Mătuşa lui Obama riscă să fie expulzată din SUA până în mai
0
Autorităţile americane se vor pronunţa în luna mai sau chiar mai târziu cu privire la posibila expulzare în Kenya a unei mătuşi a preşedintelui Obama, a anunţat - joi - Departamentul Justiţiei după o audiere conscrată acestei afaceri.
Zeituni Onyango (57 ani), soră vitregă a defunctului tată al preşedintelui american, pe care Barack Obama o numeşte cu duioşie "mătuşa Zeituni" în memoriile sale "Visurile tatălui meu", a intrat în SUA ilegal în 2000 şi a cerut azil în 2002, invocând violenţele în Kenya.
Cererea i-a fost respinsă, dar ea a contestat ordinul de părăsire a teritoriului.
În cursul audierii de joi, un judecător i-a dat dnei Zeituni Onyango şi guvernului un termen de 30 de zile pentru a-şi prezenta argumentele finale.
Lauren Alder, purtătoare de cuvânt a Departamentului Justiţiei, a declarat că altă audiere este prevăzută pentru 25 mai dacă judecătorul nu ia decizia până atunci.