VIDEO Christian Badea, dirijor: „Autosabotajul a devenit sport naţional”

Christian Badea

Cunoscutul dirijor Christian Badea spune că românii au devenit extrem de neîncrezători în propriile forţe şi că acest lucru blochează dezvoltarea societăţii în care trăim.

Stabilit în America încă din 1974, dirijorul Christian Badea este astăzi un nume la auzul căruia se înclină în semn de respect personalităţi ale vieţii culturale, economice şi politice din întreaga lume.

Christian Badea a dirijat în marile săli de concerte din străinătate şi în prestigioasele teatre de operă. A colaborat cu artişti intraţi în patrimoniul universal printre care Leonard Bernstein, Placido Domingo şi René Fleming. Invitatul „La masa Adevărului" din această săptămână crede în potenţialul tinerilor români de a schimba o dată pentru totdeauna societatea şi vrea să se implice mai mult în ţara sa de origine. Christian Badea îi sfătuieşte pe români să pună capăt interminabilelor controverse legate de trecut şi atrage atenţia asupra faptului că deocamdată nu facem nimic pentru a ne schimba în bine imaginea externă.

CARTE DE VIZITĂ

- Christian Badea s-a născut la Bucureşti şi a studiat vioara la Conservatorul din Capitală.
- În 1974 a primit o bursă la prestigioasa Juilliard School din New York şi a părăsit România.
- A susţinut peste 170 de concerte ca invitat al celebrei Metropolitan Opera din New York.
- În 1985 a primit Premiul Grammy pentru opera „Antoniu şi Cleopatra" de Samuel Barber.
- A colaborat cu marile ansambluri lirice şi simfonice din Europa, America şi Asia, cu Orchestrele BBC din Londra, cu Maggio Musicale Fiorentino şi cu Orchestra Simfonică din Montreal.
- Repertoriul său merge de la opusuri de Bach până la creaţii contemporane, semnate Michael Tippett, John Corigliano, John Adams.

„Am plecat cu obişnuitul complex de inferioritate românesc"

George Radulescu: V-aţi stabilit în străinătate în urmă cu mulţi ani, în 1974, şi aţi reuşit să deveniţi cunoscut în mediile oamenilor foarte importanţi. Care a fost cheia succesului dumneavoastră?

Christian Badea: În momentul în care am plecat din ţară şi am ajuns în centre muzicale precum Bruxelles, Paris, Geneva, Salzburg şi New York, am avut un noroc extraordinar. Am avut o revelaţie, într-un fel, prin faptul că mi-am dat seama că pregătirea pe care o obţinusem aici, în ţară, prin şcoala de muzică de atunci, cu profesorii şi cu seriozitatea care erau atunci, mi-au dat un bagaj foarte, foarte solid. Deci, eram foarte bine pregătit şi foarte competitiv. Asta m-a ajutat enorm şi n-am fost singurul român pe care l-a ajutat pregătirea din ţară.

George Radulescu: V-aţi aşteptat la asta?

Christian Badea: Nu, pentru că am plecat cu obişnuitul complex de inferioritate românesc: „acolo e întotdeauna mai bine" şi „alţii sunt mai buni decât noi din cauză că..." ştiţi, nu vă mai explic, fiindcă e ceva ce se continuă până în ziua de astăzi. Prin urmare, am avut o relevaţie, am căpătat încredere în mine însumi. Cum vă spuneam, acest sentiment n-a fost doar al meu, deoarece mulţi din generaţia mea au plecat şi au fost foarte bine pregătiţi şi au făcut cariere internaţionale importante în toate domeniile. Am locuit şi locuiesc în Statele Unite, mi-am făcut cariera peste tot, pe toate continentele, iar de vreo câţiva ani m-am întors şi în România. La început cu câteva concerte, ca să mă „aclimatizez", să zicem.

George Radulescu: Când v-aţi reîntors?

Christian Badea: În 2006. După 32 de ani. În afară de concertele pe care le-am făcut cu Filarmonica „Enescu" şi cu Orchestra Radio, am lucrat foarte mult şi cu studenţii de la Conservator. Eu am lucrat cu muzicienii tineri probabil dintr-o predispoziţie, îmi face foarte multă plăcere, mă interesează. Asta şi pentru că am avut norocul să-l am pe cel mai bun profesor din lume, Leonard Bernstein, care era o personalitate foarte generoasă şi foarte pozitivă. El împărtăşea cunoştinţele sale şi avea multe de spus tinerilor muzicieni. I-am fost foarte recunoscător şi mi-am dat seama că asta trebuie să facem şi noi, când vom ajungem la o anumită vârstă, experienţă şi notorietate.

George Radulescu: În Universităţile din România, din nefericire, acest exerciţiu nu este propriu cadrelor didactice. Ce v-a determinat să vă implicaţi în societatea românească?

Christian Badea: Este foarte simplu. Am primit ceva de aici, cum v-am spus, din şcoala care era aici. Am primit un bagaj pentru care sunt foarte recunoscător. La un moment dat, ajungi într-un punct în viaţă în care trebuie să dai înapoi. Şi datul înapoi, în cazul meu, se manifestă din mai multe puncte de vedere. La început, lucrând cu tinerii muzicieni şi încercând să-i ajut. Motivul pentru care fac asta este că generaţia tânără reprezintă speranţa unei schimbări spre mai bine a ţării. Vorbesc din punct de vedere cultural, dar şi din punct de vedere economic şi social.

La un moment dat, ajungi într-un punct în viaţă în care trebuie să dai înapoi.

„Autosabotajul a devenit sport naţional"

George Radulescu: Aţi interacţionat cu tineretul din România. Cum vi se pare?

Christian Badea: Am interacţionat foarte de aproape. În sensul că am lucrat şi cunosc personal foarte mulţi tineri. Nu vin dintr-o poziţie de mentor, de guru, care face nişte cursuri şi după care pleacă. Mă interesează cazurile lor personale. În momentul de faţă, şi nu numai în muzică, dar şi în medicină, şi în cercetare, şi în business şi aşa mai departe, există multe posibilităţi pentru aceşti tineri ca să plece la burse, la perfecţionare, la specializări. Şi cei mai buni - cei mai buni în sensul de cei mai pregătiţi, cei mai competenţi, cu atitudinea cea mai pozitivă, cei mai creativi - pleacă şi au foarte mult succes acolo, afară. „Afară" fiind la Harvard, la Oxford, la Conservatorul din Paris.

George Radulescu: Se mai întorc în ţară?

Christian Badea: Foarte puţini. Aici e problema. Şi de ce nu se întorc? Sigur, există o problemă de bani, există o problemă cu faptul că salariile nu se compară cu ce se întâmplă aici...

George Radulescu: „Life is now", cum ar spune americanii...

Christian Badea: Da, „life is now", dar e un fenomen puţin mai complex. Îi cunosc pe americani foarte bine, dar noi avem altceva, care ne caracterizează. Deci, salariile sunt un punct. Să zicem că mărim salariile, să zicem că devin aproape ca acelea de acolo, dar aceşti tineri refuză să vină şi din alte motive. Ei rămân în străinătate pentru o anumită atmosferă, pentru mediul de lucru, care în cercetare înseamnă sprijin, care la medici înseamnă să aibă echipamentul cu care să-şi exercite meseria. La muzicieni este o situaţie aparte, infrastructura, şi aceasta nu prea există aici. Este obligatoriu să creăm în România acest mediu în care tinerii profesionişti să-şi desfăşoare activitatea, să fie creativi, să împingă societatea mai departe. Dar cel mai important şi cel mai important lucru este mentalitatea. Aceasta a ajuns să fie prea negativă, prea defetistă. Eu vorbesc chiar de un fel de autosabotaj care a devenit un fel de sport naţional. Nu critic, constat! Eu constat, fiindcă mi-am făcut datoria şi m-am educat în ceea ce priveşte realităţile României actuale.

George Radulescu: Cum vi se pare strada, în România? Cum îi percepeţi pe oamenii obişnuiţi de la noi în comparaţie cu americanii, de pildă?

Christian Badea: Oamenii, peste tot în lume, deci şi în Statele Unite, şi aici, fac faţă aceluiaşi număr de probleme şi de griji: locurile de muncă, salariile, educaţia copiilor etc. Nu vreau să fac un studiu de sociologie pentru că durează destul de mult şi e destul de greu. Dar ce vreau să spun este că pe tinerii de aici îi poţi urca în avion şi îi poţi trimite oriunde pentru că se descurcă. În momentul în care ajung în străinătate sunt rapizi, vorbesc limbi străine, sunt educaţi, mintea le funcţionează extraordinar şi au o energie care este înmagazinată în ei şi care are nevoie să se elibereze. Au o minte foarte deschisă la schimbările ce sunt caracteristice societăţii de astăzi şi au posibilitatea de a se adapta aproape instantaneu. Deci, aceşti tineri pot să facă nişte lucruri extraordinare acolo.

George Radulescu: Cum v-aţi gândit să-i readuceţi în România?

Christian Badea: Problema este că trebuie să-i aducem înapoi, oferindu-le nişte condiţii în care ei pot să-şi aducă contribuţia ca, la rândul lor, să ne ajute pe noi să mergem înainte. Din punct de vedere economic - şi asta este o ecuaţie foarte simplă pe care toată lumea o cunoaşte, dar e bine de reamintit - avem acum o proporţie de 2 la 1. Deci, opt milioane forţa de muncă şi patru milioane la asistenţă socială. Dacă se continuă aşa, cu cele două milioane de români care nu se mai întorc şi care nu-şi aduc banii ca să investească în România, în 10-15 ani o să ajungem la o proporţie care nu este sustenabilă. O să ajungem la patru milioane forţă de muncă şi cinci milioane asistenţă socială. Asta n-o zic eu, asta o zic economiştii de la Banca Mondială, cu care am vorbit personal.

George Radulescu: Vi se pare că cineva din mediul politic actual conştientizează această stare de lucruri?

Christian Badea: Eu nu vreau să mă bag în situaţia politică, eu constat. Sunt foarte multe cuvântări şi multe lucruri grandioase despre care se vorbeşte aici. Pe mine mă interesează soluţia pentru că gândesc cu partea din creierul meu care este americană. Eu sunt român sută la sută, dar sunt şi american din cauză că am trăit acolo timp de 35 de ani.

Mentalitatea a ajuns să fie prea negativă, prea defetistă în România.

„Problema Europei este una demografică"

George Radulescu: Dumneavoastră veniţi cu viziunea unui om care judecă la rece, ceea ce ne lipseşte nouă, acelora care am trăit aici, sub presiunea evenimentelor. Aţi urmărit ceea ce s-a întâmplat în România, la nivel politic, din anii '90 şi până acum?

Christian Badea: Din anii '90 nu, fiindcă interesul meu pentru România a trecut printr-o evoluţie. Bine, mă interesa ce se întâmplă aici, dar nu aşa de mult. În ultimii cinci, şase ani cred că sunt chiar la curent, deci m-a interesat în detaliu ce se întâmplă aici. Nu vreau să mă pronunţ din punct de vedere politic, fiindcă nu sunt un om politic, sunt un om de cultură. Aş vrea să fiu foarte pragmatic în sensul că am constatat o problemă şi vreau să găsim soluţia ei. Dacă nu mizăm pe generaţia tânără, dacă nu asigurăm condiţii ca tinerii educaţi bine să se întoarcă, atunci ne sabotăm într-un mod fatal. Deoarece, aşa cum v-am spus, o să ajungem să avem mai multe persoane asistate social decât persoane care produc.

George Radulescu: Să înţeleg că aceasta este principala problemă pe care aţi identificat-o în România?

Christian Badea: Bine, mai sunt multe altele şi nu spun niciun secret. Lumea le cunoaşte, sunt lucruri pe care le ştiu din discuţiile publice. N-am niciun fel de surse speciale. Mai sunt alte lucruri: vorbim de resursele naturale, vorbim de proiecţii pe viitor, de anumite infrastructuri şi aşa mai departe. Dar eu mă refer la capitalul uman. Demografia este cea care, la sfârşit, va dicta. Problema Europei este o problemă demografică.

George Radulescu: Ca să nu ajungă un „muzeu al civilizaţiilor"...

Christian Badea: Când vorbim de criză europeană, vorbim de o criză demografică pentru că mult mai mulţi o să fie cei bătrâni, pensionari cu un pachet de beneficii sociale cu care s-au obişnuit. Din ce în ce mai puţine sunt persoanele active care să susţină acest pachet de servicii sociale. Prin urmare, statul social, aşa cum l-am văzut în Scandinavia şi în Franţa, e din ce în ce mai dificil de susţinut.

Când vorbim de criză europeană, vorbim de o criză demografică pentru că mult mai mulţi o să fie cei bătrâni, pensionari cu un pachet de beneficii sociale cu care s-au obişnuit.

„Românii din diaspora vor să vină în ţară să facă treabă"

George Radulescu: Există chiar aşa o mare dorinţă a românilor din diaspora de a se implica social în România?

Christian Badea: Am vorbit despre tinerii români cu mulţi dintre colegii mei de generaţie, muzicieni, oameni de cultură care sunt consideraţi profesori de mare renume. Le-am spus: „Nu vă pot pretinde să vă întoarceţi în România 365 de zile pe an, nici eu n-aş face-o fiindcă am o carieră internaţională, însă v-aţi întoarce să reînnoiţi o anumită tradiţie muzicală care era foarte puternică şi o anumită şcoală românească?" Nu apuc să termin fraza, şi-mi spun: „Da, sigur! Contează pe mine! Absolut! Banii nu sunt o problemă!" Dar ei au o condiţie: să nu trebuiască să se lupte cu morile de vânt, să se bată cu birocraţia, cu nişte instituţii care au devenit anchilozate. Ei vor să vină aici să facă o treabă care să fie de la început până la sfârşit concretă.

George Radulescu: Până la urmă, este o chestiune de voinţă politică din partea autorităţilor române să-i aducă pe aceşti oameni înapoi...

Christian Badea: Nu ştiu dacă este o chestiune de decizie politică. Nu cred. Fiindcă dacă este o chestiune de decizie politică înseamnă că trebuie să mergem la o expresie românească pe care o aud tot timpul: „Nu mi s-a făcut, nu mi s-a dat". Este mentalitatea că altcineva trebuie să-ţi facă. Atunci eu zic aşa: bine, îmi fac eu partea mea de contribuţie, dar sunt foarte mulţi tineri care, în momentul în care le dai o posibilitatea de a contribui, atât aşteaptă. Sunt foarte mulţi cei din diaspora, ca şi mine, care, în momentul când le dai posibilitatea de a contribui, fac. Ştiu asta pentru că am vorbit cu ei.

George Radulescu: Cum v-aţi gândit să-i mobilizaţi şi pe alţi români din diaspora?

Christian Badea: Soluţia concretă ar fi o structură care să nu depindă de toate obstacolele birocratice. Am în vedere această structură şi încerc să pun ceva pe picioare care să dea posibilitatea oamenilor să-şi facă treaba. E un fel de „open platform", unde vii cu nişte idei, unde creezi atmosferă. Nu sunt eu ăla care a inventat roata şi care a pus luna pe cer. Sunt mulţi care au idei. Mulţi care vor să contribuie. Şi trebuie început de undeva. În momentul când se va face această structură, veţi fi foarte surprins să constataţi că avem atâtea talente şi aşa de multă energie. Vă spun foarte, foarte sigur că o să vină şi banii.

Încerc să pun ceva pe picioare care să dea posibilitatea oamenilor să-şi facă treaba.

„Trebuie să închidem «capitolul trecut»"

George Radulescu: Ce credeţi că a încetinit dezvoltarea României după 1989?

Christian Badea: E o discuţie destul de lungă... Hai să vă dau un exemplu: am fost o dată la o conferinţă, la Ateneu, făcută de doi oameni foarte docţi, foarte importanţi, care au trăit perioada de dinainte de 1989. Acolo se vorbea de normalitate în România. Conferinţa a durat două ore şi jumătate, fără pauză.

George Radulescu: De la bun început, ceva anormal...

Christian Badea: Aşa a fost. Despre normalitate în România s-a vorbit vreo zece minute, la început, după care, restul conferinţei a fost despre trecut, despre dosarele Securităţii, despre ce a făcut unul sau altul. Toţi cei care erau mai în vârstă au rămas în sală, dar majoritatea tinerilor au plecat. Deci, la un moment dat, trebuie să închidem capitolul. De pildă, în Africa de Sud au trebuit să închidă capitolul pentru că altfel nu se mai termina.

George Radulescu: Ar fi valabil şi la noi?

Christian Badea: Trebuie să închidem „capitolul trecut". Ce s-a făcut, greşelile care s-au făcut, vinovăţiile, faptul că s-au arătat unul pe altul cu degetul, n-or să se mai rezolve. Continuăm să fierbem în această discuţie care nu are sfârşit. Deci, la un moment dat, trebuie să ne uităm la viitor: care sunt problemele, care sunt soluţiile, cine sunt oamenii care pot să gândească pozitiv. Da, înveţi din istorie, dar mergi înainte. Este o atitudine care trebuie să fie orientată spre viitor. Generaţia tânără

Greşelile care s-au făcut, vinovăţiile, faptul că s-au arătat unul pe altul cu degetul, n-or să se mai rezolve.

„În liceele de muzică se fac mai mult manele"

George Radulescu: Ce-i ţine la un loc pe românii din SUA?

Christian Badea: Foarte mult biserica, foarte mult. Din câte ştiu eu, în comunitatea românească biserica are o importanţă foarte mare... Dar la a doua sau la a treia generaţie, mai puţin. Eu văd asta la copiii mei. Copiii mei sunt foarte interesaţi de România - de fapt, o să organizăm o excursie ca să vedem ţara cum trebuie - dar se simt români într-un fel anume. Nu e acelaşi lucru ca la o primă generaţie. Deja sunt a doua generaţie.

George Radulescu: Aceşti oameni, din „generaţia a doua", pot fi şi ei cooptaţi într-un proiect pentru România?

Christian Badea: Da, eu mă gândesc la asta... Este o urgenţă şi o să vă spun de ce. În liceele de muzică se fac mai mult manele decât se face muzică clasică, ceea ce este tragic. Profesorii au plecat, dintre cei rămaşi mulţi sunt deziluzionaţi, iar alţii mai mult strică talentele decât le ajută. Tinerii nu sunt proşti şi nu se mai duc nici măcar la Conservator. Ei pleacă direct în străinătate, după bacalaureat. Am vorbit cu ei personal. Dar fenomenul este foarte interesant. Tinerii muzicieni pleacă la Petrică Munteanu, la Hamburg, la Ileana Mureşanu, la Boston, prin urmare pleacă tot la profesori români, pe care am avut nenorocul să-i pierdem. Şi nu avem înţelepciunea să-i atragem înapoi. Pierdem nişte avantaje economice, fiindcă, în momentul în care faci un centru de cultură, atragi studenţi de peste tot din lume. Să zicem că românii vin pe gratis, dar străinii vor plăti.

George Radulescu: Educaţia şi cultura pot fi afaceri profitabile...

Christian Badea: Exact! Sunt un business. Dacă ai o şcoală serioasă de vioară şi îţi creezi reputaţia că românii au aproape jumătate dintre concert-maeştrii din Europa, câştigi bani. Aici, la Filarmonică, nu avem concert-maeştrii...

George Radulescu: Se schimbă şi la nivelul percepţiei publice internaţionale...

Christian Badea: Atunci mai vin şi pe la noi străinii. Însă, dacă pierdem profesorii, tinerii muzicieni se duc acolo unde au plecat profesorii lor.

Profesorii au plecat, dintre cei rămaşi mulţi sunt deziluzionaţi, iar alţii mai mult strică talentele decât le ajută.

„Imaginea României, la Paris, sunt hoţii de buzunare"

George Radulescu: V-a fost vreodată ruşine că sunteţi român?

Christian Badea: Nu mi-a fost ruşine, dar mi-a fost... mă irită extraordinar când se vorbeşte de România ca de o ţară de hoţi şi aşa mai departe, într-un fel foarte unilateral. Da, avem problemele acestea, dar, scuzaţi-mă, mai sunt şi în alte ţări. Dar asta este imaginea noastră. Imaginea României, la Paris, de exemplu, sunt hoţii de buzunare din metrouri. Noi avem aici nişte ambasadori extraordinari care sunt artiştii. De ce vorbesc de artişti? Pentru că muzica este un limbaj universal şi am văzut asta în cazuri foarte, foarte concrete. Într-o oră, o oră şi jumătate a unui concert foarte bun, oamenii pot să îşi formeze o imagine pozitivă sau să-şi schimbe imaginea negativă despre ce se întâmplă în România. Am văzut asta de vreo două, trei ori în ultimele luni. Au venit la mine să-mi spună: „Nu ştiam, îmi pare rău, am avut o imagine complet diferită, mi-am schimbat-o!". Şi au declarat în mod public. Deci, muzica are această capacitate de a crea un sentiment şi de a da o imagine care, ulterior, poate fi generalizată. O orchestră face mai mult decât o mie de cuvântări.

George Radulescu: Chiar şi mai mult decât o ambasadă, la nivelul percepţiei publice...

Christian Badea: Eu nu pot să fac nimic ca să rezolv problema hoţilor de buzunare din metrourile pariziene. Am fost la Paris, fata mea lucrează acolo şi cunosc situaţia.

George Radulescu: Dar puteţi arăta România reală...

Christian Badea: Dar pot să zic: „Asta este România, da, avem şi probleme, dar mai au şi alţii!" Putem să balansăm această imagine negativă într-un fel concret şi rapid.

George Radulescu: Cum credeţi că va arăta România în zece ani de acum încolo?

Christian Badea: Nu vreau să vorbesc din inspiraţie. Dar, din punct de vedere istoric, România a supravieţuit. Şi a supravieţuit destul de bine, în situaţii foarte dificile. Din conversaţiile pe care le-am avut cu români, de aici şi de afară, am tras concluzia că există extrem de multă bunăvoinţă şi capacitate de a face lucrurile cum trebuie. Asta ne dă o speranţă rezonabilă că lucrurile vor merge înspre bine, în general. În particular, voi face tot ce-mi stă în putinţă să-i ajut pe alţii, care, la rândul lor, să contribuie. Una dintre iniţiativele pe care le încep acum se referă la implicarea muzicienilor în societate, mergând la oameni, făcând anumite lucruri pentru cei care n-au posibilitatea să vină la Ateneu. Ne ducem noi la cei care sunt dezavantajaţi şi necunoscători.

Mă irită extraordinar când se vorbeşte de România ca de o ţară de hoţi.