brutală şi poetică, aşa ar putea fi descrisă colecţia Fendi“, scrie „The Telegraph“.
50 de modele, patru drone şi o replică a lui Karl Lagerfeld, acestea au fost elementele principale. Dronele au fost aduse pentru a oferi publicului de acasă, care urmărea online, senzaţia tridimensională a hainelor. Dar ce a atras atenţia a fost mascota blănoasă care se adaugă colecţiei numeroase de astfel de accesorii. Un Karl Lagerfeld în miniatură, ce poate fi purtat de mână, în combinaţii cu multă blană, spre dezamăgirea activiştilor.
Ţinute Marni
Chiar şi aşa, hainele au fost principalele vedete. Spre deosebire de alte case de modă, Fendi nu vinde poveşti şi nici basme, doar haine foarte scumpe, care se vând singure. Restul detaliilor sunt doar amuzamente personale ale designerului care, după ce a văzut atâtea, a ajuns în punctul în care moda este o joacă.
Basmul italian continuă
Poate singurii italieni care mai mizează pe poveşti sunt cei doi designeri din fruntea casei Dolce&Gabbana, cu toate că viaţa lor complicată de evaziuni fiscale ar putea fi considerată mai puţin boemă.
De această dată, nu a fost nicio biserică sau peisaj sicilian la mijloc, ci doar zăpadă care pică, crengi goale de copaci şi muzica lui Ceaikovski pe fundal. Basmul Dolce&Gabbana a avut toate elementele necesare: siluete de pisici aplicate pe fuste, imprimeuri cu chei uriaşe care deschid palate şi bijuterii încrustate.
Minimalismul este preferinţa exclusivă a casei Jil Sander la Milano, altfel, opulenţa vizuală a elementelor este preferată de ani buni. Duoul a creat un scenariu al costumelor, cu o viziune romantică cu bonete şi balerini. „Orice femeie vrea să fie o zână“, au spus cei doi. „Poate că hainele au fost mult prea fanteziste, dar sunt complet purtabile. Şi în caz că blestemul este prea puternic cu astfel de tendinţe, designerii au readus şi rochia neagră, mulată pe corp, care rămâne cât se poate de actuală“, potrivit cotidianului britanic. ;
De ce scriem despre modă
Într-un editorial recent, jurnalista britanică Hadley Freeman vorbeşte despre discriminările care se fac pe marginea subiectului modă. Editorul britanic face o comparaţie, cât se poate de naturală, între modă
şi fotbal, în măsura în care sute de oameni o întreabă mereu acelaşi lucru: de ce se scrie despre haine scumpe, când 95% din cititori nu-şi vor permite vreodată o „ţoală“de marcă?
„Da, moda este foarte scumpă. Dar la fel de scump este şi fotbalul, începând de la un bilet la un meci Chelsea până la salariile pe care jucătorii de la Manchester United le primesc lunar“, spune ea. Când presa acordă spaţiu modei, nu o face ca să convingă cititorul să cumpere o geantă de 1.500 de euro. La fel de bine, există un public numeros care citeşte nu cu scopul de a cumpăra, ci de a şti. Acelaşi scop pe care îl au unii, mulţi de altfel, care se uită la emisiuni cu maşini extrem de scumpe, ştiu totul despre lansările noilor modele, dar nu-şi vor permite niciodată să şi le cumpere.
Prezentare Philipp Plein
Am primit aceleaşi întrebări la rândul meu. Şi de fiecare dată am încercat să explic, nu atât de bine pe cât Freeman, că scopul nostru jurnalistic nu ne permite astfel de etichetări. Să omiţi în mod voit evenimentele modei, prezentările cu haine scumpe, care au alte implicaţii, oricum, ar însemna să omiţi să scrii despre Apple, pentru că milioane de oameni mor de foame în lume. Nici eu nu-mi permit să-mi cumpăr piese haute couture, dar asta nu înseamnă că nu vreau să citesc despre o industrie care păstrează tot ce este mai frumos din modă: spectacolul. ;