Concursul „Ucenicul“, versiunea cu angajări în administraţia Trump FOTO VIDEO INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între două convorbiri telefonice cu şefii de stat şi o cină într-un mare restaurant din New York, Donald Trump ăşi completează şi lista viitoarei sale administraţii. Mai multe celebrităţi au fost brutal excluse din echipa de tranziţie.

Având în vedere toate zvonurile care circulă prin presă, Donald Trump a ţinut să le dea cu tifla pe Twitter: “Are loc un proces foarte organizat, în timp ce mă decid asupra Cabinetului şi asupra multor alte poziţii”, a anunţat Trump pe Twitter. “Doar eu ştiu cine sunt finaliştii”. Preşedintele ales a făcut aluzie la serialul de succes „The Apprentice“ (Ucenicul) în care : două echipe a câte 8 concurenţi se luptau pentru un premiu care consta în şansa de a lucra timp de un an pentru una dintre companiile lui Donald Trump, pe postul de director general şi pentru un salariu de 250.000 de dolari.

Trump şi-a revizuit din nou marţi echipa de tranziţie, renunţând la un expert în securitate şi la membri ai unor echipe de lobby din cercul său de apropiaţi şi plasând printre favoriţii pentru poziţii economice cheie doi susţinători loiali de pe Wall Street, relatează Reuters.

Trump, care a obţinut o victorie surpriză săptămâna trecută în alegerile din SUA, a completat marţi şi actele necesare pentru procesul de tranziţie, blocat temporar după ce l-a însărcinat pe vicepreşedintele ales Mike Pence să se ocupe de acesta.

 Steve Mnuchin şi Wilbur Ross, în fruntea listei pentru funcţii economice importante

În fruntea listei pentru poziţiile economice importante sunt Steve Mnuchin şi Wilbur Ross, doi veterani de pe Wall Street, a declarat aliatul lui Trump Carl Icahn. Mnuchin, care de ocupat de finanţe în campanie, ar putea deveni secretar al Trezoreriei. Ross, un susţinător vechi al republicanului şi un investitor de succes ar putea fi numit secretar pentru Comerţ.

Wall Street urmăreşte cu atenţie pe cine va numi Trump ca şef al Trezoreriei, pentru că republicanii au majorităţi în ambele camere din Congres, ceea ce îi oferă preşedintelui-ales o şansă mare să impună reformele fiscale şi financiare pe care le doreşte.

Senatorul de Texas, Ted Cruz, care a candidat împotriva lui Trump la învestitura republicană, a fost invitat de asemenea la o întâlnire. El le-a spus reporterilor că este nerbdător să lupte “din greu pentru a îndeplini promisiunile făcute” în timpul campaniei.

Ulterior, Bloomberg a spus că Trump analizează posibilitatea de a-l numit pe Cruz Procuror General.Între timp, un moderat republican bine-cunoscut, Mike Rogers, a fost eliminat din echipă. Rogers, fost membru al Camerei Reprezentanţilor, a fost prezentat ca favorit pentru a deveni director CIA, dar a fost scos de pe listă.

El lucrase cu guvernatorul de New Jersey Chris Christie, care vineri a fost înlocuit brusc cu Pence la conducerea echipei de tranziţie.

Consilierii lui Trump consideră că Rogers nu a urmărit-o suficient de agresiv pe democrata Hillary Clinton atunci când a condus Comisia de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor. El a condus ancheta privind atacul asupra Consulatului de la Benghazi, din 11 septembrie 2012.

Unii oficiali din serviciile de informaţii se tem, însă, că plecarea lui Rogers ar putea însemna că Trump se orientează spre persoane mai radicale care să conducă politica externă.

Decizia de a renunţat la Rogers a blocat temporar discuţiile cu Casa Albă, până când Pence a semnat un memorandum de înţelegere. Documentul a fost primit de Preşedinţie marţi seară.

Echipa Trump mai are depus o serie de acte, înainte să poată începe briefingurile detaliate la fiecare agenţie în parte, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Printre aceste acte se numără un cod de conduită şi atestate că membrii echipei de tranziţie nu au conflicte de interese.

Rudy Giuliani şi John Bolton în cărţi pentru Departamentul de Stat

Susţinători loiali ai lui Trump, precum fostul primar de New York Rudy Giuliani şi fostul ambasador la ONU John Bolton sunt luaţi în calcul pentru a deveni secretar de Stat, potrivit unor surse apropiate omului de afaceri new-yorkez.

Giuliani, primarul New Yorkului când au avut loc atentatele din 11 septembrie 2001, este cunoscut ca având o abordare radicală în privinţa chestiunilor de securitate naţională.

Bolton este de asemenea destul de dur în ceea ce priveşte diplomaţia şi a spus anul trecut că Statele Unite ar trebui să bombardeze Iranul pentru a pune capăt programului nuclear.

Generalul în retragere Mike Flynn, favorit pentru a deveni consilier pe probleme de securitate naţionale al lui Trump, a cerut în trecut ca SUA să nu îşi mai apere aliaţi vechi, precum Coreea de Sud şi Japonia.

image

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, sunt aşteptate, însă, noi schimbări în echipă. Pence şi Rick Dearborne, directorul executiv al echipei de tranziţie, “îndepărtează lobbyiştii”. “Acest lucru este întâmplă pentru a asigura respectarea angajamentului preşedintelui-ales Trump de a interzice implicarea lobbyiştilor la toate nivelurile tranziţiei”, a adăugat sursa.

Trump, care şi-a criticat rivalii pentru că sunt sclavii intereselor oamenilor de afaceri în timpul campaniei, a fost la rândul său sancţionat de senatoarea democrată Elizabeth Warren pentru că a inclus lobbyişti în echipa sa de tranziţie.

“Pe baza informaţiilor publice, echipa dumneavoastră de tranziţie şi cabinetul dumneavoastră potenţial includ peste 20 de membri ai elitei de pe Wall Street, apropiaţi industriei şi lobbyişti, care iau decizii ce ar putea avea implicaţii enorme pentru clienţii sau angajatorii lor”, a scris Warren într-o scrisoare.

Unul dintre numele care lipseşte de pe lista cu posibili membri ai cabinetului este fostul neurochirurg Ben Carson, care l-a consiliat pe Trump după ce a renunţat la propria sa candidatură la învestitură. “Viaţa sa nu l-a pregătit să fie secretar în cabinet”, a explicat un apropiat al lui Carson, Armstrong Williams.

Două nume sigure: Reince Priebus şi Stephen Bannon

Deocamdată, Trump a numit doi membri ai echipei sale - pe preşedintele Partidului Republican Reince Priebus şi pe fostul său director general de campanie Stephen Bannon - o persoană foarte controversată.

Priebus, numit în funcţia de secretar general al Casei Albe, este un politician experimentat, care va orchestra întreaga administraţie a noului lider populist şi care va servi ca legătură între aleşi şi partid - ieşit dezbinat din campanie.

Stephen Bannon, fostul său director general de campanie, patronul site-ului de ştiri ultraconservator Breitbart News, care întreţine legături cu mişcări de extremă dreapta europene, este "consilier de rang înalt şi şef al strategiei".

Ei nu au nevoie de confirmarea Senatului, dar membrii Cabinetului vor avea, iar o parte dintre favoriţi ar putea întâmpina dificultăţi.

Senatorul republican de Kentucky Rand Paul a declarat pentru CNN că nu va aproba numirea lui Bolton, dacă acesta nu va reveni asupra declaraţiilor de susţinere a războiului din Irak şi asupra celor privind bombardarea Iranului.De asemenea, el şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu relaţiile lui Giuliani cu guvernele străine.

Trump mai are mai puţin de 70 de zile până când va depune jurământul, pe 20 ianuarie. Până atunci el trebuie să ia o decizie privind membrii cabinetului. După aceea, el va fi nevoit să numească circa 4.000 de oameni în poziţii din administraţie.

Trump a încălcat protocolul: a luat cina în oraş fără a anunţa jurnaliştii

image

Preşedintele american ales Donald Trump a încălcat protocolul marţi seară, când a ieşit la cină cu familia fără a anunţa jurnaliştii, relatează Associated Press.

Trump a petrecut circa două ore luând cina cu familia sa la 21Club, în apropiere de Trump Tower. Jurnaliştii şi-au dat seama că preşedintele-ales şi-a părăsit locuinţa atunci când au văzut coloana oficială plecând din faţa clădirii impozante.

Anterior, echipa republicanului anunţase presa că acesta nu va mai face nimic în cursul serii şi va rămâne în apartament. Reporterii au aflat unde se află mogulul de la un alt client al restaurantului, care a publicat o fotografie cu acesta online.

Conform protocolului, preşedintele-ales şi preşedintele nu pleacă nicăieri fără jurnalişti, nici măcar în vacanţe, pentru ca aceştia să poată fi martori la eventuale evenimente istorice şi să nu se bazeze pe povestirile martorilor.

Astfel, un reporteri şi un fotograf au fost în coloana oficială a lui John F. Kennedy când acesta a fost împuşcat la Dallas. Un alt jurnalist se afla la numai câţiva metri de Ronald Reagan când acesta a fost împuşcat în faţa unui hotel.

Echipa lui Trump a dat asigurări că nu a fost la curent cu planurile preşedintelui-ales pentru marţi seară şi a precizat că lucrează pentru a pune la punct un plan pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite