Greşeli vestimentare pe care le fac româncele: cum ne îmbrăcăm ca să ascundem kilogramele în plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTOGRAFII Gulliver Getty Images, shoprumandcoke.com
FOTOGRAFII Gulliver Getty Images, shoprumandcoke.com

Siluetele perfecte sunt cele îmbrăcate adecvat, cu ţinute alese în aşa fel încât să pună în valoare părţile corpului care ne avantajează şi să le ascundă pe cele la care mai avem de lucrat, mai ales după Sărbători, când facem excese alimentare.

Femeile care nu au o siluetă trasă prin inel consideră adesea că nu mai au dreptul să se îmbrace şic, să fie în pas cu tendinţele, mentalitate care este prezentă şi în rândul domnişoarelor şi doamnelor din România. Ei bine, marea majoritate a femeilor este formată de reprezentante ale sexului frumos care nu defilează pe podiumuri de modă pentru a-şi câştiga existenţa, dar care pot să aibă un stil vestimentar definit, cu personalitate, cu condiţia să ţină cont de anumite reguli.

Consultantul de imagine Raluca Dobrovolschi, blogger adevarul.ro, subliniază faptul că deşi standardele de frumuseţe feminină diferă de la o epocă la alta, tinzând în prezent spre siluete suple, chiar androgine, şarmul nu depinde de numărul de kilograme, ci de evidenţierea inteligentă a acelor trăsături frumoase, pe care le deţine orice femeie. Urmare a experienţei sale profesionale, consultantul de imagine spune că „toate femeile, indiferent de forme sau de mărimi, care apelează la ajutorul unui profesionist, învaţă să-şi accepte corpul şi să-l poarte cu naturaleţe şi eleganţă odată ce văd în oglindă o siluetă ale cărei contururi au fost retrasate de piese vestimentare potrivite“.

Greşelile româncelor

Printre principalele probleme de vestimentaţie pe care Raluca Dobrovolschi spune că le-a observat în privinţa româncelor se numără două abordări predominante: piese vestimentare excesiv de strâmte, sau, dimpotrivă, cu câteva numere mai mari. „Primele nu redesenează silueta, ci comprimă şi evidenţiază în mod caricatural, iar cele din urmă adaugă volum, mai ales dacă sunt realizate din materiale rigide. Chiar şi accesoriile pot influenţa în mod negativ aspectul anatomiei voluminoase: tocurile stiletto (foarte subţiri) contrastează cu gambele groase şi le evidenţiază într-un mod mai puţin flatant. Aceeaşi situaţie cu poşetele de mici dimensiuni“, exemplifică aceasta.

Primele sfaturi de care ar trebui să ţină cont doamnele sau domnişoarele cu forme ceva mai generoase în ceea ce priveşte vestimentaţia se centrează, în opinia consultantului de imagine, pe lipsa detaliilor în zonele cu care nu se mândresc, un bun punct de plecare în compunerea unei ţinute potrivite.

moda

Astfel, dacă abdomenul şi sânii, zona superioară a corpului, sunt cele cu volume alarmante, ar trebui să fie evitate cordoanele, curelele, culorile intense, colierele lungi şi ar trebui să se orienteze spre rochii sau topuri cu croială empire (cusătura orizontală imediat sub sâni - n.r.). Imprimeurile, culorile deschise, hainele uşor mai strâmte, pot fi, în acest caz, alese pentru jumătatea inferioară a corpului, adică fuste şi pantaloni, punctează consultantul de imagine.

Rezolvări pentru zonele cu probleme

Pentru a distrage atenţia sau pentru a masca zonele cu probleme ale corpului, fundaţia unei ţinute ar trebui reprezentată de lenjeria intimă, căreia, de multe ori, femeile nu-i acordă atenţia necesară. Astfel, lenjeria modelatoare ( n.r.- de tip shapewear) ar trebui să se regăsească în garderoba oricărei femei cu o greutate mai mare decât cea considerată ideală.

moda

Coapsele şi şoldurile vor fi disimulate de rochii trapez, fuste model A sau de pantaloni uşor evazaţi, recomandă Raluca Dobrovolschi. 

