Compot de prune pentru iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul alimentelor conservate bate la uşă, iar compoturile se numără printre cele mai delicioase astfel de produse. Cu această ocazie vă propunem o reţetă de compot de prune pentru iarnă.

Compot de prune pentru iarnă: ingrediente

- în jur de zece kilograme de prune cu sâmburi

- un kilogram de zahăr

- aproximativ şapte litri de apă

Tipurile de borcane folosite sunt foarte importante, potrivit bucatariairinei.ro, în funcţie de acestea stabilindu-se câte kilograme de prune se folosesc li ce cantitate de sirop trebuie făcut. 

Compot de prune pentru iarnă: preparare

Spălăm bine borcanele şi prunele, după care umplem trei sferturi din vas cu prune fără sâmburi, pentru a economisi spaţiu, dar şi pentru a verifica dacă acestea au sau nu viermi.

Se măsoară, cu ajutorul unui borcan, câtă apă intră într-un vas, apoi se înmulţeşte cantitatea cu numărul borcanelor pe care îl avem. Se pune apa la fiert într-un vas încăpător, iar când dă în clocot se adaugă zahărul. Lăsăm lichidul pe foc până când se dizolvă tot zahărul, după care luăm apa de pe foc şi se lasă câteva minute la răcit. Următorul pas este să se toarne apa fiartă în borcanele cu prune, sub care se pune lama unui cuţit, pentru ca acestea să nu crape. Punem capacele borcanelor şi le aşezăm cu grijă într-un vas mare, în care punem mai întâi un prosop. Borcanele nu trebuie să se atingă între ele. Se adaugă apă în cratiţă şi se pune la foc potrivit în jur de o oră, până când prunele încep să crape, după care borcanele se scot şi se acoperă cu o pătură.

Compot de prune pentru iarnă: cum se păstrează mai bine compoturile 

Aromele naturale, precum vanilia, scorţişoara, ghimbirul, cardamonul, anasonul, sau îndulcitorii precum zaharină (o pastilă la o capacitate de 200 de grame), stevia sau fructoza sunt foarte importante când vine vorba de rezistenţa compoturilor. Sterilizarea borcanelor este, de asemenea, foarte importantă. Pregătite în acest fel, fără conservanţi, compoturile pot rezista în stare de consum până la trei ani. 

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite