DRIVE - TEST. Skoda Octavia III, vast and furious
0
Skoda a lansat oficial cea de-a treia generaţie a berlinei de clasă compactă Octavia, mai mare şi mai spaţioasă, dar la fel de fâşneaţă pe şosele. Maşina va ajunge în România în luna martie a acestui an.
Skoda a prezentat la sfârşitul săptămânii trecute, la Faro, în Portugalia, cea mai nouă versiune a modelului Octavia, o maşină care impresionează prin designul elegant şi prin spaţiul interior mai mult decât generos.
Noua Octavia îşi face apariţia în luminile unei reputaţii consolidate de cele două versiuni anterioare, care s-au impus pe segmentul clasei compacte.
În ultimii ani, Skoda Octavia a fost cel mai bine vândută maşină din acest segment pe piaţa românească, devansând modele precum Ford Focus, Opel Astra, Renault Fluence, Renault Megane sau Volkswagen Jetta. De asemenea, anul trecut, Octavia a ocupat locul doi în topul vânzărilor de maşini din România, după Dacia Logan.
„Octavia este produsul care se vinde cel mai bine din gama noastră, nava amiral a mărcilor Skoda. Noua generaţie Octavia este cea mai mare, cea mai sigură şi cea mai uşoară Octavia de până acum“, s-a lăudat Karlheinz Hell, coordonatorul departamentului de achiziţii al Skoda, la lansarea oficială din Portugalia.
Aceste evenimente, în care marile companii auto îşi prezintă noile modele, sunt marcate de discursurile inutile ale oamenilor de marketing. Managerii, în costumele lor impecabile, se învârt pe lângă maşină şi încep să dea din mâini: „Priviţi aceste tăieturi cristaline, formele sunt atât de clar demarcate, inspirate parcă din tăieturile cristalului de Boemia. În designul exterior avem de- a face cu o abordare aproape cubistă, un aspect de sculptură, inspirat de o tornadă“. În realitate, ar fi suficient un inginer în salopetă de lucru, care să spună doar atât: „Aceasta e noua maşină. Priviţi-o cu atenţie, urcaţi-vă în ea şi conduceţi“.
MAI UŞOARĂ CU 102 KILOGRAME
În cazul Octavia III nu e nevoie de mai mult pentru a înţelege că ai de-a face cu o maşină reuşită. Am testat varianta 1.2 TSI Green tec (105 CP), una din cele opt motorizări disponibile pe noua Octavia (patru pe benzină şi patru diesel), şi putem spune că a fost o experienţă interesantă. Primele schimbări care îţi sar în ochi sunt cele aduse design¬ului exterior. Grila radiatorului are o formă nouă, partea din spate a fost şi ea redesenată, farurile au benzi cu leduri. Vorbim, aşadar, de un aspect mai elegant faţă de cele două versiuni anterioare.
La interior, inginerii Skoda au ţinut cont, în primul rând, de principala caracteristică a unei maşini de familie, şi anume spaţiul. Noua Octavia vine cu un concept de „interior democratic“, în care confortul celorlalţi pasageri este la fel de important ca şi cel al şoferului.
Mai uşoară cu 102 kilograme, Octavia III este, în acelaşi timp, cu 9 centimetri mai lungă şi cu 4,5 centimetri mai lată. Plafonul a fost şi el înălţat, spaţiul pentru genunchi a fost mărit şi toate aceste lucruri se simt, indiferent că eşti la volan sau că te afli pe unul din celelalte patru locuri. Capitolul spaţiu se încheie cu portbagajul, mărit până la o capacitate impresionantă de 590 de litri (1.580 l cu scaunele din spate pliate). Există şi câteva aspecte care lasă de dorit în ceea ce priveşte interiorul, cum ar fi plasticul rigid folosit la partea interioară a portierelor sau bordul anost, dar cu comenzile bine poziţionate şi uşor de folosit.
MAŞINA CARE NU ACCEPTĂ ŞOFERI OBOSIŢI
Maşina s-a comportat foarte bine la drum, motorul 1.2 TSI dovedindu-se surprinzător de capabil pentru o maşină atât de voluminoasă. Foarte fâşneaţă la plecarea de pe loc, varianta pe care am testat-o a ajuns de la 0 la 100 km/h în aproximativ 11 secunde, ceea ce nu e tocmai rău.
Caracteristicile esenţiale s-au dovedit ireproşabile, lucru aproape banal pentru o maşină care are la bază tehnologia germană. Direcţia mai mult decât precisă şi schimbarea lejeră a treptelor de viteză fac din Octavia III o maşină foarte uşor de condus atât la drum întins, cât şi în viraje, unde arată o stabilitate foarte bună. Cu toate drumurile impecabile ale Portugaliei, tot am găsit câteva gropi pentru a testa şi în acest fel suspensiile noii Octavia. Iar rezultatele au fost mulţumitoare.
Şi în privinţa consumului am obţinut rezultate rezonabile, computerul de bord indicând 6,1 l/100 km. Dacă ţinem cont că stilul de condus n-a fost tocmai economic, iar maşina avea un rulaj de puţin peste 1.000 de kilometri, atunci consumul de 4,9 l/100km indicat de producător pentru această motorizare pare destul de aproape de adevăr. Cei de la Skoda spun că Octavia III poate coborî până la un consum de 3,4 l /100 km, la varianta 1.6 TDI Greenline.
Pentru reducerea consumului, noua Octavia îl ajută pe şofer să schimbe vitezele la momentul potrivit, indicându-i pe bord când trebuie să treacă într-o treaptă superioară. De altfel, maşina vine cu multe noutăţi tehnologice, majoritatea aflate pentru prima dată pe un model Skoda. Vorbim, în primul rând, despre sisteme de asistenţă, cum ar fi sistemul de frânare anticoliziune, sistemul de menţinere a distanţei faţă de maşina din faţă, sistemul pentru menţinerea maşinii pe bandă şi sistemul de detectare a oboselii şoferului.
Acesta din urmă este realizat pe baza unor senzori care monitorizează manevrele celui aflat la volan. Când acestea devin nesigure şi denotă o stare de oboseală, şoferul este avertizat că trebuie să ia o pauză. Tot la capitolul siguranţă, modelele Octavia III pot avea până la 9 airbaguri, inclusiv pentru genunchi. Printre dotări, regăsim şi opţiunea Automatic Parking Assistant şi un sistem inteligent de asistenţă a luminilor, care schimbă automat luminile de drum şi cele de întâlnire în funcţie de situaţie.
Nu s-au anunţat încă preţurile de pornire, dar având în vedere că Skoda Rapid, un model inferior, porneşte de la 13.000 de euro, putem presupune că Octavia III va pleca de la peste 15.000 de euro, ceea ce înseamnă că preţul nu ar fi cel mai mare atu al noului model.
Una peste alta, cea de-a treia generaţie a modelului Octavia confirmă reputaţia versiunilor anterioare şi vine cu îmbunătăţiri semnificative la toate capitolele. Rămâne de văzut dacă toate acestea vor putea compensa dezavantajul unui preţ poate cam piperat, ce i-ar determina pe mulţi să se orienteze spre mărci mai prestigioase aflate la numai câteva sute de euro distanţă.

Povestea unui model de succes
Octavia este primul model construit cu tehnologie germană de cei de la Skoda după preluarea cehilor de către concernul nemţesc Volkswagen în 1991. Denumirea a fost preluată după un model mai vechi al uzinelor din Boleslav, care au produs, între 1959 şi 1971, un sedan cu două uşi şi tehnologie foarte avansată pentru acel moment, cel de-al optulea model Skoda fabricat după Al Doilea Război Mondial.
Maşina a primit numele Octavia, de la latinescul „octo“ (opt).
Modelul a fost reînviat în 1996, când a avut loc lansarea oficială a noii maşini Skoda Octavia 1. Primul model nou produs după prelua¬rea de către Volks¬wagen a prins la public şi a vândut tot mai mult, de la un an la altul. În 2000, Octavia 1 a beneficiat de un facelift, iar în 2004 a fost lansat modelul Skoda Octavia 2.
Vânzările au crescut de la 47.876 de unităţi în 1997 până la 387.183 în 2011, iar în total, din modelul Octavia s-au vândut peste 3,7 milioane de maşini. A fost modelul care a contribuit cel mai mult la creşterea mărcii Skoda în ultimele două decenii. Acum, managerii companiei din Cehia se aşteaptă ca lansarea modelului Octavia III să facă din marca Skoda un brand recunoscut pe plan internaţional şi să conducă la noi recorduri în privinţa numărului de maşini vândute.