Rochiile cu croială empire şi tivurile asimetrice maschează abdomenul protuberant. Bretelele late, mânecile semitransparente sau cu tiv oblic expun braţele într-un mod flatant. În privinţa sânilor, observ adeseori că se încearcă acoperirea lor, cu helănci sau jachete lipsite de decolteu. Efectul este unul invers decât cel intenţionat, se creează un aspect masiv, cubic. Optime sunt în acest caz decolteurile, jachetetele cu revere, care creează linii verticale în această zonă şi direcţionează atenţia în zona feţei, subliniază consultantul de imagine. 
moda

De asemenea, gâtul şi bărbia lipsite de tonus pot fi acoperite în mod subtil cu eşarfe sau coliere masive. În general, materialele moi, drapajele fluide, culorile neutre (bej, gri, maro, bleumarin) sunt întotdeauna alegeri potrivite pentru o astfel de siluetă.

Liber la imprimeuri

Femeile ceva mai plinuţe se tem să îmbrace piese vestimentare cu imprimeuri, convinse că nimic din această categorie nu le-ar putea avantaja . Însă acest lucru nu este valabil dacă avem grijă la câteva detalii atunci când optăm pentru astfel de ţinute.

moda

Raluca Dobrovolschi explică faptul că imprimeurile sunt alcătuite din elemente de mari sau mici dimensiuni, situate spaţiat sau dens, în culori contrastante sau asemănătoare, prin urmare efectele vizuale create de acestea sunt diferite: pot mări sau micşora optic suprafaţa acoperită, pot direcţiona atenţia către anumite zone în defavoarea altora.

O persoană voluminoasă va evita imprimeurile de mici dimensiuni, întrucât contrastul creat va produce un efect de supradimensionare a siluetei. Deasemenea, imprimeurile dispuse spaţiat - un element decorativ pe umăr, unul în dreptul abdomenului, altul în zona coapselor - va crea senzaţia că suprafaţa acoperită este mai extinsă decât în realitate, explică specialistul.

În acest caz, alegerile potrivite sunt reprezentate de imprimeurile de dimensiune medie şi mare, dense, abstracte. în culori neutre şi puţin contrastante, un exemplu fiind combinaţia bleumarin-albastru-bleu. 

moda

În ultimii ani s-au înregistrat în industria modei mai multe eforturi de a impune în prezentări modele cu siluete mai apropiate de ale femeilor obişnuite. Chiar dacă marile case de modă fac paşi în această direcţie, specialiştii din domeniu sunt încă sceptici că aceste iniţiative lăudabile nu sunt decât praf  în ochi pentru a linişti organizaţiile feministe, după cum preciza într-un articol din decembrie Jess Cartner-Morley, editorul de modă al publicaţiei britanice „The Guardian“. 

moda

În categoria eforturilor amintite de a aduce pe piaţa vestimentară mai multe opţiuni pentru femeile ale căror siluete nu se încadrează în standardul 90-60-90 s-a evidenţiat şi un nou brand vestimentar, botezat „Rum + Coke“, lansat spre sfârşitul anului trecut de designerul Courtney Smith, sub motto-ul: „Femeie, tu eşti suficientă! Femeile sunt frumoase indiferent de ambalajul de care au parte“. 

Potrivit politicii companiei, piesele vestimentare trebuie să fie prezentate numai de femei de culoare, plinuţe, deşi în magazine hainele pot fi cumpărate de cliente indiferent de măsura pe care o poartă, slabe sau cu forme. Decizie motivată de creatoarea de modă Courtney Smith în ideea că femeile de culoare, care nu au siluete ideale, se numără printre cele mai vitregite când vine vorba despre prezenţa unor asemenea modele pe coperţile revistelor de modă şi în prezentări. Un tribut adus femeilor care ies din tipare pot fi considerate şi colecţiile de lenjerie  modelatoare semnate Dr. Rey, în dorinţa de arăta că piesele de lenjerie intimă practice, menite să ascundă kilogramele în plus şi să definească silueta pot fi şi sexy.

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite