Zeci de ofiţeri americani, responsabili de armamentul nuclear, demişi pentru plagiere
0Treizeci şi patru de ofiţeri din cadrul Forţelor Aeriene americane, care aveau responsabilitatea să controleze rachetele nucleare continentale, au fost eliberati din funcţii şi acuzaţi că au trişat la testele de competenţă, informează BBC.
Ofiţerii inculpaţi de către autorităţile militare sunt locotenenţi şi căpitani, potrivit primelor informaţii.
Forţele Aeriene ale Statelor Unite precizează că un număr mic de angajaţi au fost prinşi în timp ce completau nişte teste de competenţă în locul unor colegi. De asemenea, câţiva ofiţeri au fost suspendaţi din cauză că ştiau de această practică însă nu au informat imediat organele competente pentru a lua măsuri.
Cei acuzaţi reprezintă aproximativ 20 % din numărul total de ofiţeri care au responsabilitatea şi puterea de a lansa cele 150 de rachete nuclerea continentale.
Secretarul Forţelor Aeriene americane, Deborah Lee James, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ca ofiţerii găsiţi vinovaţi provin de la baza aeriană Malmstorm din Montana.
„Câţiva ofiţeri au trişat. Alţii ştiau despre aceste acţiuni, dar nu au făcut nimic, sau cel puţin nu suficient pentru a opri această practică”, a precizat Deborah Lee James.
Scandalul legat de plagiere a fost dezvăluit în urma unei alte anchete care viza cercetarea unor ofiţeri acuzaţi de posesie de droguri.
Oficialul american a mai adăugat că acest comportament al unor ofiţeri din aviaţie poate fi catalogat drept inacceptabil, însă cu toate acestea securitatea programului nuclear american nu a avut de suferit.
„Vreau să ştiţi că ceea ce s-a întâmplat este într-adevăr un eşec pentru o parte din colegii noştri. Însă nu este un eşec al securităţii militare nuclare”, a continuat ea.
Asigurări asemănătoare au fost făcute şi de Generalul Mark A. Welsh III, şeful Forţelor Aeriene pentru personal. „Rachetele nucleare rămân şi sunt capabile pentru a-şi îndeplini misiunile. Nu este vorba de un compromis asupra securităţii. Este vorba despre un compromis făcut de aviatorii noştri în ceea ce priveşte integritatea lor”, a declarat generalul.
În luna august, anul trecut, unitatea Malmstorm a fost din nou în centrul atenţiei după ce nu a reuşit să treacă de un test de securitate, fapt care a provocat demisia unui ofiţer.
De asemenea, şi în luna mai, 17 ofiţeri responsabili de securitatea rachetelor nucleare de la baza Minot au rămas fără certificări în urma unei evaluări incorecte a aptitudinilor.
Citeşte şi:
Patru ofiţeri din cadrul forţelor aeriene americane au fost pedepsiţi pentru că, în cazul a două incidente, au lăsat deschisă uşa care duce la postul de lansare a bombei atomice pe care ar fi trebuit să o păzească, informează AFP.
Scandalurile sexuale iau amploare în cadrul armatei americane
Violurile din cadrul forţelor armate ale SUA reprezintă o tragedie. Un studiu din 2012 a descoperit că aproape 26.000 de soldaţi activi au fost hărţuiţi în cursul anului trecut, iar agresiunile sexuale recente, realizate de ofiţerii însărcinaţi să prevină tocmai asemenea atacuri, au adus un plus de ironie sinistră întregii situaţii, notează „Foreign Policy“ (FP).
Un oficial american apără alimentarea forţată a deţinuţilor de la Guantanamo
Locotenent colonelul Samuel House, purtătorul de cuvânt al forţelor militare de la Guantanamo Bay, a declarat că ofiţerii au datoria să îi oprească pe deţinuţi să se înfometeze până la moarte.