Un american norocos a câştigat 1,33 miliarde de dolari la loteria Mega Millions. Cu cât mai rămâne câştigătorul după taxele către stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Jackpot uriaş în Ilinois. Un bilet câştigător a obţinut unul dintre cele mai mari câştiguri din istoria loteriei americane, de peste 1,33 de miliarde de dolari, anunţă sâmbătă organizatorii, relatează AFP.

„Jucători Mega Millions, verificaţi-vă biletele! Avem un câştigător (...) în Illinois. Aşteptaţi mai multe detalii”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter loteria acestui stat din zona central-estică.

„Abia aşteptăm să aflăm cine a câştigat şi sperăm să felicităm câştigătorul în curând”, anunţă într-un comunicat un reprezentant al Mega Millions, Pat McDonald.

Potul cel mare a fost estimat mai întâi la 1,28 miliarde de dolari, însă „valoarea finală a fost mai mare decât estimările”, în baza vânzărilor reale, precizează Mega Millions.

Suma de 1,337 miliarde de dolari de vineri reprezintă suma pe care câştigătorul o va obţine în cazul în care acceptă o plată eşalonată pe o perioadă de 30 de ani.

În cazul în care doreşte să-şi primească premiul într-o singură tranşă, el va primi „doar” 780 de milioane de dolari, din care o parte va fi prelevată apoi ca impozite, potrivit unei estimări a Mega Millions.

Jackpotul acestei loterii a continuat să crească de peste trei luni, la fel ca visele de a se îmbogăţi ale jucătorilor, din cauză că nimeni nu a reuşit să ghicească cele şase numere câştigătoare în cele aproximativ 30 de trageri anterioare.

Şansele de a câştiga această sumă aiuritoare erau doar de una la aproape 303 milioane.

Cel mai mare câştig obţinut vreodată este de 1,586 miliarde de dolari. Suma a fost câştigată în ianuarie 2016 la o altă mare loterie americană, Powerball, însă jackpotul a fost împărţit de trei câştigători.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite