Bugetul Pentagonului, ridicat cu 7%. Trump a promulgat legea şi şi-a apărat Forţa Spaţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni textul cu bugetul Pentagonului pentru 2019, care prevede cheltuieili record de 716 miliarde de dolari, transmit agenţiile internaţionale de presă.

 Textul a fost semnat la baza Fort Drum, în statul New York, relatează Reuters. „Este una dintre cele mai semnificative investiţii din istoria modernă pentru armata noastră şi pentru combatanţii noştri de război“, s-a felicitat liderul de la Casa Albă.

„Le va da militarilor americani puterea de foc de care au nevoie pentru a câştiga orice conflict rapid şi de manieră decisivă. Credem că soldaţii noştri merită instrumentele, echipamentul şi resursele pe care le-au câştigat cu sângele, sudoarea şi lacrimile lor“, a spus Trump, citat de AFP.

Preşedintele republican a evitat să pronunţe promotorul acestei legi, senatorul de Arizona John McCain, unul dintre contestatarii săi.

Legea deblochează 69 de miliarde de dolari pentru operaţiuni în curs (Afganistan, Siria, Irak şi Somalia, etc.), prevede o creştere cu 2,6% a salariilor membrilor forţelor armate şi autorizează zeci de miliarde de dolari investiţii în modernizarea Forţelor Navale şi Aeriene.

În ceea ce priveşte Forţa Spaţială, din care Trump vrea să facă a şasea ramură din forţele armate, ea va necesita o finanţare suplimentară pe care Congresul va trebui să o aprobe.

„Ca şi cerul, pământul şi marea, spaţiul a devenit un teren de luptă“, a declarat Trump. O Forţă spaţială va permite Statelor Unite „să-şi prindă din urmă“ adversarii, care deja „au început înarmarea spaţiului“, a subliniat el.

„China chiar a lansat o nouă divizie a forţelor sale armate pentru a superviza programele sale militare în spaţiu“, a insistat liderul de la Casa Albă.

Noul buget este mai mare cu  7% faţă de cel din 2018, notează Reuters.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite